S-a întors pe toate fețele, în discursurile din media ale ultimilor ani, mai ales în contextul oferit de scandalurile generate de revolta Metoo și/sau cele în care niște oameni respectați au fost deconspirați în imoralitatea lor, problema abuzului de putere, ca parte constituentă a multora dintre acele mizerabile abuzuri de natură sexuală. De regulă un șef, un lider spiritual (pastor, preot etc), un angajator sau, pur și simplu, un bărbat puternic se folosește de ascendentul său pozițional pentru a profita de vulnerabilitatea victimei.

Indiferent de felul în care evoluează lucrurile și de rezultat, fără a conta dacă victima încuviințează sau opune o anume rezistență – pe întreg spectrul de la „dar se cuvine?”, la „nu” categoric – fapta abuzatorului este abominabilă, iar acesta trebuie să suporte toate consecințele de rigoare, negreșit.

Totuși, tabloul puterilor este incomplet. Ceva ne scapă, în special în abord...