Zice o învățătură creștină, înțelept, că facerii de bine îi șade de minune anonimatul. Să nu știe stânga ce face dreapta, citim în Carte. E adevărat, însă, că ispita e mare, așa că nu contenim în a ne îmbrăca milosteniile și binecuvântătoarele isprăvi în haine distribuitoare (sfântul selfie, pereții șamd). Vrednic este lucrătorul de distribuirea lui!
În privința întocmirii răului lucrurile stau taman pe dos. Fă-l și ieși la lumină (eufemistic vorbind, nu teologic, căci răul e cortina de întuneric cu care omul își acoperă nimicnicia). Asumă-ți fapta. Oricum ea va fi strigată de pe toate acoperișurile.
Nu există anonimat în facerea răului. În Biblie ni se spune că minciuna are un tată. Crima, de asemenea.
În aceste zile s-ar părea că răul are numele lui Putin.
Nu încape nici o îndoială faptul că el este principalul responsabil pentru războiul proaspăt început din Ucraina. Este visul lui; lui îi aparține obsesia aceasta care a amețit o lume întreagă. Este direct responsabil de consecințe (dacă ar mai conta acest fapt).
Dar Putin nu poate face ceea ce face de unul singur. E doar un om, la urma urmelor. Nu faptul că știe karate, nici aparența sa de (semi?)zeu și de tătuc al nației (sau de țar, după cum s-a mai insinuat, doar pe jumătate în glumă), nici măcar privirea-i din care te aștepți să izvorască săgeți de gheață radioactivă nu îl țin în putere, ci complicitatea unui sistem încă bolnav care i se supune și, prin asta, îl susține în nebunia lui.
De la Duma de Stat și Consiliul Federației, care i-au făcut pârtie lui Putin înspre un mod de a funcționa absolutist, din ce în ce mai fățiș, care a renunțat la a mai face uz de mijloacele clasice de camuflare sau de simulare a unui minim de caracter democratic în politica rusă, până la imensul aparat de guvernare nu întâlnim nimic altceva acolo decât o masă de anonimi docili, ascunși comfortabil în spatele aurei mărețului lor cârmaci.
Rusia nu este accident al istoriei, nu va fi niciodată. Vocația-i neștirbită de scurgerea veacurilor ideologice va continua să scrie istorie. Rusia este drobul de sare care cade din vreme în vreme peste pruncul ce se odihnește deasupra căminului, pentru a fi pus iarăși de o mână nevăzută la loc, ca și cum nimic nu s-a întâmplat. În același timp, Vestul va continua să ne dovedească că n-a învățat nimic din trecut. Aceeași naivitate stupefiantă. Nu-i nimic, pruncul pare să se fi obișnuit și cu toate cucuiele astea. Dar nu se știe – chiar deloc, îmi pare rău să o spun – până când.
Dincolo de nume ca Rublev, Dostoievski, Ceaikovski, Tolstoi, Tarkovski, Kasparov și Yașin, și de încă vreo câteva ca acestea, Rusia este o mare imensă de anonimi. Câți dintre aceștia deosebesc stânga de dreapta în facerea de bine sau în comiterea fărădelegii nimeni nu o poate spune. Doar țarul știe ce face acolo. Lor le ajunge, se pare. Și nouă ne-a ajuns cu Rusia, dar nu avem de ales.
Răul are un nume, negreșit. Dar pentru ca el să existe el trebuie să se hrănească din complicitatea celor mulți și necunoscuți. Și iresponsabili, se înțelege.
