Unul dintre paradoxurile cu care orice înfocat purtător și distribuitor al unui buchet de „sola” într-ale teologiei trebuie să lupte (admițând, însă, și faptul că ar putea trăi mult și bine fără să se gândească vreodată la asta) este acela că nu deține un temei valid pentru a se opri din adăugarea firelor de lalea în acel buchet. Nu încă.

Ni se spune că sunt acestea: Sola gratia, Sola fide, Sola Scriptura, Solus Christus, Soli Deo Gloria. Îs bune, îs faine, dar … de ce numai ele? Căci nu poți decreta că acesta este singurul buchet de Sola al fundamentelor credinței creștine, fără a adăuga un nou Sola, cel prin care institui însuși decretul: „numai acestea”. Există o singură floare fundamentală a credinței creștine, asta e. Solum Tulip?

Mă mir că nu s-a proclamat un astfel de decret divin până acum.

În absența lui, de ce nu,