Iată o neașteptată ironie cinematografică propusă de filmul SpiderMan: No Way Home (2021), cel în care ni se relatează povestea unui erou care va ajunge, după toate faptele sale minunate, uitat în universul său, dar și în celelalte universuri, de toată lumea, fără excepție. Grovaz lucru! Căci ce erou este acela de care nimeni nu-și mai aduce aminte, despre care nu se spun povești, care nu lasă în urmă o memorie pilduitoare?

Uitat de toți, hm … nici o evanghelie în urma sa, nimic …

Am zis „uitat de toți”? Oh, dar nu, nu este așa: iată că vreo câteva sute de milioane de spectatori – cei așezați comfortabil în fotolii, cu pop-corn și o carbo în mână, din Universul nostru – nu-l vor uita. Lor li se spune în continuare (contra cost), povestea sa, pe ecrane mari, în variante 3D sau 2D, după gusturi. Povestea care i se refuză lui Peter Parker în lumea sa sparge recorduri de box-office în lumea noastră.

Într-un fel, ca și cum cineva ar vinde diluantul universal: ne prefacem cu toții că nu ne pasă de problema ambalării lui. În acest caz, cineva ne reamintește o poveste despre care nui se spune că a fost uitată de toată lumea, repet, fără excepție.

Dacă ar fi fost onești cu ideea lor până la capăt, filmul SpiderMan: No Way Home (2021) ar fi trebuit să aibă un singur cadru, cel în care ni se spune „nu știm cine este acest Spider-Man, de unde a ieșit acest titlu, așa că nu avem nici o poveste de spus despre el”. Aș fi dat banii să îl văd.

Sau, dacă ar fi vrut să împingă ironia asta la limita suportabilității – ceea ce se potrivește mai bine cu propria-mi fire: m-aș fi topit de plăcere să asist la așa ceva – ar fi putut include în film și precizarea ”Bazat pe o poveste reală”.

[se aprind luminile, la revedere …]