E ironic și nostim deopotrivă să observ cum, având ca reper o Biblie care ne arată de la un cap la altul cum Dumnezeu alege oameni nepotriviți pentru mărețe biruințe și destine, experții în resurse umane creștinești caută „oameni potriviți” pentru slujbe. Regula binecunoscută spune că Dumnezeu cheamă oameni, iar apoi îi „potrivește” pentru chemare. Mă rog, veți zice, El își poate permite asta, dar noi nu avem timp, bani și energie pentru a face la fel. Ce dacă?

Dacă aș fi Dumnezeu, aș acorda autorizații de lucrare creștină doar celor care procedează ca El. Vrei să faci ministry? Pune osul la treabă și „potrivește” oameni! Altfel nu pun ștampila, zice Domnul.

Deocamdată, cei mai mulți funcționăm pe licențe provizorii, unele obținute pe sub mână. Până vine controlul…

Aș zice chiar, plusând ușor, că dacă e să caut un model biblic prima condiție a angajării este tocmai nepotrivirea. Îți vine candidatul la interviu și îți spune: „nu e de mine postul pe care îl oferiți, mă depășește”? Ăla e: nu-l scăpa că ți-l fură alții. E criză mare de oameni nepotriviți.

Nu cred că slujbele nu îi așteaptă pe oameni, fiecare personalizată pentru beneficiarul ei unic. Degeaba alergăm după jobul perfect. Degeaba căutăm salariatul ideal.[1] Nu gândim bine. Așa cum cimitirele sunt pline de oameni indispensabili pentru slujbe de maximă importanță, și în lumea lui Dumnezeu prididesc o mulțime de neîndemânatici și netocmiți, numai buni de umplut cu Duh și cu Cuvânt, înspre o minunată și neasemuită rodire.

[1] Experții în HR spun că un astfel de salariat ar trebui să îndeplinească următoarele criterii: nepretențios în privința salariului, dispus să fac ore suplimentare neplătite, persoană de caracter, (drept)credincios, calificat și cu experiență relevantă în domeniu, ordonat, extrovert moderat, să conducă mașini (dacă pilotează elicoptere, se consideră avantaj) și să vorbească fluent trei limbi străine, pe lângă română și engleză, fără de care nici nu discutăm.