Dacă am început să scriu din nou aici înseamnă că mi-a plăcut prea mult pe unde am umblat şi cu cine m-am întâlnit prin Moldova de peste Prut sau Basarabia, aşa cum prefer să îi spun.

Peste Prut am trecut de multe ori, la rude sau cu treburi de serviciu, dar niciodată ca simplu turist. Când eşti turist te poţi bucura cu totul altfel de tot ceea ce vezi, ai parte de alte experienţe, mult mai diverse şi mai plăcute, amintirile se păstrează mult mai parfumate. Şi unde poate fi toamna mai frumoasă decât pe dealurile Moldovei pline de păduri sau podgorii nesfârşite? Astfel mi-am făcut planul de ducă şi, din fericire, Alois l-a adoptat destul de rapid. Acum, să vedeţi ce a ieşit!

Sâmbătă dimineaţa am plecat la drum prin Oancea, Cahul, Hînceşti… către Ivancea. De ce Ivancea? Pentru că acolo am găsit cazare convenabilă prin Booking. Au oamenii aştia nişte scoruri la cazare în zona Orheiului… cam mari! Totuşi, la ferma Krolichya, am găsit o cameră la un preţ bun, prin urmare, am zis să ne luăm camera în primire şi apoi să colidăm prin împrejurimi.

Am ajuns în Ivancea însă pensiunea noastră nu prea s-a lăsat ideintificată uşor şi nici localnicii nu păreau că ştiu despre ce e vorba. Am dat telefon şi aşa am aflat că trecusem pe lângă ea, avea un indicator pe care scria „ Ferma de iepuri” Cam uimiţi am ajuns la fermă, gazda noastră foarte amabilă ne-a invitat, ne-a prezentat camera, dar noi am plecat rapid pentru că eram nerăbdători să vedem primul obiectiv din lista pe care ne-am propus-o de acasă: Butuceni.

Butuceni este o mică localitate aproape de Orheiul Vechi şi este poziţionată într-o zonă calcaroasă, într-un soi de canion în care râul Răuţ face nişte meandre foarte interesante. Ce mi-a plăcut acolo? Păi, cam totul! Nu o să repet ce este scris aici: https://extravita.ro/2015/10/12/orheiul-vechi-satul-butuceni-manastire-rupestra/ , dar o să amintesc despre mănăstirea cocoţată undeva deasupra defileului râului, o aşezare rupestră foarte interesantă şi de fapt, tot traseul până la aceste obiective. Am rămas uimită de faptul că erau foarte mulţi turişti, ceea ce înseamnă că zona este în plină dezvoltare turistică. După ce vizitezi lăcaşele de cult, musai trebuie să cobori în sat, localitatea fiind plină de un farmec aparte. Sper din toată inima să rămână astfel, pentru că după valul de turişti care sunt atraşi aici lucrurile e posibil să evolueze de la pitoresc la comercial destul de rapid.

Sătucul are multe case superbe, vechi şi colorate într-un fel aparte, albastrul fiind dominant. Case din piatră, cu garduri din piatră, cu porumb pe prispă, timpul pare că aici s-a oprit şi acest lucru mi-a creat un sentiment deosebit de plăcut. Uliţa principală era dintr-un nisip fin, bătătorit, într-un vădit contrast cu maşinile mari şi extrem de scumpe care traversau localitatea neîncetat. Acest lucru mă făcea să mă gândesc cu îngrijorare la viitorul acest colţ de rai care poate a fost uitat de timp, dar, cu siguranţă, în atenţia celor cu mulţi bani şi interesaţi de modalităţi diverse de a-şi petrece timpul nu întotdeauna în armonie cu natura sau cu tradiţia.

În satul Butuceni sunt câteva pensiuni agro-turistice care oferă bucate specifice locului şi, după spusele lor, şi bio, dar de departe această activitate este dominată de Vila Etnica. Aceasta este o afacere locală care încearcă cu greu să echilibreze tradiţia, păstrarea specificului locului, cu dorinţa oamenilor cu mulţi bani care au de multe ori alte obiective atunci când e vorba de petrecerea timpului liber. Vila Etnica se întinde pe o suprafaţă destul de mare, are camere de oaspeţi, restaurant, terase, muzeu etnografic şi multe alte acareturi.

Am apreciat foarte mult faptul că dorind să vizităm muzeul, această dorinţă ne-a fost îndeplinită gratuit şi fără să fim în vreun fel clienţi. O angajată s-a deplasat doar pentru noi şi ne-a prezentat cele trei gospodării care adăposteau tot felul de obiecte vechi ţărăneşti. De asemenea, vila şi curtea se puteau vizita şi arătau foarte bine amenajate şi gospodărite. Sunt sigură că şi serviciile erau pe măsură.

Cel mai mult mi-a plăcut plimbarea spre maşină prin sat. Căsuţele vechi, uliţele curate, oamenii parcă puţin miraţi de avalanşa de străini care intrau peste tot, fotografiau sau se manifestau, mi-au trezit nostalgii despre lumea satului aşa cum o ştiam din copilărie. În astfel de situaţii întotdeauna mi-e teamă de ceea ce va deveni un astfel de loc…

Pentru că la Butuceni am parcurs mai repede decât prevăzusem ceea ce ne-am propus, am plecat către Cricova să vedem Cramele. Eu aşa le ziceam, „crame”, însă tot întrebând localnicii, mi-am dat seama că ei nu prea înţelegeau cuvântul, „beciuri” era termenul folosit. Atunci am decis că „beciuri” le voi spune şi eu.

Dacă aveţi drum prin Moldova aceste beciuri trebuiesc neaparat văzute. Acolo totul este uluitor şi interesant. Beciurile, în sine, excursia prin ele, cele aflate, minunile care sunt adăpostite acolo, totul! Şi mai presus de toate valoarea de necontestat şi venitul pe care această afacere cu vin o aduce ţării.

Strugurii şi vinul sunt o sursă de venit dintotdeauna pentru Basarabia, loc celebru pentru podgoriile sale şi calitatea vinului. Prin urmare, era normal ca vinul să aibă propriul oraş subteran, aici la Cricova.

Dacă vă bate gândul să ajungeţi pe acolo puteţi opta pentru o vizită achiziţionată pe loc, standard, adică plimbarea ghidată şi atât sau o vizită cu degustare, ceva catering şi chiar o sticlă-două de vin, dacă faceţi din timp rezervare. Pe loc nu se poate. Pachetul standard a costat cam 450 de lei moldoveneşti, cam 100 de lei româneşti şi a decurs cam aşa.

Grupul a fost îmbarcat în nişte trenuleţe şi am intrat în beciuri. Din când în când coboram şi ghidul ne povestea tot felul de lucruri extrem de interesante despre industria vinului în cifre şi tot felul de informaţii absolut necunoscute pentru mine, dar uimitoare. Am văzut cum se depozitează vinul, străzile din beciuri, povestea vinului de la Cricova. Şi am aflat o grămadă de lucruri despre vinul spumant (şampania) de Cricova, bând chiar un pahar în timp ce urmăream un film despre Cricova şi vinurile ei. Ni s-a povestit şi arătat cum se face remuajul şi degorjajul, două etape extrem de importante din fabricaţia şampaniei, după metoda champenoise şi pe bune, au fost chestii pe care, cu mare plăcere le voi revedea, căci mă voi întoarce cu siguranţă. Am văzut tezaurul de vinuri valoroase, apreciate la sume astrono