Aceste veştede frunze, nicicând nu te mint,Octombrie a sosit cu bruma lui de argintÎmbătrânind cu o clipă în frunza ce pică,Umbra lui pe pământ -- e tot mai mică!Şi ce dacă soarele pe cer, nu mai e mareŞi umbrele devin din ce în ce mai sumare,E toamna coaptă şi trebuie de tine culeasăCă mamă ţi-a fost şi mereu preoteasă!Şi cântă de toamnă cu frunze-n ţambalCăci prin umbra ta eşti mereu DecebalCă eşti rege de aur ori sclav de cărbune,Ori rugă de preot ori versuri nebune...Gutui luminoase să-ţi pui în fereastrăIar frunze uscate să-ţi pui în glastrăŞi roagă-apoi cerul, tomnatic şi greuSă intre şi în noi, râzând Dumnezeu!<