Ce mi se pare îngrijorător în privința discursului public creștinesc din aceste zile nu este atât cerbicia cu care ideile și mesajele sunt așezate tot mai fățiș în contrast cu cele ce definesc, de la o generație la alta, spiritul veacului, cât abandonul față de viziunea sa transformativă. Acea cerbicie mă sperie uneori, pentru că împrumută în felul ei de a se manifesta, supărătoare trăsături ideologice. Însă, ea poate fi scuzată: cine mai poate spune în ziua de azi că trăiește în afara contaminării ideologice, una de dimensiuni cu adevărat pandemice?

Însă, pentru diluarea viziunii transformative – oameni născuți din Dumnezeu, zidirea comunităților harului, cucerirea marginilor pământului cu făpturi care primesc Evanghelia și sunt mântuiți – sau chiar pentru uitarea totală a ei nu există scuze.

Ne mulțumim cu puțin, cu „valorile creștine” așezate la loc de cinste, legitimate și, dacă este nevoie, imp