Cineva se plângea într-un comentariu despre cât de greu este pentru un creștin să își crească copiii în America lui Biden. Nu știu, nu am fost pe acolo, așa că nu mă pronunț.

Dar știu că un creștin este chemat să fie sare și lumină sub orice stăpânire. Asta i-am spus persoanei în cauză. I-am mai spus că nu am fost răscumpărați pentru a crea aici, pe pământ, o societate comfortabilă, care să ne mângâie valorile. Ne aducem contribuția la binele cetății în care locuim, atât cât putem, dar viețuim cu gândul la patria cerească, înspre care ne îndreptăm cu nădejde. Bucuroși le-om duce toate, indiferent de cine va ajunge să țină frâiele țării în mâini!

Ce frumos zisesem!

Ei bine, acum voi fi pus în situația să practic asta, fără tânguire, într-un mediu ce va fi guvernat de o administrație care îmi repugnă profund, ca proiect, ca model, ca direcție, ca înțeles. Nu știu cum va fi; recunosc, nu am suficientă imaginație pentru a „vedea” dincolo de 18 mai. Dar știu că se lasă noaptea. Și mai știu că tocmai în astfel de vremuri Dumnezeu poate să ne scuture un pic, sau mai bine, vorba lui Țuțea, chiar să ne dea un șut în fund, ca să ne iasă din cap ifosele patriotarde și iluziile de care ne-am lăsat seduși.

Aș vrea să vă spun că va fi ușor, că ne vom descurca, că o vom scoate la capăt cumva.

O să doară, în feluri pe care încă nu le putem măcar intui.

Înțelegeți că nu despre cursul Euro vorbesc aici, despre afaceri care vor trage obloanele, despre retragerea unor privilegii de care ne-am bucurat pentru o vreme ca euro-atlantici (pe care nu le vom regreta cu adevărat decât atunci când le vom resimți lipsa), despre rate la dobânzi și despre datorii de tot felul (vor crește toate: vă dau în scris) sau despre miriesmele sovietice tot mai pregnante care ne infecta media și societatea … nu, nicidecum. Le vom resimți și pe acestea, în diferite măsuri.

Adevărată miză este esențialmente morală, ea având de a face în primul rând cu legitimarea, prin instrumente creștinești, a intoleranței și bigotismului, a sectarismului naționalist. Excesele pe care le-am gustat doar, cu surprindere, în ultimele luni – discurs legionar, liste de proscriși ce urmează a fi eliminați într-un fel sau altul, apariția unor forme de organizare para-militară (simptom specific mișcărilor cu iz fascist), adularea agresorului putinist și disprețul față de victima agresiunii ruse, abandonarea fraților de peste Prut, izolarea socio-economico-culturală întemeiată pe laptele și mierea în care, chipurile, ne scăldăm cu inconștiență, violența mediatică care a ajuns deja să fie nedisimulată în tot mai multe sfere sociale (în special împotriva marilor trusturi, dar și împotriva unor persoane), agresivitatea și disprețul cu care sunt tratați intelectualii (unde am mai văzut asta?!?) precum și altele ca acestea  – anunță recidiva unui cancer social ce a făcut deja, cel puțin odată, ravagii prin istoria noastră, în special în perioada interbelică.

Acesta este întunericul în care, de voie, de nevoie, vom fi aruncați.

O să doară, dar ne-am obișnuit.

Ș-apoi …

Cel ce își va pune încrederea în Dumnezeu, nu în oameni, va birui și asta, fie că va alege să rămână aici, fie că își va putea permite luxul pribegiei. Lumina nu vine de la Răsărit, ci de sus!