Într-un anume sens, viața este o memorie ce se reinventează pe sine, impregnând clipa prezentă cu semnificații, prin „rejucarea” scenelor depozitate adânc în cotloane neștiute, prin reînțelegerea celor ce au fost, prin … uitare. Acum este o permanentă răscumpărare a trecutului, prin scoaterea la lumină a acelor înlănțuiri care atunci nu putea fi observate.

Când Aaron își privește fii mistuiți de focul lui Dumnezeu, Moise îi aduce aminte despre ceva ce Domnul a spus odată; nu știm când s-a întâmplat acea rostire, dar aceasta este rostogolirea clipei trecute peste cea prezentă, ca-n cea mai trivială relație cauză-efect.

De aceea, eu nu cred că profeții ne descoperă per se viitorul, ci mai degrabă că ei ne oferă o anticipare sau, dacă vreți, un trailer al acestuia. Iar viitorul, dacă tot m-ați întrebat, are de-a face cu cealaltă tainică facultate a spiritului uman, creat...