Ca sa se faca adulati, actorii stiu sa mimeze
dragostea.
Ca sa se faca invidiati, actorii stiu sa mimeze
bucuria.
Toate profesiile sunt infiltrate de actori.
Alegerea lui Ronald Reagan în postul de presedinte al
Statelor Unite în 1980 a consacrat definitiv domnia actorilor.
Inutil sa ai idei si sa stii sa guvernezi; e destul sa ai în jurul
tau o echipa de specialisti pentru redactarea discursurilor si dupa
aceea sa-ti interpretezi bine rolul sub obiectivul camerelor de
luat vederi.
De altfel, în majoritatea democratiilor moderne, candidatul nu mai e ales în functie de programul sau politic (toata lumea stie foarte bine ca, oricum, promisiunile nu vor fi tinute, caci tara are o politica globala de la care nu poate devia), ci dupa alura, zâmbet, voce, felul de a se îmbraca, familiaritatea cu cei care îi iau interviuri si glumele pe care le spune.
În mod inexorabil, în toate profesiunile, actorii au
câstigat teren. Un pictor bun actor este capabil sa convinga ca o
pânza monocroma este o opera de arta. Un cântaret bun actor nu are
nevoie sa aiba voce daca îsi interpreteaza convenabil
clipul.
Actorii controleaza lumea. Problema e ca, tot punându-i
înainte pe actori, forma capata mai multa importanta decât
fondul, a parea devine mai tare decât a
fi. Nu mai ascultam ce spun oamenii. Ne multumim doar
la a ne uita cum spun, ce privire au când spun si daca au cravata
asortata cu haina.
