
„Dacă astăzi nu primim
banii până la ora patru, ieşim cu toţii!” îi zicea Elvis Iancu lui
Viktor Keil, patronul care-i ținea neplătiți de săptămîni bune pe
muncitorii români care lucraseră la ridicarea faimosului Mall of
Berlin. Era către sfîrșitul lui 2014, Mall-ul recent inaugurat în
inima Berlinului vuia de cumpărători, iar în fața acestuia,
săptămîni la rând, au protestat o mînă de oameni țepuiți de un
afacerist, după un scenariu constant repetat. Deși au primit cîștig
de cauză din partea autorităților germane după luni de proteste și
acțiuni, fiindcă firma pentru care lucraseră la negru a fost
declarată insolventă, nu a fost tras nimeni la răspundere și banii
restanți nu au fost recuperați. Povestea merge mai departe,
șantierele înfloresc în lumea civilizată și armatele de sclavi
est-europeni, mînați de disperare și de dorința unei munci mai bine
plătite, intră și ies din scenă purtîndu-și tăcute umilințele și
batjocura.
Au trecut aproximativ doi
ani de cînd am stat de vorbă cu Elvis Iancu și colegii săi de
muncă, țeapă și protest. Dar zilele astea mi-a fost dat să-i aud
cîteva replici în cel mai recent spectacol al regizoarei Gianina
Cărbunariu, „Vorbiți tăcere?/Sprechen Sie Schweigen?” montat pe
scena teatrului national Radu Stanca din Sibiu. Povestea berlineză
reprezintă un mic episod care încheie acest spectacol croit după un
scenariu prost, însă atît de convenabil unora. Personajul Elvis,
deși are o prezență scurtă în economia spectacolului, este jucat pe
rînd de patru din cei cinci actori prezenți pe scenă, într-o
manevră parcă menită să evidențieze greutatea rolului de muncitor
răzvrătit în fața unui Leviathan gata să-l strivească.
Construit ca un show
care-ți vinde povestea succesului și a unei vieți mai bune,
spectacolul pune în lumină atît mecanismele de convertire în profit
a disperării esticilor care caută un job mai bine plătit, cît și
pragmatismul cinic al celor care beneficiază de serviciile ieftine
ale acestora și mai ales flerul întreprinzătorilor care
orchestrează schema. Îngrijitoare de bătrîni, agricultori,
lucrători în abatoare sau muncitori în construcții, toți sunt
împinși în lumină printr-o construcție menită să evidențieze în
primul rînd scenariul care structurează veritabile rețele și
mecanisme de exploatare a forței de muncă necalificată într-un
univers subteran/paralel care susține confortul, luxul și
glamour-ul lumii civilizate. Tăcerea este una din trăsăturile
fundamentale ale acestui malaxor ce înghite visele și disperările
căutătorilor de joburi. Tăcerea care devine un limbaj în care
spectatorul este inițiat prin zece lecții care ilustrează atît
funcția acesteia, cît și modul în care reușește să-l transforme pe
cel care deprinde vorbirea ei.

Înșiruirea situațiilor
care compun spectacolul reflectă funcționalitatea acestui scenariu
care nu poate fi scurtcircuitat în pofida diferitelor crize sau
incidente. Fie că e vorba de accidente de muncă care implică
moartea unor muncitori sau de proteste precum cele de la Mall-ul
berlinez, sistemul atît de bine pus la punct continuă să devoreze
perdanții alungați de sărăcia de acasă, adeseori sub privirea
îngăduitoare a autorităților mult mai preocupate de apărarea
intereselor investitorilor decît a drepturilor cetățenilor pe
care-i reprezintă. Disperarea e o resursă valorificată cu sîrg de
spiritele pragmatice și vizionare, iar cei consumați și aruncați la
coș odată ce devin inutili sunt adeseori descriși ca singurii
responsabili pentru situația lor.
Ar fi multe de spus
despre acest spectacol, dar cum nu mă pricep la critica de teatru,
mă limitez la aceste observații și la a recomanda acest spectacol
bazat pe o amplă documentare și cu niște actori grozavi. După ce
ne-a arătat cîte ceva despre apocalipsa agricolă în spectacolul ”De
Vânzare”, Gianina Cărbunariu aduce pe marea scenă alte categorii de
„perdanți ai tranziției”[1], cu apocalipsele lor tăcute
și disprețuite. Dacă am și învăța ceva din astfel de
spectacole, ar fi mare lucru.
„Vorbiți Tăcere? Sprechen Sie Schweigen?” - Teatrul Național Radu Stanca Sibiu.
Un spectacol de Gianina Cărbunariu, muzica Alex Halka Turcin, asistent regie: Sanda Anastasof, Documentare: Gianina Cărbunariu și Andrei Ionita, traducere: Fabiola Eidloth și Daria Hainz, cu: Boldizsár Emőke, Daniel Bucher, Ofelia Popii, Valentin Nikolai si Marius Turdeanu.
„Vorbiți Tăcere? Sprechen Sie Schweigen?” - Teatrul Național Radu Stanca Sibiu.
Un spectacol de Gianina Cărbunariu, muzica Alex Halka Turcin, asistent regie: Sanda Anastasof, Documentare: Gianina Cărbunariu și Andrei Ionita, traducere: Fabiola Eidloth și Daria Hainz, cu: Boldizsár Emőke, Daniel Bucher, Ofelia Popii, Valentin Nikolai si Marius Turdeanu.
[1]Sintagma
”perdanți ai tranziției” am împrumutat-o de la regizorul și
teoreticianul David Schwartz.