„Vorbiți tăcere?/Sprechen Sie Schweigen?”

Postat în Edu
la 22-02-2017 00:36
590 vizualizări

Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Liga oamenilor de cultura Bontideni

„Dacă astăzi nu primim banii până la ora patru, ieşim cu toţii!” îi zicea Elvis Iancu lui Viktor Keil, patronul care-i ținea neplătiți de săptămîni bune pe muncitorii români care lucraseră la ridicarea faimosului Mall of Berlin. Era către sfîrșitul lui 2014, Mall-ul recent inaugurat în inima Berlinului vuia de cumpărători, iar în fața acestuia, săptămîni la rând, au protestat o mînă de oameni țepuiți de un afacerist, după un scenariu constant repetat. Deși au primit cîștig de cauză din partea autorităților germane după luni de proteste și acțiuni, fiindcă firma pentru care lucraseră la negru a fost declarată insolventă, nu a fost tras nimeni la răspundere și banii restanți nu au fost recuperați. Povestea merge mai departe, șantierele înfloresc în lumea civilizată și armatele de sclavi est-europeni, mînați de disperare și de dorința unei munci mai bine plătite, intră și ies din scenă purtîndu-și tăcute umilințele și batjocura.

Au trecut aproximativ doi ani de cînd am stat de vorbă cu Elvis Iancu și colegii săi de muncă, țeapă și protest. Dar zilele astea mi-a fost dat să-i aud cîteva replici în cel mai recent spectacol al regizoarei Gianina Cărbunariu, „Vorbiți tăcere?/Sprechen Sie Schweigen?” montat pe scena teatrului national Radu Stanca din Sibiu. Povestea berlineză reprezintă un mic episod care încheie acest spectacol croit după un scenariu prost, însă atît de convenabil unora. Personajul Elvis, deși are o prezență scurtă în economia spectacolului, este jucat pe rînd de patru din cei cinci actori prezenți pe scenă, într-o manevră parcă menită să evidențieze greutatea rolului de muncitor răzvrătit în fața unui Leviathan gata să-l strivească.

Construit ca un show care-ți vinde povestea succesului și a unei vieți mai bune, spectacolul pune în lumină atît mecanismele de convertire în profit a disperării esticilor care caută un job mai bine plătit, cît și pragmatismul cinic al celor care beneficiază de serviciile ieftine ale acestora și mai ales flerul întreprinzătorilor care orchestrează schema. Îngrijitoare de bătrîni, agricultori, lucrători în abatoare sau muncitori în construcții, toți sunt împinși în lumină printr-o construcție menită să evidențieze în primul rînd scenariul care structurează veritabile rețele și mecanisme de exploatare a forței de muncă necalificată într-un univers subteran/paralel care susține confortul, luxul și glamour-ul lumii civilizate. Tăcerea este una din trăsăturile fundamentale ale acestui malaxor ce înghite visele și disperările căutătorilor de joburi. Tăcerea care devine un limbaj în care spectatorul este inițiat prin zece lecții care ilustrează atît funcția acesteia, cît și modul în care reușește să-l transforme pe cel care deprinde vorbirea ei.

Înșiruirea situațiilor care compun spectacolul reflectă funcționalitatea acestui scenariu care nu poate fi scurtcircuitat în pofida diferitelor crize sau incidente. Fie că e vorba de accidente de muncă care implică moartea unor muncitori sau de proteste precum cele de la Mall-ul berlinez, sistemul atît de bine pus la punct continuă să devoreze perdanții alungați de sărăcia de acasă, adeseori sub privirea îngăduitoare a autorităților mult mai preocupate de apărarea intereselor investitorilor decît a drepturilor cetățenilor pe care-i reprezintă. Disperarea e o resursă valorificată cu sîrg de spiritele pragmatice și vizionare, iar cei consumați și aruncați la coș odată ce devin inutili sunt adeseori descriși ca singurii responsabili pentru situația lor.

Ar fi multe de spus despre acest spectacol, dar cum nu mă pricep la critica de teatru, mă limitez la aceste observații și la a recomanda acest spectacol bazat pe o amplă documentare și cu niște actori grozavi. După ce ne-a arătat cîte ceva despre apocalipsa agricolă în spectacolul ”De Vânzare”, Gianina Cărbunariu aduce pe marea scenă alte categorii de „perdanți ai tranziției”[1], cu apocalipsele lor tăcute și disprețuite. Dacă am și învăța ceva din astfel de spectacole, ar fi mare lucru.
„Vorbiți Tăcere? Sprechen Sie Schweigen?” - Teatrul Național Radu Stanca Sibiu.
Un spectacol de Gianina Cărbunariu, muzica Alex Halka Turcin, asistent regie: Sanda Anastasof, Documentare: Gianina Cărbunariu și Andrei Ionita, traducere: Fabiola Eidloth și Daria Hainz, cu: Boldizsár Emőke, Daniel Bucher, Ofelia Popii, Valentin Nikolai si Marius Turdeanu.

[1]Sintagma ”perdanți ai tranziției” am împrumutat-o de la regizorul și teoreticianul David Schwartz.