Coboară luna peste noi ca un sfârșit de viațăDin cerul negru ca de smoală-ncinsăSă lase urmele brutalei sale treceriPrin miezurile somnurilor noastreȘi nu e chip să-ntoarcem în noi noapteaCând zilele ne sunt atât de viiLuminile le știm și știiCă-n orișice nimic se simte umbraSe vede soarele prin ochii-nchișiLa fel ca întunericul din sufletPerfid ne urmărește … Continue reading "NOPȚI"
Citește mai departe
Gata. Mă priveam pe mine de undeva din față. Mă dedublasem de corp și mă vedeam pe mine pierdută. Făcusem ceva atât de rău încât mă așteptam să vină peste mine sfârșitul lumii mele. Bine, sfârșitul lumii mele chiar venise, trebuie doar să îmi construiesc o alta. Am mai avut anul ăsta ceva sfârșituri ale … Continue reading "Da! Cum?!"
Citește mai departe
Mi-am vândut sufletul plin de temeri Ca să-mi cumpăr libertatea cugetului; L-am lăsat noului corp fără să regret. În el sălăsluia camera mea, plină de frici, Colțul gândurilor suicidare, Peretele lacrimilor plânse până la epuizare Și patul disperărilor fără final. Le-am lăsat acolo pe toate Să facă el ce-o vrea cu ele; Nu ar ști … Continue reading "DECIZIA FINALĂ"
Citește mai departe
lumina curge lacrimă din soare și se sparge în picuri mici de apă pe obrazul cerului nu se văd urme ale trecerii timpului și nici diminețile nu-și arată dinții sărați la reflux ochii mei văd totul ca prin sticlă fină spartă pe alocuri pe unde a bătut vântul și curenții marini își strâng valurile buchet … Continue reading "CRISTAL"
Citește mai departe
Toamna asta parcă arde;Arde frunză, arde gând…Ard și eu cu ea odată;Tot m-aproprii de pământ. Nu-s cenușă arsă-n drumPe pământul gri de brumă;Sunt doar crivăț care-ngheațăBoțul tău carnal de humă. Arde toamna a ei pleteRoșiatice de dramă,Iar eu ard fierbinte-rece…Tu mă ții suav în palmă Și îți mângâi chipul tristDe-anotimpul care moare;“Te iubesc!” de mi-ai … Continue reading "ARDE TOAMNA"
Citește mai departe
Simți cum navighezi pe mări și oceane Și cum tristețile toate renasc furtuni în mintea ta, În calea ta ghidată de stele? Pe cerul tău ca de compas se-arată doar un Nord, Aceeași direcție, continuă, obsedantă, De care ții să nu te pierzi cu firea ta nebună. Și simți cum malurile se zdrobesc în zare, … Continue reading "SUNT PORT SĂ-ȚI ANCOREZI SUFLETUL"
Citește mai departe
Cartea asta m-a mișcat până la lacrimi. Timpul liber mi l-am petrecut absorbind-o. O recomand din două motive foarte importante: 1. Nu am citit un roman atât de psihologic în literatura română, aproape că am trăit povestea. M-a atras profunzimea lui, felul subtil în care se dezvăluie personajele până la final, continua lor căutare interioară. … Continue reading "Măștile fricii – Camelia Cavalia"
Citește mai departe
Mare, cât de mult aș vrea Să-ți pot citi paginile de carte Ca să pot ajunge la înălțimea ta Și să pot naviga pe tine în liniște. Pădure, cât de mult aș vrea Să pot să zbor deasupra frunzelor tale, Să îmi cresc aripi de soare Și să te pot htăni în liniște. Munților, cât … Continue reading "***"
Citește mai departe
Mamă, de ce m-ai născut defectă? De ce din pântecul tău am ieșit tulburată? Nu ai știut că lumea asta de hoți și lichele Mă poate înghiți cu totul în gușa ei? Să fiu hrană sau pradă, minciuni greu trăite? Plângând disperarea de-a muri prea ușor, Am pus lângă mine, în patul uitării, Tot ce … Continue reading "DEFECTĂ"
Citește mai departe
Sunt omul cel mai iubit-neiubit dintre toți, Femeia visată-hulită, dulce-amară, Osândă din iad, înger din rai, Om bun și om rău, deopotrivă. Sunt soare și nor pe ceru-ți senin, Iubită adânc și plânsă puțin, Credința de-ți stă să-ți întunece mintea; Sunt tot eu în cale-ți și nu-ți cer nimic! Sunt adorata-urâta, indiferentă-grijulie, Înger și demon, … Continue reading "CONTRADICȚIE"
Citește mai departe
Da, s-a transformat în dependență. Deși fac lucruri nu simt că sunt creație, ci doar lucruri. Nu am prea mult timp, de altfel, timpul meu se micșorează, dar tot simt nevoia. A devenit parte din mine. Vreau altceva din mine, vreau sensibilitatea în cea mai pură formă. OK, să spunem că sunt în lipsa muzei, … Continue reading "Nevoia de sensibilitate"
Citește mai departe
Mi-a luat mult timp să citesc cartea asta prima dată și, pentru că am avut senzația că nu am cuprins cu adevărat frustrările și durerile personajelor din carte, am recitit-o. Cu foarte mare greutate îl citesc pe Mate, dar nu din cauza termenilor (folosește un vocabular ușor, descrie plastic și cititorul înțelege ușor povestea), ci … Continue reading "Pe tărâmul fantomelor înfometate – Gabor Mate"
Citește mai departe
Ce-mi poate da cerul acum Ca să merite să-mi pierd pământul de sub picioare? Iluzii de preț pe care oase prăfuite le-au plămădit? Minciuni și povești din trecut, purtate-n vântul deznădejdii? Ce-mi poate da cerul mai mult Ca să-mi pese de curgerea timpului? În universul meu mic, puțina mea viață se scurge Făcându-mă să cred … Continue reading "CE-MI POATE DA…?"
Citește mai departe
Trebuia să mă opresc, Trebuia!… Să mă încumet să nu simt nimic, Să las momentele să treacă peste mine Și să mă spăl în ploaie Că oricum m-ar fi udat cu primele picături. Apa ar fi spălat tot, M-ar fi limpezit, M-ar fi curățat, Și n-aș mai fi simțit spasmele momentului. Trebuia să nu fi … Continue reading "TREBUIA!…"
Citește mai departe
albastrul se năștea din mine din mine apăruse subit și-n el mă vedeam ca-ntr-o oglindă deformată nu mai eram eu, imaginea se schimonosea culoarea curgea pe marginea oglinzii și mânjea peretele de sub ea iar eu devenisem un izvor de culoare și nu mă mai opream aș fi vrut să curg și eu cu ea … Continue reading "FLUID ALBASTRU"
Citește mai departe