• SERIA CRAVE DE TRACY WOLFF ÎN CURÂND LA LEDA EDGE! 336

    Una dintre cele mai râvnite și mai hype serii ale momentului (spranumită AMURG pentru o nouă generație) a intrat în portofoliul Leda Edge și debutează în această vară cu primul volum. CRAVE este o poveste romantică și extravagantă despre ce se poate întâmpla atunci când cel după care tânjești este cel care te-ar putea ucide.  Roman aflat în curs de ecranizare la Universal Pictures ·  Drepturi de traducere vândute în peste 15 țări · Bestseller New York Times și USA Today · Serie spin-off în pregătire ·  Perfectă pentru fanii seriilor LUX, JURNALELE VAMPIRILOR și ACADEMIA VAMPIRILOR.          Viața mea s-a dat peste cap atunci când am pășit pentru prima oară în academie. Nimic nu e cum ar trebui, când vine vorba despre acest loc. Sau d

    Citește mai departe
  • 1001 de nopți, Basme arabe povestite de Eusebiu Camilar vol.2 320

      După cum v-am lăsat un pic în suspans în primul articol, în prezentarea 1001 de nopți, am început să vorbesc despre împrejurările în care a ajuns Șeherezada povestitoarea basmelor arabe, după ce am descris un pic contextul social al acestor povestiri și am reușit să definim puțin basmul cult în paralel cu basmul popular.

    Citește mai departe
  • RECENZIE: Uzumaki (Spiral into Horror) de Junji Ito 372

         Uzumaki: Spiral into Horror este prima manga pe care am citit-o și pot să spun că pentru început am ales cel mai bine, fiindcă Junji Ito este un maestru al horror-ului grafic, un maestru al situațiilor și al scenariilor morbide. Nu am crezut vreodată că spiralele ar fi înfricoșătoare sau că un lucru ambiguu poate lua amploarea pe care a luat-o în această trilogie.         Acțiunea este plasată în orășelul Kurouzu-cho, unde încep să apară anumite fenomene stranii ale naturii care implică spirale, fie ele mini tornade, vârtejuri, cât și si

    Citește mai departe
  • PRECOMANDĂ: Lanțul de aur de Cassandra Clare (Seria Ultimele Ore vol. 1) - Leda Edge 342

    Răul se ascunde la vedere, iar dragostea taie mai adânc decât orice pumnal!      Cordelia Carstairs este vânătoare de umbre, o războinică plină de curaj, antrenată încă din fragedă pruncie să le vină de hac demonilor. Atunci când tatăl îi este acuzat de crimă, tânăra și fratele ei pornesc spre Londra, unde speră să găsească ajutor printre membrii Enclavei, împiedicând în același timp ruinarea familiei. În

    Citește mai departe
  • Recenzie:Festinul Ciorilor (Saga Cantec de Gheata si Foc #4) de George R.R. Martin 291

      Dupa lupte grele si tradari fatale, cele sapte puteri care isi disputau Westeros s-au nimicit una pe alta si au ajuns la un pact indoielnic. Odata cu moartea monstruosului rege Joffrey, regenta Cersei conduce din Debarcaderul Regelui. Infrangerea lui Robb Stark ii descurajeaza pe rebelii din Nord si familia lui se imprastie ca semintele pe un pamant neroditor in tot regatul. Nu mai exista decat putine pretentii legitime la Tronul de Fier, iar acestea sunt in mainile celor fie prea slabi sa

    Citește mai departe
  • CELE MAI AȘTEPTATE THRILLERE din 2021... 330

        În 2021 voi încerca să citesc mai multe romane polițiste, thrillere, suspans pentru că în 2020 nu am reușit să citesc câte romane mi-aș fi dorit din acest gen, iar multe dintre aparițiile din acest nou an sunt atât de faine încât sper să fie traduse toate romanele listate sau măcar pe viitor. Sunt conștient că pe parcursul anului 2021 voi mai adăuga și alte titluri pe listă, dar deocamdată acestea sunt primele romane pe ca

    Citește mai departe
  • Recomandările lunii februarie... 278

    Pasiunea lui Matei pentru dinozauri continuă. Am găsit o carte cu stickere, care este perfectă pentru activitățile educative atât de la școală, cât și de acasă. Se numeşte 500 Stickere - Dinozauri și animele preistorice apărută la Editura Unicart, poate fi achiziționată de la Libris. La aceeaşi editură găsiţi şi alte că

    Citește mai departe
  • Review:Cinder (The Lunar Chronicles #1) by Marissa Meyer. 273

    Humans and androids crowd the raucous streets of New Beijing. A deadly plague ravages the population. From space, a ruthless Lunar people watch, waiting to make their move. No one knows that Earth’s fate hinges on one girl. . . . Cinder, a gifted mechanic, is a cyborg. She’s a second-class citizen with a mysterious past, reviled by her stepmother and blamed for her stepsister’s illness. But when her life becomes intertwined with the handsome Princ

    Citește mai departe
  • 1001 de nopți, Basme arabe povestite de Eusebiu Camilar vol.1 317

    De o frumuseţe aparte, această primă adaptare românească pentru copii a celor 1001 de nopţi a văzut lumina tiparului la mijlocul secolului trecut şi a aprins imaginaţia a generaţii de tineri cititori. Eusebiu Camilar este cel care a istorisit pe românește seria de basme arabe relatate de eroina Șeherezada, apărută între anii 1956-1963, inițial

    Citește mai departe
  • Recenzie:Iuresul Sabiilor (Saga Cantec de Gheata si Foc #3) de George R.R. Martin 289

    Dintre cei cinci rivali pentru putere, unul este mort, altul, cazut in dizgratie, dar razboaiele continua sa se dezlantuie cu furie, iar aliantele se fac si se desfac. Joffrey ocupa Tronul de Fier, stapanitor nelinistit al Celor Sapte Regate. Dusmanul sau cel mai inversunat, Lordul Stannis, e infrant si dezonorat, iar tanarul Robb inca domneste peste Nord din fortareata Riverrun. Intre timp, Daenerys, regina exilata si stapana ultimilor trei dragoni, strabate continentul scaldat in sange. In vreme ce fortele rivale pun la cale infruntarea finala, o armata d

    Citește mai departe