Azi 3 noiembrie m-am îndrăgostit. Acum 1 an, acum 2 si acum 3 ani. Nu știu exact cum, dar am lăsat din mine în acești 3 noiembrie câte puțin. M-am pierdut în nebunie, am văzut iubirea, ca mai apoi sa o trăiesc. Mi-a fost frica mereu de mine. M-am rătăcit mai mereu și am fugit. Am devenit mai imun de fiecare data la tot ce însemna dragoste.

Acum 3 ani eram prost. Nu existam eu, matur, semiconstient. Mimam ca am puterea sa o fac a mea si ca o sa încercăm împreună sa fim fericiti. Am fost prea inofensiv caracterului ei și am lasat-o sa fuga. Ii mulțumesc mult, pentru ca, din cauza ei am început sa scriu și cred și sper ca acum e fericita, mai ales ca și-a luat inima și sufletul și le-a lea transformat în cel cea mai prețioasă persoana pentru ea.

Acum doi ani am văzut iubirea. Am trait-o și atunci au început temerile mele despre viitor în doi. M-am speriat și am fugit văzând cu ochii. Mulțumesc ca ai fost, scuza-ma și ș