Bună, gogoșicile mele. Multă vreme a trecut de când nu ne-am mai văzut, vreau să vă cer iertare pentru asta, voi exlica în cele ce urmează totul. Pentru început, țin neapărat să mulțumesc tuturor celor care mi-ați citit blog-ul în aceste luni de secetă, sute de vizualizări pe care nu le meritam nici pe departe. Anul asta a fost unul destul de dur, de arid, tocmai de asta inspirația mea s-a secat treptat și am ajuns în această deplorabilă paragină. O să vă povestesc în mai multe postări cele mai importante lucruri care s-au întâmplat și concluziile la care am ajuns. Nu vreau să mai încerc în zadar să mă complic cu metafore, cuvinte dubioase, o să vă scriu într-o manieră simplă, tranșantă, exact așa cum sunt și eu în realitate. Gata cu lucrurile dulci și de dragoste, pentru moment. S-a zis cu prostiile de genul care doar mă țineau în loc.
 
 Primul lucru pe care vreau să îl dezbat este examenul de bacalaureat, care mi se pare supraapreciat (ca să nu spun overrated și să mă murdăresc de engleză pe bot și pe unghiutele cu gel roz). Toată clasa a 12-a ești agasat, sufocat,sătul de întrebări precum ''gata de bac?'', ''la ce facultate dai??'', ''ce ieși de la facultatea asta?!'', ''ÎNCA NU ȘTII UNDE VREI SĂ DAI?'', ''mama, ai emoții?'', ''îți bate bacul la ușă și tu încă nu te-ai apucat să înveți?'', aș putea continua la infinit, însă acestea mi se păreau cele mai frecvente și enervante. În cazul în care ai admitere, ai parte și de întrebări extra, căci, în ultimul an de liceu toată lumea devine brusc ''interesata'' de viața ta. Cu toate astea, sunt și acel gen de elevi care te agasează ei cu admiterea lor, veșnic, întotdeauna e vorba de facultatea lor. De exemplu, ''doamne, ce frumos e afara'', iar răspunsul e ''NU LA FEL DE FRUMOS CUM E LA FACULTATEEE''. Sau sunt aceia care pun întotdeauna poze cu zeci/sute pe rețelele de socializare cu pagini întinse pe un biet pat care abia mai suportă foile, dar și aroganțele celui care îi stă în spinare.
 
 Acum urmează profesorii, care sunt mai agitați decât tine (cei cărora le pasă, pentru că avem și tipul acela de profesor pe care nu îl interesează). Interminabile predici de viață, morală cum că nu iei bacul, înjosire, tentative de apărare (rămân doar la stadiul de tentative, deoarece nu apuci să zici ceva că îți mai iei 100000 de cuvinte în freză până să termini tu 2 fraze), nervi, sitirire, atacuri de furie în care îți vine să sari pe geam ca să nu faci vreo nefăcută și să nu mai intri în bac după. 
 
 Partea frumoasă la clasa a 12-a? Pentru mine, a fost faptul că am stat că o lepră ordinară, am lenevit/vegetat/aproape murit de stat. Am putut să chiulesc destul de mult pe motivul că ''invat pentru bac'', plecam acasă devreme, mă cam durea la bască. Eram inconștientă, nici nu simțeam că vine bacul în câteva luni, simțeam că am timp cu lopată, mă simțeam mai relaxată decât în clasa a 9-a. Din păcate, în ceea ce mă privește, cam atât cu părțile bune.

 Urmează examenul propriu-zis. Nu am fost în viaţa mea mai stresată, terifiată, tremurândă decât am fost în zilele de duminică, luni, marţi, miercuri şi puţin vineri. Trebuie să recunosc, eram foarte speriată, pentru că nu apucasem să învăţ tot. Am terminat materia în intervalul 4-8 dimineaţă înainte de examen, iar lucrul ăsta mi-a terminat nervii mai mult. Inconştienţa despre care vorbeam mai sus nu a durat doar câteva luni din an, a durat până în ultimele 3 zile înainte de bac. Până atunci nu citisem mare brânză, drept dovadă stau şi notele mele jalnice de la simulare. Când am intrat în sală, am simţit cum mor încet şi sigur, voiam să văd odată subiectele şi să îmi iau o grijă. Toate speculaţiile cu ce pică, cu ce e posibil să se întâmple, poveşti false, îmi accentuaseră teama care mă vână ca pe un copanel amărât. Nu vreţi să ştiţi câte scenarii îmi făceam în minte, câte înjurături am zis, cât de mult îmi dârdâia fundul pe scaunul ăla. De îndată ce apăreau plicurile cu subiectele în faţa mea, parcă se oprea timpul în loc, iar stomacul meu devenea o gaură neagră care mai avea puţin şi mă înghiţea cu totul.

În ciuda tuturor lucrurilor ''rele'', am avut parte de cea mai mare bucurie din viaţa mea în momentul în care au apărut rezultatele. Lacrimile de bucurie nu se mai opreau şi nu îmi venea să cred că scăpasem cu bine. La română am fost, fără doar şi poate, cel mai aspru criticată, constant. S-a avut grijă să mi se spună cât de ''varză'' sau ''praştie'' sunt la limba română, cât de uşurată păream de îndată ce auzeam subiectele la teză  şi multe altele. În ciuda mediei mele precare, vai viaţa ei, am reuşit, cumva, datorită doar lui Dumnezeu să demonstrez că nu sunt chiar atât de ''varză'' sau ''praştie''. Vă  rog să mă credeţi, faptul că am demonstrat ce pot într-un final, că am plecat din liceul meu cu fruntea sus şi că am reuşit să îi fac mândri pe ai mei e minunat, e, de departe, cea mai frumoasă experienţă pe care am trăit-o până acum. Fiecare umilinţă, lacrimă, sentiment de teamă a meritat, însă, nu aş mai lua niciodată de la capăt anul acesta. Toată lumea exagerează când vine vorba de bac, nu e dracul atât de negru, credeţi-mă. O să va simţiţi ca la o lucrare obişnuită după ce aveţi subiectele şi o să va gândiţi ''pentru asta mi-am mâncat zilele 4 ani?''. Bucutaţi-vă  de ultimul an de liceu la maximum, nu va izolaţi în casă aşa cum am făcut eu. O să postez săptămâna asta şi experienţa absovirii, a banchetului, a primei mele vacanţă cu prietenii. O să fac şi un rezumat al vieţii mele de liceu, dar o să vă spun şi ce aşteptări am de la facultate. Deeeeciii, piersicuţele mele, promit să tot postez de acum încolo. Aaaa da, pls, nu daţi cancer oamenilor cu această minunată chestie #baclife. Cei care vă cunosc ştiu deja că îl aveţi.