Cred ca am uitat de mult de chimie. Cred ca am uitat si sa observ dincolo de aspectul fizic. Ma rezum la tot ce e frumos, dar nu am curajul sa musc, sa apuc si sa fie al meu. Sufletul ala curat al meu inca ma tine in loc iar inima spera sa redevin copilul ce eram odinioara. Fruntea incruntata imi depaseste abilitatea de a-mi calma respiratia, iar ochii cred ca sunt singurii care inca imi aduc aminte de mine cand ma uit in oglinda. Sunt oarecum pierdut printre planurile mele de viitor si visele din trecut. Sunt pierdut printre cuvintele celor din jur si cuvintele din capul meu. Ma gasesc cu greu noaptea cand in pat ma asez si imi distribui usor gandurile pe perna. Le las acolo, uit de ele.

Am uitat de "te iubesc", nici nu mai stiu ce e ala, in afara de niste cuvinte. Cred ca ar trebui sa recapitulez in dictionar semnificatia lui. Poate asa voi intelege si cel putin mecanic voi invata ce inseamna sa mai iubesti.

Esti atat de pura si zambetu-ti scapa usor printre genele mele. Atat de frumoasa incat paru-ti sade perfect, usor peste umarul meu si parfumu-ti cade lin pe sub narile mele. Mi te inchipui intr-o imbratisare enorma din care cu greu o sa-ti dau drumul. Mi te inchipui cum degetele-ti strapungi printre ale mele. Te privesc des, cand la o sticla de vin ne strangem si ne vorbim prosteste. Ne e frica la amandoi probabil sa facem primi pasi si mai rau e ca si ne ratacim printre deciziile astea idioate ce ne acapareaza. Tu, esti prea frumoasa sa devii jumatate din sufletul meu, imi tot sopteste un gand pesimist.