M-am trezit direct în cerdacul cerului, un cerdac propus de o
actriță, Ioana Farcaș, cu talente evidente în ale pedagogiei, cu
bucuria de a-i îndruma pe puști să facă teatru, să-l simtă din toți
rărunchii, să-l guste cu tot cerul gurii, să și-l dorească. Pe el,
teatrul. Și bucuria lor, a tinerilor, de joacă, de a fi parte
dintr-un grup, de a zburda pe textele pieselor de teatru, de a
citi, de a alege muzica pentru acele texte, de a-și scoate în
cerdac pasiunea pentru cuvîntul scris, dar și pentru cel rostit,
pentru imagine. Tinerii ăștia sînt cumva lăsați de capul lor, nu au
pe cineva la școală, între profii lor de la gimnaziu și liceu, care
să-i gîdile pe latura lor creativă, inventivă. Dorința în ei
există. Asta a înțeles Ioana, profa de actorie. Și s-a pus pe
bibilit cu ei atenția, dicția, statul pe scenă, vorbitul, simțitul
textului, cum arată înafara lor scînteia de lumină ce este în ei și
să poată să-i vadă toate rudele din sala de teatru, indiferent unde
stau ele. Dar nu doar ele. Iar în ecuația asta a apărut Bogdan
Ionescu de la Academia Studiourile Buftea care știe ce-nseamnă
producția unui eveniment, fie el și un spectacol de teatru, știe că
e plăcut să descoperi copii talentați și să le dai tot ce ține de
tine ca lor să le crească aripi.
Ce a ieșit? Nu unul, ci două spectacole de teatru.
Primul, după un scenariu original propus chiar de puști, pornind de
la fragilitatea relațiilor între colegii de școală, despre bulling,
despre nesiguranța adolescenței, dar în esență despre puterea
magică a tinereții, zburdălnicia ideilor care se pot schimba de la
un minut la altul. #CENU Ăsta este
numele ales pentru spectacol, desigur, o prescurtare simpatică și
specifică generațiilor lor de la Cenușăreasa. Un spectacol în care
Cenu/Eva, Miruna, Rebecca, Mara, Sara, Darius, Iris, Antonia,
Daria, Ana, Bianca, Ștefania sînt o gașcă zglobie, veselă, dar cu
nesiguranțele și căutările vîrstei de 11-14 ani. E primul lor zbor,
e limpede ca cerul albastru primăvara.
Al doilea spectacol este un text contemporan, după William
Russell, #FETEȘIBĂIEȚI, regizat de data
asta de trainerii de actorie, Ioana și Bogdan Farcaș. Iar
puștii-actori intră în categoria cea mai răzvrătită de vîrstă,
14-17 ani. Și totul se schimbă, lumea e mai plină de surprize ce
pot apărea ca roua dimineții pe petalele florilor, orice vorbă
spusă poate căpăta interpretări ciudate, mai vesele, mai neguroase,
orice privire aruncată e prinsă cu coada ochiului de colegele de
școală și întoarsă pe toate fețele, e un carusel de emoții. Apar
primele relații de iubire, aș zice că de îndrăgosteală, primii
muguri ai năzuințelor intime, al primului sărut, stau pitiți în
tufișul comportamental primii stropi de alcool care dau curaj să
iei decizii, unele doar conjuncturale, impulsive. Și de aici lanțul
năzbîtiilor e bun făcut. Alexandra, Maria, Bianca, Ilinca, Rebecca,
Patricia, Ana Maria, Antonia, Ani, Daria, Maria, Francesca ‒
prietene la bine și la rău, caractere dezinvolte, puternice, vesele
sau panicarde ‒ fac ca spectacolul să fie viu și antrenant, rotund,
cînd intempestiv, cînd blînd. Am văzut siguranța din pasul apăsat
la intrarea în scenă, lacrima mijită în ochi de neputință
amestecată cu frustrare. Dar fetele sînt foarte bine susținute,
actoricește vorbind, de partida băieților ‒ Ștefan,
Tiberiu, Gruia, Andrei P, Luca, Răzvan, Andrei M. În acest fel
spectacolul este întreg. Și e bucurie din cea mai pură. Știi cum se
simte primul duș într-o dimineață călduroasă de august? Răcoros și
bun. Te trezește din amorțeala somnului și te face să simți cum
soarele îți încălzește vîrful urechilor. Un singur
gest al mîinii, o mică licărire ghidușă în ochi, o călcătură mai
zdravănă pe scîndura scenei, o voce mai bine temperată sau una mai
blîndă, un simț al muzicii care se transmite prin ritm de dans în
tot corpul ca un fior cald cînd picurii ploii îți intră pe sub
haine ‒ Așa este acest al doilea
spectacol.
Sînt de urmărit acești puști, de ținut minte, de
aplaudat, de vorbit despre ei. Le va face bine. Și nouă. Teatrul
este o formă de a te descoperi pe tine, ei bine, eu cred că prin
munca faină a trainerilor de actorie, Ioana și Bogdan Farcaș acești
puști vor înflori și vor afla mai multe despre ei. Acum sînt niște
boboci foarte frumoși. Sînt pe mîini grijulii.
Fiecare puști pe care l-am văzut în spectacolele
măiestrite de Ioana Farcaș, cu aportul direct, concret și atipic a
lui Bogdan Farcaș, cu atenta și volubila ghidonare a lui Bogdan
Ionescu este un mic bulgăre de soare.
Fuga din cotidian, căutarea pasiunilor, săpatul după
vocea proprie, dorința de a face parte dintr-un grup, afinități
comune ‒ sînt cîrlige de a ieși din gloată, de a nu vrea să fii
parte din ceva amorf.
