M-am trezit direct în cerdacul cerului, un cerdac propus de o actriță, Ioana Farcaș, cu talente evidente în ale pedagogiei, cu bucuria de a-i îndruma pe puști să facă teatru, să-l simtă din toți rărunchii, să-l guste cu tot cerul gurii, să și-l dorească. Pe el, teatrul. Și bucuria lor, a tinerilor, de joacă, de a fi parte dintr-un grup, de a zburda pe textele pieselor de teatru, de a citi, de a alege muzica pentru acele texte, de a-și scoate în cerdac pasiunea pentru cuvîntul scris, dar și pentru cel rostit, pentru imagine. Tinerii ăștia sînt cumva lăsați de capul lor, nu au pe cineva la școală, între profii lor de la gimnaziu și liceu, care să-i gîdile pe latura lor creativă, inventivă. Dorința în ei există. Asta a înțeles Ioana, profa de actorie. Și s-a pus pe bibilit cu ei atenția, dicția, statul pe scenă, vorbitul, simțitul textului, cum arată înafara lor scînteia de lumină ce este în ei și să poată să-i vadă toate rude...