Respir scurt, superficial și sacadat. Nu-mi ajunge aerul. Pun un pas înaintea celuilalt. Încerc doar să mă ascult, să-mi dau seama ce trebuie să fac ca să-mi domolesc șuieratul. Sper să nu văd pe nimeni cunoscut, inima-mi e în gît. Tumult. Am primit un bilet la un spectacol de teatru despre care feelingu’ urla în mine că va fi greu de dus, voiam cu toată puterea să-l văd, era un must, dar, paradoxal, mai că nu m-aș fi dus. Gentilelețea lui M de a-mi oferi biletul m-a copleșit.