Îți este dedicată
Numai Ție
În vecinicia ce va să vie.
Orologiul se liberează în atemporal
De Amor, glas care se întreabă
“Ce este pe lumea asta mai puternic:
Slova şi gândul sau foaia şi rândul?”
Şi pe-Amor încearcă altă îndoială,
Spusă în şoapte, cu sfială:
“De condeiu-mi scrie ce stă pe buză,
Unde oare-mi voi câştiga vrednica muză?”
Dezgustat, renunță la nedumeriri,
Văzând închipuiri şi alte uneltiri…
Din iad de cotidian tipărit măiastru
Amorul se retrage în saharian… sihastru.
Şi-n păciuirea ce-i devine oază
Vede ombre denudate în jurul la o rază;
Trebuie sicre şi veleaturi,
Amorul meditează
Suav şi dulce “poate” alene-ntruchipează.
Nu are slove noi, dar uitata grafie
Îi revelează Universul pe care nu-l ştie:
Cu fecioare, altare, divinități şi rituri păgâne,
Cu barzi, cavaleri, magie… rămâne
Pana un haos şi începe să îngâne
Un lament burlesc ce conjură junii;
Corbii răspundesc ecoul sub Sonata Lunii…
Pe Amor îl cuprinde curajul din legende,
Se-ntoarnă la zămisliții zori,
Criticii de bolta cerului să-i suspende;
Revino precum Sânzienele în visuri
De azi, tu eşti acesta, numită Amor,
Condeiu-ți să nu realizeze compromisuri
Scrijelește, Amor,
Voroave de zor,
Fi demnă şi degrabă te amuză,
Tu eşti sânta dualitate: scrib şi muză!
