Mă apucă câteodată noaptea să scriu. Poeme. Alea-s singurele momente când vorbele vin învolburate. Ca apa mării în furtuna de august. Şi rolul imaginii se adaugă la întregire.
Trag aer adânc şi mă ia ameţeala. Mă sprijin de braţul Anei. E noapte înmiresmată în Bucureşti. Ieşisem de la un eveniment care ne-a siderat prin neprofesionalismul realizării lui.
Şi ea începe a-mi povesti ce pune la cale. O carte-album despre un fotograf al anilor '20-'30, din Slobozia, un fotograf care ştia să prindă expresia feţelor, a oamenilor simpli, a celor care se vedeau pe străzile oraşelor de provincie. În special Slobozia. Fotograful e Costică Acsinte. Îmi mai povestise de el, îi văzusem nişte fotografii extraordinare în cea de-a doua ei carte de proză scurtă. Când spun că punea la cale e doar o parte a discuţiei. Şi ea la rândul ei îl cunoscuse pe cel care are grijă de colecţia acestui fotograf. Iar acest domn, Mario-Cezar Popescu, un pasionat de fotografie, îi propusese să întregească fotografiile lui Costică Acsinte cu vorbe. Şi să scoată acest album-carte. Nu i-a trebuit mult Anei să decidă, era încântată de propunere. Şi recunoscătoare. Iar Ana când e bucuroasă şi plină de toate aceste stări frenetice vorbeşte cu ochii, cu mâinile, cu felul în care îşi aşează părul. Başca cuvintele. E un iureş. Ştii, ca pârâul rapid şi rece de munte ce se aruncă la vale. Aşa e Ana. Mă uitam la ea, mă uitam la lumea de pe stradă. Vorbeam, eu mai puţin, deh, ea spumoasă şi încântată de idee. Cred că dacă m-aş fi uitat în capul ei acolo curgeau ideile, se amestecau vorbele, se retrăgeau unele, apăreau altele... Ce traftir! Eu începusem să văd cadre de cum va arata această carte. Nu, nu ştiam mai nimic, dar cuvintele ei, emoţia creată mi-au creat stări. Stări traduse-n imagini. De mintea mea.
Dorinţa ei a fost să scrie de mână. Ha!, am zvâcnit, mi-am şi închipuit în capu' meu cum voi caligrafia eu cu scrisul meu frumos, eu fascinată de a scrie cu tuş şi peniţă, disperată după scrisul de mână, caligrafic acele vorbe ticluite de Ana. Dar acest desen, pentru că asta e, în ceea ce a ieşit, a fost făcut de mână Ancăi Ciuciulin. Dar parcă-s făcute de mine. Jur. Ba chiar mai frumos şi mai special. Aşa Anca a fost denumită "întregitoarea". Veţi vedea toate aceste caligrafii atât de speciale, atât de elegante şi de potrivite la fiecare fotografie în parte.
A trecut timpul, Ana s-a apucat de treabă. S-a aşternut o tăcere. Nu voiam să fiu intruzivă. Ştiu cum e când ai de lucru şi mai trebuie să fii şi deştept. Glumesc, desigur. Când a terminat am vorbit. Era stoarsă. Dar fericită nevoie mare. Îi simţeam asta în ton. Poate crezuse că va merge mai uşor, că va fi mai simplu. Dar nu i-a fost deloc aşa, ba chiar a simţit-o ca pe o carte scrisă de ea cap-coadă. Muream de nerăbdare să o văd. Tolba e vastă, colecţia e mare.
Păcălitori, daaaaa. Franjurii vechimii... Cartea nu are nimic desuet, nimic învechit şi prăfuit. Este vie şi trăieşte în orice fotografie a lui Costică Acsinte, prin fiecare vers scris şi fiecare rotunjire caligrafică. O viaţă în întregul ei. O viaţă socială ce ni se relevă în cea mai artistică formă cu putinţă.
Iar eu sunt privilegiată pentru că am acest album-carte cu tot cu autograf.
Căutaţi-o, regăsiţi atmosfera fiecărei fotografii în condeiul Anei şi viţăversa.
Foto Splendid - Colecţia Costică Acsinte/ Viaţa socială. Găsibilă la Librăria Bizantină. Acolo a avut şi lansarea cărţii-album. Cele mai faine momente, lansări, cei mai faini oameni se adună la Bizantină. A devenit reper.
Mulţumesc Ana, Cezar, Anca. Isteţilor, artiştilor, frumoşilor!
