II. Domnii Tarii Romanesti
131o-1363. Alexandru Basaraba
1310. După moartea lui Mircea-vodă,
cnezii olteni îl aleg voievod pe fiul domnesc
Alexandru, poreclit „Câmpulungeanul” din cauza
cuceririi Câmpulungului de la contele sas Laurenţiu. Prin căsătoria
sa cu Marghita, fiica lui Ivancu Basaraba de la Nedeia,
Alexandru-vodă îi împacă desăvârşit pe Basarabii din Romanaţi cu
cei din Dolj, certaţi de la 1288 încoace prin înlocuirea lui
Bărbat-vodă de către Dan-vodă.
1315. Stăpânind din trecut în
Muntenia judeţele Argeş, Muscel, Teleorman şi Vlașca,
Alexandru-vodă cuprinde treptat în mare parte restul teritoriului
cuman: Dâmboviţa, Ilfovul, Prahova, Buzăul şi întreaga Ialomiţă.
Întemeiază sau întăreşte Târgoviştea, Bucureştii, Buzăul şi mai
ales Orașul-de-Floci, tătărește „Iflok”. Zideşte pe munte castelul
numit al Argeșului, zis în urmă cetatea lui
Negru-vodă.
1320. Se amestecă şi exercită o mare
înrâurire în afacerile imperiului bulgar.
1323. Trimiţând peste Dunăre o oaste
de români şi de cumani, îl ajută pe principele Mihail de la Vidin
de a se urca pe tronul de la Târnovo. La bulgari, Alexandru-vodă
poartă numele cuman de „Olur-voevoda”.
1327. Alexandru-vodă se află în
relaţii cu papa Ioan XXIII.
1328. Încetează de a mai plăti
tribut Ungariei. Moare Doamna Marghita, mama primilor copii,
Nicolae şi Vladislav.
1329. Alexandru-vodă o ia în
căsătorie pe Doamna Clara, catolică, din familia
contală maghiară Kukenus.
1330. Trimite pe socrul său Ivancu
Basaraba cu o oaste românească şi cu un contingent săsesc de la
Braşov împăratului Mihail de la Târnovo contra regelui sârb Ştefan
de la Decian, unde bulgarii au fost bătuţi. Regele ungur
Carol-Robert, profitând de neînţelegerea între români
şi sârbi, năvăleşte în Oltenia cu o puternică armată şi ocupă
Severinul.
1330. Alexandru-vodă, propunând
condiţii de pace, Carol-Robert refuză, înaintează prin Gorj şi
Vâlcea, trece în Muntenia şi asediază castelul Argeșului.
Alexandru-vodă îi înfrânge pe unguri şi-l sileşte pe Carol-Robert a
cere de astă dată, încetarea de la arme. Simulând pacea, impune
ungurilor retragerea din ţară prin Gorj spre hotarele Temeșianei,
îi ademeneşte într-o cursă şi nimiceşte întreaga armată maghiară,
însuşi regele abia scăpând travestit. Alexandru-vodă reia
Severinul.
1331. Bizantinii atacând pe noul
împărat bulgar Alexandru de la Târnovo, Alexandru-vodă îi trimite
un ajutor de oaste români şi cumani. Cu această ocazie, bizantinul
Cantacuzino constată că tactica militară a românilor e identică cu
a tătarilor. Alexandru-vodă începe a-şi lua titlul de Domn a toată
Ungro-Vlahiei.
1332. Ascultat de bulgari şi temut
de unguri, Alexandru-vodă, în curs de mai mulţi ani de pace,
organizează şi întăreşte ţara.
1342. Murind Carol-Robert, fiul său
Ludovic urmează pe tronul Ungariei. Pentru a-l încerca pe noul rege
ungur, Alexandru-vodă îi îndeamnă la răscoală pe saşii din Ardeal
şi se pregăteşte el însuşi de război. Pedepseşte cu o mare
străşnicie câţiva boieri olteni devotaţi regelui Ludovic, mai ales
pe Zărneşti, care sunt siliţi a fugi în Ungaria.
1343. Regele Ludovic intră în Ardeal
şi potolește răscoala saşilor. Alexandru-vodă merge el însuşi în
Ardeal la întâmpinarea lui Ludovic, primit cu multă consideraţie,
recunoaşte suzeranitatea Ungariei pentru Severin, Haţeg, Amlaş şi
Făgăraş.
1345. Hanul tătar Atlamoș din
Moldova face o invazie în Ardeal. Rugat de către regele Ludovic,
care era ocupat atunci cu afacerile Poloniei, Alexandru-vodă se
pune în fruntea unei oştiri din români şi ardeleni, mai ales secui,
îi goneşte pe tătari, îi urmăreşte în Moldova şi-i biruieşte,
căzând în luptă însuşi hanul Atlamoș. Memoria acelui han se
păstrează în balada poporană româna, despre moartea lui Alimoș.
Vestea despre puterea politică şi militară a lui Alexandru-vodă
ajungând la Roma, mai cu seamă prin episcopul catolic Dimitrie de
la Oradea, amic al românilor, papa Clement VI adresează o bulă
către Domnul Ţării Româneşti şi totodată către mai mulţi fruntaşi
români de peste Carpaţi, numindu-i pe toţi „Români”. Alexandru-vodă
autorizează infiinţarea unui episcop vizitator peste bisericile
catolice din ţară, subordonat episcopului titular din
Ardeal.
1346-1350. Primind de la regele
Ludovic un ajutor de secui, Alexandru-vodă face o nouă victorioasă
campanie în Moldova contra tătarilor. Repetate expediţii spre Siret
şi spre Prut, în urma cărora se anexează către Ţara Românească
Râmnicul Sărat, Brăila şi Moldova de jos, la sud de Bârlad. Dese
negocieri diplomatice între regele Ludovic şi Alexandru-vodă prin
intermediul episcopului catolic Dimitrie de la Oradea.
1351. Întărâtat de neastâmpărul
românilor, hanul tătar cel mare din regiunea Nistrului se mişcă cu
o oştire formidabilă, contra căreia înaintează Alexandru-vodă numai
cu românii, reţinându-i câtva timp lângă Siret în aşteptarea unui
contingent unguresc. Regele Ludovic trimiţând în ajutorul lui
Alexandru-vodă 40.000 de oameni din Ardeal, se încinge o groaznică
bătălie foarte încăpăţânată, în care nici o parte n-a obţinut o
victorie decisivă şi toţi tătarii, cuprinşi de panică, se retrag
fără a mai reveni în Moldova.
1352. În luptele precedente
distingându-se prin vitejie nu numai Nicolae şi Vladislav, dar şi
fiul domnesc cel mai mic Radu-Negru din căsătoria cu Doamna Clara,
Alexandru-vodă pe Nicolae şi-l asociază la domnie, pe Vladislav îl
pune duce al Făgăraşului, iar pe Radu-Negru îl face Ban al
Severinului.
1353. Înlesnit prin participarea la
domnie a celor trei fii, Alexandru-vodă îşi concentrează personal
atenţia asupra organizării noilor sale posesiuni din sudul
Moldovei.
1354. Regele Ludovic, aliindu-se cu
polonii şi având cu sine pe Alexandru-vodă cu o ceată de români,
devasteza teritoriul tătăresc de peste Nistru până la fluviul Bug.
Din acea expediţie, trecătoarea râului Slucz în Volinia mai purta
încă la poloni în secolul XVI numele învechit de „Vadul lui
Basaraba”, „antiquis Bassarabei vadum”, după numele lui
Alexandru-vodă mai probabil decât după Basarabii aşa-zişi Principi
Bolohovești, cei de pe la 1220.
1355. Alexandru-vodă pe fiică-sa
Leanca o dă în casatorie principelui Vukașin, devenit rege al
Serbiei.
1356. Pe a doua fiică o marită după
împăratul bulgar Strașimir de la Vidin.
1358. Alexandru-vodă negociază cu
imperiul Bizantin şi cu patriahatul constantinopolitan. Pe ruda sa,
Bogdan-vodă din Maramureş, descendent din cnezii emigraţi din
Romanaţi sub Bărbat-vodă, Alexandru-vodă îl îndeamnă să ocupe
Moldova nordică şi să se sustragă coroanei ungare. În acelaşi timp
arată pe faţă multă amiciţie regelui Ludovic, dându-i şi obţinând
în schimb condiţii favorabile pentru comerţul internaţional cu
Transilvania. Lucrează pentru înflorirea porturilor dunărene Brăila
şi Orașul-de-Floci.
1359. Se încuviinţează de către
patriarhul ecumenic Calist I o mitropolie românească la
Curtea-de-Argeș, numindu-se primul titular Iacint Kritopul cu
titlul de: „a toată Ungro-Vlahia şi al Plaiurilor”.
1360. Filul domnesc Radu-Negru se
însoară cu o principesă bizantină, Kalinikia. Alexandru-vodă, pe
lângă titlul de mare-voievod, mai adoptă prenumele imperial Ioan,
după modelul titulaturii bulgăreşti, fără a fi aceasta vreun semn
de înrudire. Nicolae-vodă, asociat la domnie, trimite 2.000 de
călăreţi peste Dunăre în ajutorul lui Vukașin contra Turcilor.
Alexandru-vodă nu încetează de a da ajutoare pe sub mână lui
Bogdan- vodă din Moldova de sus contra ungurilor.
1361. Regele Ludovic află aceste
uneltiri şi începe a-l ameneninta pe Alexandru-vodă, dar se fereşte
de un război. Bogdan-vodă reuşeşte să respingă toate succesivele
atacuri din partea ungurilor şi întemeiază voievodatul moldovean,
graţie ajutoarelor lui Alexandru-vodă.
1363. Trecut de octogenar, moare
„marele Basaraba”, după cum îi ziceau românii lui Alexandru-vodă şi
lasă fiilor săi o puternică ţară, pe care mult timp în urma
străinii din occident o numeau „ţara lui Alexandru
Basaraba”.
1363-1364. Nicolae Basaraba
1364. Asociat la domnie încă de la
1352, Nicolae-vodă domneşte singur abia un an după moartea tatălui
său, în memoria căruia ia numele dublu de Nicolae-Alexandru. Saşii
de la Sibiu, în special posteritatea contelui Konrad de la
Tălmaciu, încep a ridica pretenţii asupra ducatului de Amlaş.
Nicolae-vodă moare şi e înmormântat în biserica din Câmpulung, pe
care o înzestrase de pe la 1352.
1364-1373. Vladislav Basaraba
1364. Vladislav-vodă,
numit în popor Laiotă, sinonim cu Negru, pleacă din Făgăraş, aflând
despre moartea fratelui său Nicolae. Mai întâi îi îngrozeşte pe
saşii de la Sibiu, pustiind Tălmaciul şi dând foc mănăstirii
catolice de acolo, unde erau depuse toate documentele familiei
contelui Konrad. De aici se pogoară la Câmpulung, apoi la
Curtea-de-Argeș, în fine trece în Oltenia, unde e recunoscut de
către Basarabi, care îi dau titlul de Rege.
1365. Supărat mai înainte pe
Alexandru-vodă pentru ajutoarele date lui Bogdan-vodă din Moldova,
mai indignat acum de îndrăzneaţa ardere a Tălmaciului de către
Vladislav-vodă, regele Ludovic proclamă război Ţării Româneşti.
Ştiind că românii sunt gata a respinge invazia, ungurii ocolesc
Oltenia, trec peste Dunăre în Bulgaria, surprind Vidinul, îl prind
pe împăratul Strașimir, cumnatul lui Vladislav-vodă şi aşează acolo
o garnizoană maghiară. În acelaşi timp, celălalt împărat bulgar,
Alexandru de la Târnovo e gonit de fiul său, Şișman şi se
adăposteşte la Vladislav-vodă, care-i dă să trăiască din venitul
judeţului Muscel.
1366. Şișman de la Târnovo,
însoţindu-se cu o oştire turcă, se pregăteşte să atace Vidinul şi
Oltenia. Vladislav-vodă, împreună cu fratele său Radu-Negru, atunci
Ban al Severinului, preîntâmpină mişcarea turcilor, trece Dunărea
cu 20.000 de români, loveşte 80.000 de inamici şi-i înfrânge,
fugărindu-i până la Târnovo. De aici surprinde Silistra şi
cucereşte Dobrogea până la gurile Dunării. În această campanie se
distinge prin vitejie ungurul Ladislau de Doboka, fratele Doamnei
Clara, străbun al Văcăreștilor, căruia Vladislav-vodă îi dăruieşte
drept răsplată mai multe moşii în Ţara Făgăraşului.
Vestea strălucitei victorii asupra turcilor se
răspândește în Europa; se bucură papa Urban V; regele Ludovic şi-o
atribue sieşi ca suzeran al lui Vladislav-vodă, se împacă cu Domnul
Ţării Româneşti, porunceşte saşilor de a nu mai tulbura ducatul de
Amlaş şi pe unele monede ungureşti întipăreşte capul negru al
Basarabilor ca semn glorios despre vasalitatea invingtorului
turcilor.
1367. Cu ocazia delimitării
ducatului de Amlaş, între vecinii din partea Transilvaniei apare un
Ioviţă Basaraba, poreclit Tompa, purtând titlul de conte de
Wintzberg sau al munţilor Sibiului. Pe de o parte poporul
înmulţindu-se peste măsură în Oltenia, pe de altă parte fiind
trebuinţă de întărirea elementului românesc în posesiunile
transcarpatine, Vladislav-vodă aduce şi aşează o numeroasă colonie
de olteni în ducatul de Amlaş, căruia îi dă latineşte numele de
„ducatus Novae Plantationis”.
1367. Înfiinţează lângă Prut, la
marginea teritoriului muntenesc din Moldova, la localitatea numită
Salatina, un nou punct de vămuire pe calea spre stăpânirile hanului
tătăresc.
1368. Acordă braşovenilor un tratat
comercial, confirmând cele anterioare din partea lui Alexandru-vodă
şi a lui Mircea-vodă.
1369. Vladislav-vodă întăreşte
clerului catolic drepturile acordate mai înainte de către
Alexandru-vodă.
1370. Fără a renunţa în formă la
suzeranitatea Ungariei, adică urmând a-şi da titlul de „Dei et
regis Hungariae gratia”, Vladislav-vodă trece pe neaşteptate în
Bulgaria şi goneşte din Vidin garnizoana ungurească, ceea ce-i
procură o mare popularitate la sârbi şi la bulgari. Declarându-l
moştenitor al tronului pe Radu-Negru, îl depărtează din Severin şi
îl trimite peste Carpaţi ca duce al Făgăraşului.
Vladislav-vodă ocupă Vidinul în numele cumnatului său
Strașimir, menţinut în robie la unguri. Regele Ludovic se mişcă cu
o formidabilă armată pentru a strivi întreaga Ţară Românească:
dintr-o parte însuşi regele prin Temeșiana asupra Vidinului şi de
acolo asupra Olteniei; din altă parte, voievodul transilvan prin
secuime asupra Munteniei. La sud, Vladislav-vodă părăseşte Vidinul
şi-i închide pe unguri în Severin, mărginindu-se a împiedica
joncţiunea celor două corpuri ungureşti; la nord, românii îi atrag
pe unguri într-o cursă şi-i extermină. Victoria se datorează în
mare parte lui Dragomir Basaraba, cneaz din Dâmboviţa, în urmă
stareţ al mănăstirii Cotmeana. Regele Ludovic, învins, se-mpacă cu
Ţara Românească, înapoiază Severinul şi-l eliberează pe împăratul
Strașimir, care se întoarce la Vidin, iar Vladislav-vodă în schimb
recunoaşte suzeranitatea Ungariei. Prin înţelegere cu patriarhatul
constantinopolitan, Vladislav-vodă înfiinţează o a doua mitropolie
românească, cu reşedinţa în Severin, anume pe mitropolitul Antim,
fratele mitropolitului Iacint Kritopul de la Curtea-de-Argeș. Se
află totodată în bune relaţii cu papa Urban V şi nu impedică
propaganda catolică, în fruntea căreia se afla Domna Clara, mamă
vitregă a lui Vladislav-vodă.
1371. Prima monedă românească de
argint, cu stema Ţării Româneşti şi a Ungariei. După stăruinţa lui
Radu-Negru, se hirotoniseşte un episcop deosebit la Făgăraş, anume
Hariton. Roman Mușat, un Basaraba înrudit cu Vladislav-vodă, ia în
căsătorie pe fiica lui Laţcu-vodă din Moldova. Turcii, îndemnaţi de
împăratul Şișman de la Târnovo, fac o invazie în Oltenia, dar sunt
surprinşi de Vladislav-vodă şi aruncaţi în Dunăre. În acest an şi-n
anii următori, călugărul Nicodim, în înţelegere cu Vladislav-vodă,
întemeiază în Oltenia mai multe mănăstiri sau schituri: Prislop,
Motru, Vodiţa, Tismana.
1372. Corespondenţa patriarhului
bulgar Eutimie de la Târnovo cu mitropolitul Antim de la Severin şi
cu călugărul Nicodim de la Tismana. Vladislav-vodă trimite daruri
la Muntele Athos.
1373-1384. Radu-Negru Basaraba
1373. Radu-vodă, supranumit Negru
fiindcă era foarte negricios la faţă în antiteză cu fiul său
Mircea, căruia i se zicea Albul, s-a pogorât din Făgăraş la
Câmpulung, apoi la Curtea-de-Argeș, în fine a trecut în Oltenia,
întocmai ca predecesorii săi şi a fost recunoscut de către
Basarabi. Laţcu-vodă din Moldova fiind răsturnat de către popor din
cauza catolicismului, tronul îl apucă un principe litvan ortodox,
Iuga Koriatovici din Podolia.
1374. Radu-vodă confirmă
braşovenilor şi Bârsei întregi vechiul tratat comercial cu Ţara
Românească, menţionând în special vama de la Rucăr şi punând-o în
vedere ţarului Alexandru, fiind el însărcinat cu administraţia
judeţului Muscel. Radu-voda încetează de a mai plăti tribut
Ungariei, deşi recunoaşte suzeranitatea regelui Ludovic, punând
stema Ungariei şi a dinastiei de Anjou pe moneda românească de
argint. Iuga Koriatovici se aşează la Bârlad şi-i învinge pe tătari
peste Prut.
1376. În acest an şi-ntr-un şir de
ani, împreună cu călugărul Nicodim, Radu-vodă construieşte şi
împodobeşte mănăstirile oltene cele începute sub Vladislav-vodă şi
începe Cozia, a cărei clădire definitivă rămâne pe viitor lui
Mircea cel Mare.
1377. Regele Ludovic se plânge de
neplata tributului din partea românilor şi ameninţă cu un
război.
1378. Iuga Koriatovici începe a
împresura posesiunile Ţării Româneşti în Moldova.
1379. Radu-vodă susţine la domnie în
Moldova pe ruda să Petru, fratele lui Roman Mușat şi-l trimite cu
fiul domnesc Mircea în fruntea unei oştiri contra uzurpatorului
Iuga Koriatovici. Într-o bătălie mai jos de Bârlad, Mircea îl
înfrânge şi-l omoară pe Iuga Koriatovici, îl aşează pe Petru Mușat
Domn al Moldovei, trece apoi peste Prut, îi bate pe tătari şi
cuprinde pământul până la gurile Dunării la Chilia. Radu-voda
începe a-şi adăuga la titlul domnesc „stăpânirea peste Silistra şi
spre ţările tătăreşti până la Marea Neagră”.
1380. Fiul domnesc mai mare, Dan se
căsătoreşte cu o fiică a principelui Vuk Brankovici, nepoata a
regelui sârb Lazăr, prin care Radu-vodă intră în alianţă cu mai
toate familiile princiare slave de peste Dunăre. Murind
mitropolitul primat Iacint, vine în locu-i episcopul Hariton de la
Făgăraş, mitropolitul secundar Antim rămânând la
Severin.
Din această Cronică a Basarabilor şi anume
a celor trei întemeietori ai Ţării Româneşti, rezultă, nu prin
cuvinte, ci prin fapte, ca un fel de Decalog, următoarele maxime de
Stat, de la care ei nu s-au abătut niciodată.
1. Când biruieşti un duşman, nu-l împinge la disperare,
ci pune-te la învoială şi să primeşti pacea.
2. Să înduri în tară orice altă religie, dar niciodată
nu ţi-o schimba pe a ta proprie, apărând-o cu o extremă
energie.
3. În politica externă, ca şi în cea internă, să ştii a
ţine la fond, cedând sub raportul formei.
4. Pe toţi românii din afară ajută-i pe sub mâna, să nu
te faci însă pe faţă solidar cu dânşii.
5. Tronul fiind electiv în principiu, fiii Domnului
trebuie să strălucească prin fapte mari înainte de moartea tatălui
lor.
6. În privinţa bisericii, dacă e nevoie de un patriarh
din afară, atunci ia-l cât mai de departe, nu de la
vecini.
7. Clerul e subordonat Statului, nu supraordonat şi nici
măcar coordonat.
8. Niciodată să nu uite românii ca ei fac parte din
Peninsula Balcanică, având interese familiare comune.
9. Să nu-ţi întinzi ţara decât numai pas la pas,
printr-o asimilare treptată, nu printr-o cucerire
pripită.
10. Faţă cu duşmanii din afară, toate vrăjmăşiile şi
zâzaniile din lăuntru să dispară într-o clipă, iar cine nu se
supune striveşte-l!
