Doctrina conservatoare

Postat în Edu
la 14-02-2018 09:46
327 vizualizări

Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Enciclopediae

Doctrina conservatoare este aceea care tine drept un adevar istoric ca progresul real, durabil, nu se poate face prin salturi; ca el nu poate fi decat rezultatul unei legaturi armonioase a trecutului cu prezentul. Institutiunile viabile ale unei societati se desvolta prin ele insele, prin traiul normal al societatii. Desvoltarea lor este intelept s'o ajuti, s'o indrumezi catre progres. Trebuie sa ma explic pe data ca prin progres inteleg intinderea tot mai mare si mai adanca a participatiunii poporului la harul civilizatiunii. Deci este ceva organic in desvoltarea institutiunilor sociale; ca ele sa fie viabile, ajunge sa le ajuti si e o mare greseala sa vrei sa le arunci de-a gata, cu sila, in calapodul pe care trufia unui om „reformat” l'a alcatuit in tacerea cabinetului sau in sgomotul unui club. De aceea, doctrina conservatoare este o doctrina care, in mersul inainte al unui Stat, nu pierde niciodata din vedere doua lucruri: intai, invatatamantul trecutului: traditiunea si al doilea, starea reala a tarii: realitatea. Deci, doctrina conservatoare, care nu admite progresul prin salturi, este doctrina eminamente a realitatilor pe care o opui doctrinei visatoare a teoriilor si utopiilor.

Am zis ca doctrina conservatoare nu admite ca progresul real poate veni prin salturi. Avem o experimentare pe care am facut-o noi insine. Dupa lovitura de stat de la 2 Mai 1864, s'a dat Romaniei, de-a gata, facandu-se „tabula rasa” de toate institutiunile ei civile, penale si administrative, i s'a dat de-a gata Codurile Napoleon si legislatiunea administrativa franceza, fara sa se tina seama de diferenta gradului de cultura intre amandoua statele. Care a fost rezultatul? 20-25 de ani, in Romania n'au mai fost acte de stare civila. S'a luat de la preoti, singurii carturari de pe vremuri si care, sub disciplina, pe atunci de fier a chiriarcului, tineau registrele de botez cu foarte buna randuiala, s'au luat actele de stare civila pentru a fi date unui primar care nu stia carte. Rezultatul: inca pe vremurile cand eram in magistratura, tribunalele, de dimineata pana seara, erau ocupate sa fabrice statul civil al oamenilor. Si vorba de „fabricatiune” nu este excesiva, fiindca la usa tribunalului, prin toleranta tuturor, fiintau fabrici de martori care, aceiasi, depuneau pentru actul civil si al unui batran de 70 de ani si al tanarului de 18 ani. S'au ingreuiat toate formele casatoriei, s'a facut un act solemn cerand, cum stiti, publicatiuni, termene de opozitiuni si celelalte; rezultatul a lost ca la tara, taranii nu s'au mai insurat si 25 de ani populatiunea rurala a trait in stare de concubinaj pe care,cu buna credinta, il credeau legal.

Un adevar istoric: popoarele cu traditiune au individualitate. Exemplu: Spania. Evident ca Spania este o tara traditionalista. Spania, in decurs de un secol, a putut strabate toate incercarile la care o societate omeneasca poate fi supusa: de sub câlcaiul lui Napoleon a trecut prin doua restauratiuni monarhice, prin trei rasboaie civile, prin trei insurectiuni carliste si prin catastrofa cea mai mare: pierderea imperiului ei colonial. Dar, iata, traditionalista, a stat in picioare, s'a recules, are o bunk structurk economica si astazi Spania este intre tarile de frunte din Occident. Alt exemplu: Franta. Nu e tara mai traditionalista decat Franta. Ce face splendoarea jurisprudentei franceze? Traditiunea care din tata in fiu se urmareste, ca din tata in fiu sa ravnesti la cinstea de a puna roba de magistrat oricat de putin retribuita este astazi cand toata lumea se imbogateste. Ce face structura aceasta admirabila a burghezimii franceze? Traditiunea ca din tata in fiu sa te tii de meseria sau de comertul inaintasului tau. A fost tatal tau bacan ? Poti sa devii un savant, nu ti-e rusine sa-ti zici ca esti fiu de bacan. Si bacania continua.

Cat pentru Anglia, doamne, aceea e tara traditiunii prin excelenta. Respectul traditiunii merge asa de departe ca englezii au pastrat pana si unele accesorii desuete in costumul si infatisarea unor mari magistrati. Noi, din continent, mai tineri, radem cateodatä de perucile acelea; englezul, foarte intelept, le pastreaza pentru ca tocmai excentricitatile de costum sunt in ochii vulgului intruparea traditiunii de care este el mandru. Anglia traditionalista in toate, isi rezuma traditionalismul ei astazi mai mult decat oricand in politica ei externa. Ea poate iesi din bratele lui Palmerston ca sa intre in ale lui Salisbury, cu whigs sau cu torys, este aceeasi politica orientala a Angliei; ea poate iesi din mainile lui Lloyd George ca sa incapa in ale lui Bonard Law, este aceeasi politica ei continentala. Anglia n'are decat o singura politica. Prin urmare, ce structura solida da natiunilor respectul traditiunilor! De aceea v'am ales doua exemple din latinitate: Republica Franceza si regalitatea spaniola si unul din alta lume decat latinitatea: Anglia.

Sa ne uitam acum in partea opusa: la tarile fara traditiune. Rusia: 170.000.000 de oameni, calare pe doua continente. Tara fara traditiune! De unde, dealtminteri, sa aiba traditiune? Traditiunea proprietatii? Cum o poate avea un popor care n'a cunoscut proprietatea decat sub forma colectiva a mirului. Traditiunea libertatii? Cum s'o aiba un popor a carui massa rurala n'a fost liberata decat in zilele noastre, de Tarul Alexandru al Il-lea si a carui massa cetateneasca n'a vazut libertatea decat sub aspectul permisiunii autoritatii administrative de a se misca? Traditiune religioasa ? Cum s'o aiba un popor la care popa devine supraveghetorul in numele politiei si al carei cap suprem sunt un imparat laic si un procuror laic al Sfantului Sinod ? Tara fara traditiune! N'a rezistat la cel dintai soc serios pe care l'a avut intr’o convulsiune generala. Poporul rus a acceptat ieri tirania absolutismului ; se spune astazi orbeste tiraniei sovietiste. Pe nici un popor nu s'a incercat experimentarea celor mai crude teorii comuniste, cum s'a incercat asupra poporului rus si de sase ani poporul rus le suporta cu aceeas resignatiune cu care cainele ranit, in coltul unde s'a tarat, nu cere decat sa-l lasi in pace, chit sa moara fara ajutor.

Suntem noi popor de traditiune? Nu in toate: trebuie sa o recunoastem. Avem doua traditiuni insa foarte serioase: traditiunea religioasa si traditiunea proprietatii. Celelalte ne lipsesc. Atunci, trebuie sa fim foarte prevazatori cand in evolutiunea noastra, n'avem in seama noastra, decat acesti factori cari ne creeaza o individualitate. Traditiunea religioasa. Da, e foarte puternica in Romania. Noi suntem atat de fideli traditiunii ancestrale, ca am pastrat pana si in religia crestina apucaturi ale paganismului : noi punem in mana mortului piesa de moneda pe care o puneau grecii si romanii pentru ca sufletele sa plateasca barcagiului Caron trecerea Styxului. Traditiune religioasa: sa nu radem de dansa, caci aceasta face nobletea noastra. Noi am mai pastrat pomana. Ce este ea altceva decat ofrandele pe care romanii le aduceau pe mormintele scumpilor lor morti? Paganism, dar tot religie; da, am pastrat o uzanta pagana dar tot religioasa este, desi nu crestina si s'o pastram, pentru ca asa se inalta in sirul anilor legaturile noastre cu trecutul.

Doctrina conservatoare este traditionalista, am spus-o si traditionalismul ei o aduce sa fie o politica religioasa si o politica de aparare a proprietatii. Dar doctrina conservatoare nu se opreste aici: doctrina conservatoare e sociala pentru ca este o politica reala. Cand, prin studiul real al situatiunii actuale, doctrina conservatoare s'a convins de inanitatea formulelor metafizice, cand s'a convins ca nu poate fi fraternitate, cand asa de mari sunt deosebirile de clasa, ca nu poate fi egalitate reala cand nu este egalitate de situatiune, egalitate economica; ca nu poate fi libertate reala cand omul n'are un minimum de trai asigurat, doctrina conservatoare a devenit sociala. Si in toate tarile, initiativa miscarii de asistenta a multimii producatoare revine doctrinei conservatoare. Ea a pornit la inceputul secolului trecut, la 1830, cu Disraeli in Anglia. Disraeli este cel care dintai a fost izbit de framantarile teribile pe care in lumea muncitoreasca le-a adus introductiunea masinismului; Disraeli este cel dintai care a luptat si care a promulgat legi de asistenta si de igiena sociala, legi de regulamentare a vietii industriale. Dupa dansul, Bismarck in Germania este eel dintai care a familiarizat omenirea cu vorbele de „socialism de Stat” si care este creatorul legii de retragere si asistenta a batranilor. Iar in Romania, cea dintai opera legislativa in aceasta directiune a fost Legea Minelor a lui Petre Carp. Pentru intaia data, acolo se organizeaza asistenta, retragerea si pensionarea lucratorului, indrumare care a continuat pe urma prin legea de asigurari muncitoresti. Si suntem departe de a crede c s'a facut tot si ca s'a dat muncitorimii toata organizarea necesara pentru un trai bun si pentru apararea intereselor ei profesionale.

Ideile conservatoare or avea ele darul sa se impuna odata poporului roman? Sper ca da, prin noi sau prin altii. Dar intr’insele vedem garantia adevaratului progres si acesta este harul pe care, din toata inima mea, il doresc patriei mele.

Al. Marghiloman18 Februarie 1923