Dintr-un colt doi ochi il priveau cum facea el teatru acolo. Il asculta si parca ii intelegea amarul cel cuprindea. Era atat de lipsi de iubire si de dragoste incat ea sar fi dus sa-l ridice. Il asculta cum tipa si cum intona cu o vocea seaca blestemele ce le adresa tuturor femeilor din viata lui. Erau blesteme de foc, blesteme ce nu duce spre rautate si nici spre razbunare. ci ducea spre tot ce ii lipsea lui. Se gandea, daca ar fi putut sa il ajute, daca ar fi putu ca un cuvant din gura ei sa ii aline oarecum starea de durere in care se afla acestea. Ridica mereu privirea spre el, doar ca acesta sa ii poate vedea ochii. Doar ca acesta sa inteleaga ca ea nu e departe si ca poate ea e acolo sa il ajute si sa il inteleaga.
Tacerea se credea ultima posibilitate dintre cei doi. El prost si distrus deodata incolteste o raza din culoare ochilor ei. Ea tresare si intinde putin buzele spre el, de parca ar vrea sa ii ridice capul.
Ochii lui cerseau lacrimi iar ochii ei aveau destule.