Nu mi-am dorit niciodată să vorbesc despre detractorii
mei. Nu merită timpul vostru, nici energia mea. Însă, după mai bine
de zece ani de atacuri neîncetate, am simțit că vă datorez o
explicație, mai ales celor care au fost martorii acestor atacuri
sau chiar vizați de ele.
La început, am încercat să îi ignor, așa cum m-au
sfătuit persoane publice care de ani de zile se confruntă cu astfel
de specimene. I-am lăsat să spună ce vor, iar lipsa mea de reacție
- pe care și-o doreau cu ardoare (fiindcă le-ar fi adus atenție),
nu doar că nu i-a descurajat, ci i-a înfuriat și i-a înrăit și mai
tare. Am crezut că, la un moment dat, se vor plictisi, dar m-am
înșelat.
Înainte de a-și arăta adevărata față, haterii mei s-au
prezentat ca prieteni. Îmi făceau complimente, îmi lăudau scrierile
și îmi lăsau comentarii pozitive. Toate astea pentru că eu mă
bucuram de vizibilitate, aveam zeci de mii de urmăritori pe
Facebook, iar ei sperau să le promovez scrierile - ceea ce am și
făcut. Însă, în momentul în care prima mea carte publicată a avut
un succes neașteptat, admirația s-a transformat în invidie, iar
prietenia lor s-a transformat într-o dușmănie patologică. De
atunci, au început să scrie urât despre carte, să mă atace
virulent, să mă jignească oriunde aveau ocazia și să răspândească
ideea că doar „proștii” citesc ceea ce scriu eu.
Am crezut că, la un moment dat, se vor sătura, dar,
dimpotrivă, au devenit tot mai virulenți, iar atacurile lor din ce
în ce mai odioase. Cu identitatea asumată, dar și cu multe profile
false pe rețelele sociale, scriau zilnic postări despre mine,
comentând fiecare lucru pe care îl publicam, în stilul:
„Uitați-o și pe asta, e răcită, nu mai scăpăm de ea... să o
îngropăm pe un deal, să se ducă fanii la ea ca la Mihai Eminescu,
că ne-am săturat de ea și de proștii ei.”
Acești indivizi, care evident au dezvoltat o obsesie
maladivă, îmi urmăreau fiecare postare, fiecare comentariu, fiecare
mișcare. Am ajuns să cred că nu au altă viață, că existența lor se
rezumă la mine și la încercarea de a mă distruge.
Nemulțumiți că nu m-au speriat și că mi-am văzut de
drum, au început să creeze și mai multe conturi false pentru a mă
critica, încercând să creeze impresia că un număr mare de oameni
scriu urât despre mine. Însă, oricine putea observa cu ușurință că
erau aceleași persoane - modul de exprimare și ura viscerală care
transpare din comentariile lor interminabile îi trăda fără drept de
apel.
Nu s-au oprit aici. Au trecut la amenințări și la
atacuri asupra celor care îmi erau aproape. Oricine îmi era
apropiat sau recomanda cărțile mele devenea imediat o țintă. Au
lăsat recenzii negative, au denigrat oameni nevinovați, până când
am ajuns să mă tem să mai promovez pe cineva, de frică să nu-i fac
rău. Oamenii care îmi susțineau munca au început să se teamă și ei.
Unii mi-au mărturisit că nu mai pot face față valului de ură și că
preferă să evite să îmi mai menționeze cărțile, doar pentru a nu
deveni, la rândul lor, victime ale acestor atacuri
absurde.
Văzând că nu au reușit nici să mă destabilizeze
emoțional, nici să-mi distrugă imaginea și că lumea mă citește în
continuare, au trecut la atacuri și mai josnice: au început să
lovească în oamenii dragi mie. Mi-au insultat părinții, prietenii
cu care m-am afișat pe Facebook și, mai mult decât atât, au început
să îi hărțuiască și pe ei. Apoi, și-au extins atacurile asupra
celor care îmi comentau la postări, trimițându-le mesaje în privat,
în încercarea de a-i intimida sau de a-i întoarce împotriva
mea.
Au trimis mii de mesaje, într-atât încât, la un moment
dat, nu mai reușeam să citesc ceea ce îmi trimiteau proprii
cititori. În aceste mesaje, încercau să răspândească una dintre
cele mai toxice minciuni cu care poți distruge reputația unui
scriitor: acuzația că a copiat texte de la alți scriitori. Neavând
nicio dovadă reală, au recurs la o metodă rudimentară: au luat un
citat oarecare al lui Dalai Lama, l-au pus pe o imagine și au
adăugat numele meu alături. Și l-au trimis multor persoane care îmi
comentau la postări. A fost nevoie să mă disculp, să explic că acea
„creație” nu îmi aparține, că nu am postat-o niciodată și că îmi
asum doar ceea ce public eu: pe blogul meu și paginile mele de
Facebook. Din păcate, trăim într-o lume în care oricine poate
fabrica un fals, iar mulți oameni nu știu să verifice
autenticitatea informațiilor. Tocmai de aceea, astfel de manipulări
pot deveni extrem de periculoase.
Am scris atunci o dezmințire - le datoram cititorilor
mei o explicație, mai ales că nu reușeam să răspund la toate
mesajele primite. Nu am menționat niciun nume, ci am spus doar
adevărul: că sunt hărțuită de niște scriitori frustrați și
invidioși pe succesul meu.
Cu toate acestea, unul dintre detractori, știind că
oamenii îl vor recunoaște, a considerat că se potrivește perfect
descrierii mele și s-a grăbit să mă reclame la poliție, susținând
că s-a simțit „expus” public și că l-am numit „psihopat”. În
realitate, eu am scris doar că anumite persoane au dezvoltat o
psihoză față de mine, fără să menționez vreun nume. Dar, cineva s-a
simțit cu musca pe căciulă…
Pretențiile acestui individ erau absurde: îmi cerea să
îmi cer scuze „public” pentru că l-aș fi numit psihopat... De fapt,
tot ceea ce și-a dorit în tot acest timp a fost să îi ofer exact
ceea ce își voia cel mai mult: atenție. Spera să scriu despre el,
să îi menționez numele, să îi fac, într-un fel sau altul,
publicitate. Așa a crezut că va ieși din anonimat. A mers atât de
departe încât mi-a trimis e-mailuri cu amenințări, insistând să îi
dau importanța pe care și-o dorea cu ardoare.
Disperarea lui după atenție este evidentă și prin
profilul grandios pe care și l-a creat pe internet, unde și-a
atribuit anumite premii și merite inexistente (afirmație făcută de
mai multe persoane). Situația a devenit atât de absurdă, încât
chiar și cei de la Wikipedia au ajuns să scrie că individul nu este
o sursă de încredere, menționând că i-a hărțuit pentru a-i publica
informațiile vrute de el, fără a putea furniza dovezi concrete -
lucru absolut necesar pentru validarea oricărei afirmații. Până la
urmă, dacă nu ar exista un minim control, oricine ar putea inventa
orice despre sine. A fost un scandal de proporții, dar nu
surprinzător, având în vedere că, oriunde apare acest individ, apar
și circul și controversele.
La poliție, m-am dus cu toată încrederea, știind că nu
am greșit cu nimic și convinsă că, odată ce voi prezenta sute de
dovezi (am fost și însoțită de un martor) care arată clar cum acest
individ mă insultă și mă hărțuiește de ani de zile, situația va fi
clarificată. Dar ce credeți? Am primit un avertisment să nu mai
scriu public despre el... ?Deși nu i-am menționat niciodată numele
undeva și eu eram, de fapt, victima - cea hărțuită și denigrată -
aceasta a fost soluția găsită de doamna polițistă. Am rămas cu un
gust amar și cu senzația că dreptatea, uneori, este doar un ideal.
Totuși, un avertisment nu părea, în sine, o mare problemă. Sau cel
puțin așa am crezut atunci și m-am consolat cu gândul… Însă,
avocații mei nu au acceptat să lase lucrurile așa. Mi se făcuse o
mare nedreptate, chiar dacă era vorba doar de „un banal
avertisment”. Prin urmare, au acționat în instanță decizia
poliției. Bineînțeles, am câștigat procesul, doar aveam
dreptate.
Însă individul s-a folosit de reclamația pe care o
făcuse la poliție și, profitând de faptul că primise un răspuns
formal prin care i se comunica soluționarea plângerii, și-a pus
mintea „ingenioasă” la treabă pentru a fabrica o nouă minciună. A
început să răspândească lozinci de genul: „Iată dovada că a fost
sancționată de poliție pentru că a copiat texte de la alți
scriitori!” ?
Doar cineva care subestimează flagrant inteligența
celorlalți poate încerca o manipulare atât de grosolană. Este de-a
dreptul absurd să minți că poliția sancționează pentru copierea
unor citate când pentru astfel de aspecte există instituții
specializate. Și, în niciun caz, nimeni nu poate fi acuzat de furt
intelectual pentru o propoziție de 3-4 cuvinte, cum ar fi „Cerul
este de un senin minunat”, un enunț pe care milioane de oameni
de pe această planetă îl pot scrie și simți în mod
natural.
Dar hărțuitorul în cauză (care, apropo, își vinde
cărțile la negru, le trimite prin poștă...), nu s-a oprit aici.
Convins că poate crea un scandal în jurul meu, cică a mers până la
a mă reclama și la ORDA, susținând că anumite propoziții scrise de
mine seamănă cu niște citate. Rezultatul? Se pare că a fost complet
ignorat, din lipsă de dovezi și argumente solide.
Mai are vreun rost să mă disculp? Să mai spun că
niciodată nu am copiat sau măcar nu m-am inspirat de la cineva? Nu
aș face asta pentru nimic în lume. Am povești de scris pentru încă
multe cărți, tot ce scriu se bazează pe fapte și întâmplări reale.
Ce, Dumnezeu, să copiez și de la cine?
Dar detractorii s-au bazat pe un principiu simplu: o
informație negativă se propagă rapid. Au sperat că o astfel de
acuzație îmi va distruge reputația, că nu voi mai vinde cărți și că
lumea mă va detesta.
Între timp, a mai apărut, din neant, o duduie care
susține că am copiat de la ea textul de pe coperta uneia dintre
cărțile mele (un text scris, de fapt, de editură, dar cum ar putea
fi copiată descrierea unei cărți?). Mai mult, mă acuză că i-aș fi
copiat și alte texte, însă, surpriză: nu prezintă nicio dovadă
concretă. Oricine ar avea o acuzație reală ar arăta o comparație
clară între cele două scrieri, dar ea nu face asta. În schimb, se
limitează la acuzații vagi și la atacuri pline de ură. Se pare că
duduia, care spune despre dumneaei că este scriitoare, ignoră
faptul că limbajul trivial, agresivitatea și atitudinea vulgară îi
coboară pe scriitori în derizoriu...
Nu am auzit în viața mea de această persoană, însă, din
ce am descoperit, nu sunt singura ei țintă. Se pare că procedează
la fel cu mulți alți autori români, preoți, psihologi - practic, cu
oricine are succes. Și, ironic, îi atacă, inclusiv pe unii dintre
detractorii mei, pe cei care mi-au făcut mie aceleași mizerii...
Karma? ?
Un om cinstit, care chiar ar fi fost nedreptățit, nu se
apucă să denigreze pe Facebook, ci își caută dreptatea prin căile
corecte: se adresează autorităților, editurii, aduce dovezi clare.
Dar această femeie, înainte să înceapă campania de denigrare
împotriva mea, nu doar că nu mi-a spus nimic (ceea ce este de
înțeles pentru că nu are nimic de revendicat, scopul ei fiind doar
să îmi distrugă imaginea), dar m-a și blocat preventiv, ca să nu-i
pot vedea postările și să nu mă pot apăra.
Probabil că, folosind aceeași strategie ca și ceilalți
detractori - sau poate chiar fiind unul dintre aceia pe care nu
i-am descoperit încă - a creat mai multe conturi false, folosind
numele unor poeți decedați, și a început să mă insulte prin
comentarii. Practic, ea scrie și tot ea comentează, într-o scenetă
absurdă a propriei minți.
Aș putea spune că nu pare sănătoasă la cap... Însă,
oricare ar fi problema ei, nu-mi va fi milă atunci când va trebui
să răspundă pentru ceea ce face. Așa cum nu-mi va fi milă de nimeni
care încearcă să îmi facă rău.
Am greșit că i-am ignorat atât de mult timp pe toți
acești indivizi, că le-am permis să facă atâta rău și să
răspândească atâta mizerie, că nu i-am dat în judecată mai
devreme…
În cea mai grea și mai tristă perioadă din viața mea,
când mama lupta cu cancerul și eu știam că o voi pierde,
detractorii continuau să mă denigreze și să mă hărțuiască. Și,
cumva, ura lor a ajuns chiar la mama mea. În timp ce se afla la o
ședință de chimioterapie, a vorbit în salon cu o doamnă care mă
urmărea pe Facebook. Din nefericire, o altă pacientă, total
neinspirată, i-a povestit despre tot ce scriau acei indivizi despre
mine. A fost un șoc pentru mama, care deja suferea enorm, iar
această veste a afectat-o și mai mult. Inima ei de mamă nu putea
concepe de ce acei indivizi mă urau atât de mult și încercau cu
atâta îndârjire să îmi facă rău.
Acela a fost momentul în care am decis că trebuie să fac
ceva ca să îi opresc. Nu doar pentru mine, ci și cu speranța că voi
putea contribui la stoparea unui fenomen din ce în ce mai răspândit
în social media: hărțuirea sistematică, care afectează viețile tot
mai multor oameni.
Din cauza acestor indivizi, care m-au harțuit atât de
mult m-am îmbolnăvit. Am trăit în teroare. Mi-a fost teamă să merg
la evenimente după ce mi-au lăsat o jerbă pe mașină și m-au
amenințat în fel și chip. Am ajuns să mă tem să scriu despre
cineva, să promovez pe cineva, ca să nu-l expun atacurilor lor. Au
atacat inclusiv cazurile umanitate pe care le-am promovat încercând
să mă oprească să mai ajut.
Această hărțuire constantă mi-a afectat viața și nu pot
ierta nici faptul că acțiunile acelor oameni au făcut-o pe mama să
sufere și mai tare, că au terorizat-o la propriu în ultimele ei
zile de viață. Și tocmai de aceea nu mă voi opri până când nu mi se
va face dreptate. Și nu lupt doar pentru mine, ci și pentru viitor,
pentru că bullying-ul și hărțuirea au luat o amploare de
neconceput. Am văzut oameni care s-au îmbolnăvit din cauza acestui
fenomen, oameni care și-au pierdut încrederea în sine, ba chiar
unii care au ajuns la decizii extreme din cauza urii
gratuite.
Dumnezeu va face dreptate, dar asta nu înseamnă că
acești indivizi nu trebuie să răspundă pentru faptele
lor.
Știu, vi se pare incredibil că astfel de lucruri se pot
întâmpla. Din păcate, ura gratuită există în toate domeniile, între
artiști, scriitori, bloggeri culinari, oameni de afaceri, între
toți cei care au succes și, implicit, concurență. Se poartă
recenziile negative fabricate, răspândirea minciunilor și orice
altă metodă care poate distruge imaginea cuiva.
Indiferent cât de mult încearcă unii să arunce cu noroi,
să inventeze minciuni sau să mă împiedice, nu mă voi opri. Nu mă
voi lăsa definită de ura lor, ci de ceea ce construiesc, de ceea ce
las în urmă, de oamenii care îmi citesc cărțile și îmi înțeleg
mesajele.
Această experiență m-a învățat multe. M-a făcut să
înțeleg cât de departe pot merge oamenii motivați de invidie și
răutate, dar și cât de important este să nu lași astfel de atacuri
să îți definească drumul. Am realizat că tăcerea nu este
întotdeauna soluția - uneori, trebuie să iei atitudine, nu doar
pentru tine, ci și pentru cei care ar putea trece prin aceleași
situații și nu au forța sau mijloacele de a se apăra.
Hărțuirea online nu este doar un simplu „război”
virtual, ci un fenomen care poate avea consecințe devastatoare în
viața reală. Distruge reputații, cariere, sănătatea emoțională și
chiar viețile unor oameni. De aceea, trebuie să vorbim despre asta,
să luptăm împotriva acestui tip de abuz și să nu permitem ca astfel
de persoane să-și atingă scopurile prin manipulare, minciună și
intimidare.
Oamenii care trăiesc din ură și răzbunare sunt, în
esență, niște prizonieri ai propriei răutăți. Își dedică viața
distrugerii altora, fără să realizeze că, în final, se autodistrug.
Poate că reușesc temporar să creeze haos, să semene îndoieli, dar
adevărul și calitățile autentice nu pot fi anulate de câteva
minciuni răspândite de niște oameni cu intenții
meschine.
Ceea ce nu înțeleg acești oameni este că prin atitudinea
lor se descriu singuri. Își arată clar intențiile și caracterul:
preferă să dărâme în loc să construiască, să răspândească ură în
loc să aducă lumină, să se hrănească din resentimente în loc să își
folosească energia pentru a crea ceva valoros.
Adevărata putere nu stă în distrugere, ci în capacitatea
de a crea, de a inspira, de a lăsa o moștenire care să dăinuie. Iar
în această privință, detractorii sunt sortiți
eșecului.
În timp ce adevărații creatori își lasă amprenta asupra
lumii, detractorii rămân doar niște umbre, niște ecouri ale
propriilor frustrări, niște figuri efemere care dispar odată cu
ultimul scandal pe care îl generează. Nimeni nu își va aminti de ei
pentru că nu au lăsat nimic bun în urmă.
Aceasta este cea mai mare ironie a existenței lor:
oricât de mult s-ar strădui să atragă atenția prin scandaluri, vor
rămâne întotdeauna în umbră.
.jpg)
