| Bogdan |
Deşi nu se vede deocamdată de nicăieri că Dan va fi întreprins o expediţie peste Dunăre, e de crezut totuşi că Radu-Negru avea obiceiul de a-i căli pe fiii săi în război, când pe unul, când pe altul, în capul oştilor, căci trimise de sigur într-o expediţie foarte importantă pe fiul său mai mic Mircea. Eu am demonstrat-o cel dintâi în „Istoria critică” şi nimeni până acum n-a contrazis-o. Demonstraţia mea de atunci eu o menţin, modificând numai intru câtva marginile cronologice, a cărora lărgire mi se impune în urma unui studiu mai de aproape. Încep dară, prin a o reproduce in extenso.
Maramureșanul Bogdan, căruia i se cade cu tot dreptul
paternitatea voievodatului moldovenesc, avusese fiu pe Teodor, zis
altfel, Laţcu. Nemuritorul mitropolit Dosoftei, încă în secolul
XVII văzuse în anticul diptic al scaunului mitropolitan, tezaur de
demult pierdut, căci nu mai exista pe la 1790, următoarea linie
genealogică:
1. Bogdan-vodă şi Doamna Maria ;
2. Fiul lor Teodor Laţcu şi Doamna Ana.
El o rezumă în versuri: „Bogdan-vodă/ Cu doamnă-sa Maria
lăsând bună roadă:/ Pre Fedor Bogdanovici, Laţcu se numeşte,/ Cu
doamnă-sa cu Ana de se pomeneşte”. Expresia „se pomeneşte” înseamnă
că erau înscrişi în pomelnic.
Cronica cea veche a Moldovei, scrisă în mănăstirea Putna
sub Ştefan cel Mare, adică abia un secol în urma evenimentelor,
confirmă această serie, zicând că după Bogdan a domnit Laţcu, iar
lui Laţcu i-a succes Petru, fiul lui Mușat. Să se noteze aici cu
atenţie ca Petru nu este în cronica cea veche a Moldovei fiu al lui
Laţcu, nici fiu al lui Bogdan, ci „fiu al lui Mușat”. Un nou neam
s-a furişat prin încuscrire în dinastia maramureşeană. Roman Mușat,
fiu al lui Costea Mușat şi frate al lui Petru Mușat, se însoară cu
Domniţa Anastasia, fiica lui Laţcu-vodă şi nepoata primului Bogdan.
Acest fapt de o extremă însemnătate îl ştie lista lui Pray, în care
citim: „Romanus habuit uxorem Anastasiam filiam Principis Laczko et
peperit sex filios, ex quibus Alexander Senex est ultimus filius
ejus”. Mitropolitul Dosoftei arăta foarte lămurit că Petru şi Roman
n-au fost din sângele lui Bogdan şi Laţcu, ci din viţă care-i zic
Mușatin.
Lista din Pray îi face pe aceşti Muşăteşti din neam
princiar, „ex familia regum”, ceea ce se justifică nu numai prin
căsătoria lui Roman Mușat cu fiica lui vodă Laţcu, dar încă şi mai
mult prin însurătoarea lui Petru Mușat din familia potentului rege
polon Vladislav Iagello, care, să se noteze bine, cu nici un preţ
nu s-ar fi aliat cu un om de o origine puţin ilustră. Prin urmare,
ei nu erau din dinastia moldovenească a maramureșanului Bogdan, în
care s-au introdus unicamente prin încuscrire, dar totuşi erau
dintr-o dinastie românească oarecare. Nefiind din familia domnească
de la Suceava, Mușateștii trebuie să fi fost vrând-nevrând din
familia domnească din Oltenia, adică Basarabi.
Nomenclatura chorografică a României e foarte
ponderoasă, fiindcă aproape toate localităţile sunt botezate la noi
după un nume propriu bărbătesc. Astfel cele derivate de la Vlad:
Vlădae, Vlădeni, Vlădășești, Vlădeşti, Vlădilă, Vladislava,
Vladnic, Vlad, Vlăduleni, Vlăduţa sunt cele mai multe în Muntenia,
dar nu lipsesc vreo câteva nici în Moldova, ceea ce dovedeşte că
Vlad avusese trecere pe ambele ţărmuri ale Milcovului. Localităţile
cu radicala Udrea: Udrești, Udrişte, Udricani sunt toate în
Muntenia şi absolut nici una în Moldova. De la Nan s-a format peste
tot vreo cincisprezece nume topografice Nănaci, Nandra, Năneasca,
Năneşti, Nani, Nanoveni, Nanov, Nan, dintre care unsprezece în
Muntenia şi numai patru în Moldova.
Să-l vedem acum pe Mușat. În Ţara Românească sunt:
Muşăteşti, sat în Gorj; Muşăteşti, sat în Argeş; Muşăteşti, sălişte
tot acolo; Mușătesc, munte în Muscel; Mușaterca, moşie nelocuită în
Brăila; Mușătoiu, munte în Gorj. În Moldova avem numai şi numai o
singură localitate de această formaţiune, satul Muşata în Fălciu,
despre care însă să nu se uite că întreaga regiune a Prutului de
jos făcea parte în secolul XIV din teritoriul Ţării Româneşti. În
Transilvania se găseşte iarăşi abia muntele Mușat, care acesta se
află nu departe de hotarele muntene spre Haţeg şi tot acolo, iar nu
în restul Ardealului, noi dăm de urmele numelui propriu bărbătesc
Mușat în documente din secolul XIV. Prin urmare, limba geografică
vine la rândul său a se pronunţa pentru muntenismul
Mușăteștilor.
Fraţii Petru Mușat şi Roman Mușat, ca şi tatăl lor
Costea Mușat, ne apar în cele mai vechi fântâni istorice sub o
formă nominală foarte curioasă. Am văzut deja că anticul diptic al
mitropoliei moldovene, o sorginte contemporană de prima ordine,
pune: „viţa ce-i zic Mușatin”. Lista din Pray, a cărei conformitate
cu dipticul îi dă multă greutate, se exprimă de asemenea: „Koste
Mușatin”. În cronica putneană, începută a se scrie pe la jumătatea
secolului vedem nu mai puţin: „fiul lui Mușatin”. În fine, o altă
cronică moldovenească, pe care o consultase ragusanul Luccari pe la
1600, încât în orice caz că este anterioară lui Urechia: Mușatin.
Ce-i oare acest Mușatin în loc Mușat?
Muntenii, şi mai cu seamă cei de peste Olt, adăugă un
„in” către numele proprii personale, mai ales cele finite prin „r”
sau „t”. Această particularitate n-a observat-o încă nimeni. Lui
Tudor, oltenii îi zic Tudorin. Din Flor ei fac Florin. Un munte în
Gorj şi altul în Muscel se numesc Carpatin, naturalmente în loc de
Carpat. Două sate în Olt se cheamă Dobrotin, după numele bărbătesc
Dobrotă sau Dobrot, de la care derivă mai multe localităţi
Dobroteşti. În dreptul Mehedinţiului avem insula Florentin şi alta
Florentina, provenite din Florentie. Un sat şi o insulă în Ilfov se
numesc Tatina de la Tatu. O sălişte în Dolj, nişte ruine în Vlașca
şi două sate în Romanaţi se zic Marotin după vechiul nume Marot. Un
sat în Gorj şi un altul în Argeş se zic Sâmbotin, de la numele
personal Sâmbătă (Sabbatius). Forma Mușatin în loc de Mușat ne
apare clar ca o particularitate filologică în favoarea
basarabismului dinastiei Mușateștilor din Moldova.
B.P. Haşdeu
