Cat de mult ma regasesc in toamna. Ma scutur de verdeata arsa de soare si ma ridic usor in culoarea soarelui de amiaza in speranta de a ajunge mereu acolo, la casa noastra unde ma astepti goala si nebuna prin casa. Mi-ai mai lasat un pahar de vin in ideea de a-ti multumi cu un sarut lung si pierdut in toate problemele pe care le achizitionam zilnic. Te privesc si nu realizez inca daca esti reala, sau doar una din fetele cu ochii cenusii ce-mi umbla prin ganduri cand le las slobode.

Ma pierd iar printre mine ca mai apoi sa ma gasesc sarutandu-ti gatul si spatele. Cat de mult imi iubesti buza de jos, imi tot repeti si mainile mele ce iti cuprinde soldul plin de emotie. Te debarasezi in bratele mele si ochii ti-s plini de iubire ce curg siroaia peste inima mea. Ne imbinam si formam o mare de ganduri, probleme si zambete acoperita cu cel mai des strat de iubire, neexistent in realitate pana in aceste momente.
Nu pleca, imi tot repeti si inima rupta in jumatate crapa cu fiecare kilometru ce ne desparte.
Cred ca nu e momentul sa-ti spun multe lucruri, insa sunt motive care nu imi permit sa te las in urma,