În acest articol voi aborda zona de campare din ultima excursie cu cortul în Parcul Natural Apuseni și voi elabora asupra motivelor pentru care îmi place să călătoresc cu cortul în natură. Printre paragrafe si fotografii veți regăsi un film în care prezint locul de campare din Padiș și cum mă pregătesc pentru a explora traseele din Parcul Natural Apuseni. De asemenea, în următoarele 2 filme în care explic cum îmi organizez rucsacul de tura pentru o zi și cum se poate construi Torța Suedeză.
Organizarea excursiei și camparea în Parcul Natural Apuseni
Pentru că locuiesc relativ aproape, am avut ocazia de nenumărate ori să ajung în Apuseni, de la 1 zi până la două săptămâni. În aceasta excursie am stat 6 nopți cu cortul, dintre care, primele două în compania prietenilor.
Orice excursie reușită, începe cu organizarea constructivă a locului de campare. Nu îmi plac zonele aglomerate și după ce în urmă cu câțiva ani am găsit locul pe care îl veți vedea în filmul de mai jos, de fiecare dată când am mers în Padiș, am campat tot aici. Teoretic, în Parcul Natural Apuseni există 2 zone de campare oficiale: Glăvoi și Cabana Padiș. Totuși, nu consider că e un sacrilegiu ca folosesc alt loc de campare, pentru că fac parte din acea categorie de oameni care respectă natura. După ce plec dintr-un loc în care am pus cortul, după mine nu rămâne decât iarba culcata de unde așezasem cortul și eventual locul de foc, dacă nu era unul dinainte.
Cum alegem locul de campare?
Locul de campare îl alegem ținând cont de următoarele aspecte:
– câte nopți vom dormi cu cortul în locul respectiv: factorii de mai jos au importanță diferită dacă dormim o noapte, după care adunăm totul și plecăm sau dacă dormim mai multe nopți
– tipul de cort: mic, mare, simplu sau cu folie dublă, ca să știm cum ne adaptăm la condițiile din teren
– solul: de preferință uscat și într-o zonă în care nu băltește apa (în cazul în care plouă) și cât mai moale
– apropierea de pădure: personal, prefer sa campez la liziera unei păduri nu în pădure
– mișcarea soarelui pe cer: în măsura posibilităților, aleg locul în care pun cortul în așa fel încât dimineața să fiu în umbră, sa nu se supraîncălzească cortul și să pot dorm cât mai mult, dacă e nevoie
– accesul la apa pentru spălare: un pârâu sau izvor în apropiere, e esențial pentru mine (vezi filmul de mai sus)
Aceste repere sunt valabile oriunde, nu doar într-o excursie cu cortul în Munții Apuseni.
Am avut ocazia să stau cu cortul în fel de fel de condiții, de la plaje exotice (vezi insula Marak – Sumatra), până la vulcani activi (vezi Marapi – Sumatra), soluri aride și stâncoase sau culmi abrupte. Cel mai bine este să folosim simțul comun pentru a nu ne expune la nici un pericol.
În spatele zonei de campare pe care am ales-o există un pârâu cu apă rece ca gheața. Acolo, la umbră, era „frigiderul” sau locul unde păstram mâncarea mai perisabilă și băutura. Pârâiașul era de asemenea locul unde mă spălam sau chiar făceam baie, pentru că stând mai multe zile, e absolut necesar.
Hărți, trasee și climă în zona Padiș
Parcul Natural Munții Apuseni este o zona bogată în obiective turistice. Recomand folosirea unei hărți pentru ca zona Munților Apuseni e împânzită de trasee turistice. Harta mea pe hârtie e mai veche, dar e la fel de bună ca și una nouă sau alte hărți mobile, accesibile de pe telefon sau tabletă. Dacă vă ajută, pentru Parcul Natural Apuseni, puteți deschide și downloada la rezoluție maximă fotografia de mai jos. De asemenea puteți fotografia fragmente din harta detaliată a parcului, de pe panourile informative din Glăvoi și de la Cabana Padiș, dar să vă asigurați că vă ține bateria pe toată durata traseului.
Harta Parcul Natural Apuseni - zona Padis
Zona Parcului Natural Apuseni este un dintre cele mai umede din România, tot timpul anului. Ploile sunt frecvente, chiar și în luna August. Dacă dimineața e caldă și însorită asta nu înseamnă că după-masă nu poate fie furtună. E bine sa fim echipați corespunzător, atât pe traseu, cât și în zona de campare. Iarna e un capitol pe care probabil îl voi discuta cu altă ocazie, deoarece riscurile și pregătirile sunt de cu totul altă natură.
Organizarea rucsacului de drumeție pentru o zi
Pentru drumeții de o zi, e nevoie sa iei cu tine anumite lucruri. În acest film puteți vedea lucrurile de care țin cont când îmi organizez rucsacul de drumeție, înainte să merg pe traseu la munte. E vorba de organizarea rucsacului de tura sau a rucsacului de drumeție de o zi. În general aceste rucsacuri ajung până la dimensiune de până la 40l. Cele mai mari (60-80l) sunt rucsacuri de călătorie sau rucsacuri de excursie.
Felul în care îmi organizez rucsacul este subiectiv. Țin cont de factori precum ce anume urmează să vizitez, locul în care mă aflu (natură, munte, oraș), surse de aprovizionare (cu mâncare sau apă) și vreme (soare, ploaie, mixt).
Torța Suedeză – idee practică pentru a găti când mergi cu cortul
Torța Suedeză (sau Lumânarea Canadiană) este o metoda simplă, economică și eficientă de a face un foc, folosind doar un buștean. Aceasta metodă de a face focul a fost dezvoltată de armata suedeză, în timpul Războiului de 30 de Ani (1618-1648). Torța Suedeză poate fi folosită și atunci când solul este umed, sau chiar pe timpul iernii.
Odată aprinsă, Torța Suedeză poate arde câteva ore, în funcție de grosimea bușteanului. Uneltele de care ai avea nevoie sunt: un topor, o sârmă și eventual un patent. Se taie bușteanul în 4 sau 6 bucăți. Se cioplește partea din mijloc a fiecărei bucăți, pentru a forma un canal în axul bușteanului. Bușteanul se ridică deasupra solului câțiva centimetri, pentru ca focul să primească oxigen de jos. Se pune material inflamabil sau cărbuni în canalul format și se aprinde. Torța va arde încet, din interior spre exterior, făcând flacăra în partea superioară a bușteanului. Folosind un grătar sau două lemne, vasul de mâncare se poate așeza deasupra flăcării.
Torța Suedeză se poate folosi și ca sursă de încălzire într-o excursie cu cortul. Pentru asta este nevoie de o țeavă de cupru îndoită în formă de „S”. Mijlocul va trece pin canalul torței suedeza. Partea inferioară a țevii va fi poziționată în așa fel încât să nu intre fum în ea, la o oarecare distanță de buștean – aceasta reprezintă intrarea aerului. Partea superioară ar trebui să intre în cort. Astfel aerul care intră de jos în țeavă, va fi încălzit prin canalul torței suedeze și va ieși cald în interiorul cortului.
Concluzii
Mersul în excursie cu cortul (fie că mergi în Munții Apuseni sau oriunde altundeva) te aduce mai aproape de natură. Chiar dacă nu ai tot confortul de acasă sau al unei camere de hotel, e bine ca ocazional să îți pui în practică aptitudinile de organizare. Principalele idei de care ar trebui să ții cont sunt autosuficiența și respectul pentru natură.
Sper ca informațiile de mai sus să vă fie de folos, mai ales dacă plănuiți o excursie cu cortul în Munții Apuseni. Dacă vreți să completați cu idei sau experiențe personale, puteți scrie un comentariu mai jos, sau sub filmele de pe canalul Plecați Departe, pe Youtube. În articolul următor voi parcurge cele mai importante trasee turistice din Parcul Natural Apuseni, deci fiți pe fază!
Fotografiile din albumul: 2019.08.22-29 – Padis
Playlist filme ROMÂNIA
The post Excursie cu cortul în Parcul Natural Apuseni appeared first on PlecațiDeparte.ro.