Ce faci? Pe unde imi mai umbli?
Te-ai ratacit usor, din nou, de drumul ce ni l-am propus.
Defapt noi cred ca nici nu avem un asemenea drum ci doar imaginatia
mea la creat.
De ce ma simt atat de dezamagit acum, atat de gol si vibreaza
un mic sentiment de furie? Nu e foarte elaborat, insa imi sacaie
creierii atat cat sa imi strice buna dispozitie.
M-ai intrebat odata daca am scris despre tine, iar pe atunci
era o postare in care te gaseam usor printre randuri. Acum, daca
m-ai intreba, ai gasi vreo trei, patru postari, insa cu siguranta
nu ti-as mai spune ca am mai tastat gandindu-ma la tine.
Ti-ai da seama instant ca atentia pe care ti-o distribui e una
mult mai speciala. M-as fi bucurat sa-ti fi dat seama ca imi fur
din zi clipe si le distribui langa ochii tai.
M-as fi bucurat sa-ti fur zambet dupa zi grea de munca si
sa-ti fiu cobzar ce-ti canta usor la ureche, sa-ti poti purta
somnul spre odihna.
Nu stiu de ce scriu lucruri fara de sens. Suntem doua persoane
diferite, foarte diferite. Esti genul caruia sa-i spui cat de
frumoasa esti si cat de desteapta si cat de ... cat de mult vrei sa
o iubesti.
Eu? Sunt fraierul ce asteapta sa ii citesti din priviri cat de
frumoasa esti.
Frumusetea ta se reflecta in stralucirea ochilor lui.
Eu, sunt fraierul care nu o sa-ti spuna, nu am curajul. Iar
daca ma auzi ca-ti soptesc cat esti frumoasa, inseamna ca inima mea
e plina pana peste cap de frumusetea ochilor tai, iar atunci
mainile imi vor transpira si buzele usor incep a-mi tremura. Sunt
fraier pentru ca nu am sa-ti spun cat esti de desteapta. Privirea
mea iti va repeta mereu asta atunci cand ma pui in situatii de
gandire. Si ai sa mai vezi si prin calmul pe care il eman atunci
cand sunt langa tine, cat de mult vreau sa te iubesc si sa-mi fi
alaturi. Prin calmul ascuns de zambet prostesc si degete ce cauta
sa-ti atinga usor pielea.