Iniţialul „î” este o vocală nazală atât de scurtă sau atât de slabă, încât la macedo-români se suprimă cu desăvârşire din grai: ngropu = îngrop, nveţu = învăţ, nchiadicu = împiedic etc., iar la daco-români se elide după o altă vocală: mă-ngrop, te-nvăţ, vă-mpiedic. Vocală cea medială „â”, care e şi finală după cum vom vedea îndată, este din contră mai lungă sau mai tare decât „ă”. Dar să fie ea oare într-adevăr nazală? Iată chestiunea cea importantă şi mai ales, să fie ea oare într-adevăr nazală acolo unde „n” nu se aude deloc, ca în „cât” = „quantum” şi „atât” = „tantum”?
Înlăturăm din discuţie „Codicele Voroneţian” şi „Psaltirea Şcheiană”, două texte de pe la 1550, poate şi mai vechi, scrise cam în aceeaşi epocă şi-n aceeaşi regiune daco-româna, probabil în partea apuseană ...