| sursa foto: Wikipedia |
Trufașa ignoranță care domnește deșănțat în
spațiul public cînd vine vorba de istoria liberalismului și de
profuzimile ascunse ale acestei ideologii, ne determină să
inaugurăm o nouă rubrică: „Ce nu se zice despre liberalism?” Se
recomandă în special vocilor zgomotoase și redundante care se
revendică de la această tradiție politică și economică, precum și
celor care, din lene, neștiință sau alte motive, văd în liberalism
soluția cea mai umană și mai generoasă pentru societate. Pentru că
timpul nu ne permite și mai ales pentru că alții au documentat mult
mai bine viziunile și ideile complexe ale marilor gînditori
liberali, ne vom folosi cu precădere de munca lor, din care ne
propunem să oferim spre lectură publicului fragmente elocvente
despre latura întunecată a liberalismului.
În această săptămână începem cu unul dintre greii
liberalismului european, John
Locke(29 august 1632 - 28 octombrie
1704), despre care aflăm din pagina
românească de Wikipedia că „a fost un
filosofși om politic englez din secolul al XVII-lea, preocupat mai
ales de societateși epistemologie. Locke este figura emblematică a
celor trei mari tradiții de gândire aflate în centrul
spiritualității epocii moderne.
(…) În politică, Locke
combate absolutismulși tirania, apără libertatea și dreptul, vede
în puterea legislativă forța supremă. Acesteia trebuie să i se
supună puterea executivă și cea federativă, care are menirea să
apere comunitatea împotriva primejdiilor din afară. Dacă guvernul,
reprezentanții și monarhul își depășesc mandatul, atunci poporul
trebuie să intervină și să-și exercite singur suveranitatea. Cine
încalcă legea și știrbește din drepturile poporului, se pune în
stare de război cu acesta, și revoluția este în acest caz o armă de
apărare, un rău necesar.” Despre John
Locke, dacă v-ați școlit în postcomunist, ați putut afla multe
lucruri frumoase și cît de importante sunt ideile lui pentru lumea
noastră de azi, atentă la sfințenia proprietății private și la
drepturile politice ale cetățenilor. Însă, foarte probabil, ce nu
vi s-a spus și nu cunosc/recunosc fanii și succesorii săi, e că
aceste drepturi și libertăți se referau doar la cetățenii bogați și
albi, pentru restul avea cu totul alte gînduri și planuri. În acest
sens, vă prezentăm un fragment elocvent dintr-o lucrare
monumentală, recent tradusă la editura clujeană
Tact:
„După Locke, trebuie intervenit sistematic și
drastic asupra unei sfere mizerabile a societății, aflată într-o
continuă expansiune. Copiii acelor familii care nu sunt în stare
să-i hrănească trebuie trimiși deja la muncă începînd de la trei
ani. Trebuie, de asemenea, intervenit asupra părinților lor. Pentru
a descuraja lenevia și desfrâul vagabonzilor, ar trebui ca, în
zonele pe care le frecventează ei, să se întreprindă „suprimarea
prăvăliilor de brandy care nu sunt strict indispensabile și a
cârciumilor care nu sunt necesare”. În al doilea rând, se cuvine să
fie descurajată și atent circumscrisă practica cerșetoriei.
Cerșetorii au obligația de a purta „o insignă” prin care să poată
fi recunoscuți; pentru a-i supraveghea și a-i împiedica să-și
desfășoare activitățile în afara zonelor și orelor permise, trebuie
să existe un corp special, „vânătorii de cerșetori”, care la rândul
lor să fie controlați de „gardieni”, astfel încât să-și
îndeplinească sarcina cu sârguința și severitatea necesare. Dar la
vânătoarea cerșetorilor abuzivi e chemată să participe la unison
întreaga comunitate, începând cu locuitorii casei căreia
năpăstuiții I s-au adresat pentru a cere milă.
Pedepse draconice îi așteaptă pe vagabonzii care
au reușit să scape de acest control atent. Cei care au fost văzuți
cerșind în afara parohiei sau în apropierea unui port la mare
trebuie înrolați cu forța în marina militară; „dacă pe urmă vor
coborî pe pământ fără permisiune, se vor îndepărta sau vor rămâne
pe țărm mai mult decât au voie, vor fi pedepsiți ca dezertori”,
altfel spus cu pedeapsa capitală. Ceilalți cerșetori ilegali vor fi
internați într-o casă de muncă sau de corecție normală. Directorul
„nu va avea altă remunerație sau gratificație decât ceea ce produce
munca celor internați, pe care el va avea așadar puterea de a-i
face să muncească după cum dorește.” Această putere discreționară
evocă încă o dată spectrul sclaviei. După cum o confirmă ulterior
un detaliu: „Oricine falsifică un permis de ieșire să fie pedepsit
prin tăierea urechilor prima dată, iar a doua oară să fie deportat
pe plantații ca pentru o crimă.” (Domenico Losurdo,
Contraistoria liberalismului, traducere de Alex Cistelecan,
editura Tact, Cluj, 2016, pp. 98-99)
