Kofta kebab de curcan, couscous si tzatziki

  • Postat în Life
  • la 29-02-2016 13:58
  • 347 vizualizări
Kofta kebab de curcan, couscous si tzatziki
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Homemade by Oana

Kofta sunt un fel de chiftele facute din carne tocata amestecata cu ceapa si condimente, in anumite zone si cu ou pentru a obtine o pasta fina. In India koftas pot fi facute chiar si din cartof sau paneer si sunt servite cu sos curry si orez fiert. In Israel este populara varianta din peste, cu coriandru, ardei iuti si ceapa, gatite apoi in sos de rosii si naut. Albanezilor le place cu tarator si bere, turcii la fac si sub forma de frigaruie, marocanii le gatesc in tagine. Varianta mea de astazi este populara in Grecia, unde kofta se prajesc si se servesc cu tzatziki sau iaurt.
Ingrediente
Pentru kofta:
550 g carne tocata de miel sau curcan
1/2 legatura coriandru/ patrunjel, tocata marunt
1/2 legatura menta, tocata marunt
2, 3 cepe verzi, tocate marunt
1/2 lingura ras el hanout
3 chilli rosii mici, uscat, tocati
1 ou
sare
piper
Pentru couscous:
300 g couscous
500 ml apa fierbinte
1 conserva fasole
un cubulet de unt
Pentru tzatziki:
1/2 castravete mare
250 g iaurt grecesc
sucul de la o jumatate de lamaie
1/2 legatura menta, tocata marunt
sare dupa gust

1. Incepeti cu prepararea tzatzikiului, pentru care curatati castravetele si taiati-l in cuburi mici. Sarati-l si puneti-l deoparte. Amestecati iaurtul cu zeama de lamaie si menta tocata marunt. Adaugati si castravetele, nu inainte de a-l stoarce bine in maini, pentru a elimina excesul de apa. Amestecati si puneti tzatzikiul la frigider.
2. Puneti couscousul intr-un bol incapator si turnati apa fierbinte peste el. Puneti cubul de unt, acoperiti-l si lasati-l sa stea cca. 10 minute. Adaugati apoi fasolea, amestecati si puneti-l deoparte.
3. Amestecati intr-un castron carnea tocata cu coriandrul, menta, ceapa verde, chilliul, oul si condimentele. Amestecati bine cu mainile pana cand ingredientele se combina. Udati-va mainile cu apa rece si modelati carnea pe niste tepuse metalice de frigarui, in forma unor mici mai lungi. Asezati-le pe o farfurie si lasati-le sa stea 30 de minute la frigider.

4. Incingeti la foc mediu o tigaie sau un gratar si asezati frigaruile in ea. Lasati-le cate 6, 7 minute pe fiecare parte pana cand se rumenesc frumos, dar carnea ramane totusi zemoasa.

5. Serviti frigaruile cu couscous si salata tzatziki peste care mai puteti presara niste coriandru tocat.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente