| De la inimă la floare, mărțișorul purtat este singura punte către viitor acceptată de destin |
Mărțișorul:
- este singurul moment din an în care ursita este accesibilă omului, ca împletire roș-albă a destinului pentru acest an;
- nu doar că vei fi ferită de Soare - să te prindă, dar să-ți mai și dea drumul, că te arde;
- e unicul prilej în care capricioasa baba Dochia lasă întredeschisă calea către belșugul roadelor (nu e vorba de coșul de cumpărături. Rodul presupune aplecarea către firul de grâu, ceea ce ar avea corespondent în ziua de azi, orice facem, să fie cu drag).
În București, la ora de vârf, șiruri de femei grăbite, stau lung și greu îmbrăcate în stații, preocupate, atente către orice altceva decât la lumea mică a imediatului în care întârzie mereu tramvaiul, autobuzul. Încearcă să-și împace agenda cu vremuirea capricioasă a primăverii și caută, departe, un sprijin.
Unele-l găsesc și-atunci, preț de o clipă, îți atrag atenția, ție trecător sau șofer. Numai o femeie poate lumina distanțe atât de lungi. Atunci se face, discret, remarcată. Și totuși, ceva lipsește acestui șirag feminin, greu de potrivit cu roțile dințate ale orașului.
Ce lipsește azi mai tuturor femeilor din intersecții, din tramvaie, de la birou sau din magazine? Anul acesta mai mult ca anul trecut. Și anul trecut mai mult ca anul celălalt.
Roș-albul mărțișorului!
În societățile tradiționale mărțișorul era purtat și de femei și de bărbați. Azi, doar feminul este îndrituit. Era. Ceva vă îndepărtează de privilegiul vostru și de bucuria noastră.
Suntem în plină trecere, de la iarnă la vară, în care natura se regăsește și își reînvie culoarea. Prin mărțișor voi aveți privilegiul de a marca primele acest moment astral, când noul irumpe de sub vechi, ca ghiocelul, numit sec de modern „astenie de primăvară”. Este semnul discret al unei veritabile responsabilități sacre. Femeia care poartă mărțișorul este părtașa acestei superbe puteri, numită renaștere. Mai puternică decât cel mai scump ruj și cel mai rafinat parfum. Pentru că alb-roșul, împletirea între lumină și viață, vă îndrituiește și el la recunoașterea rolului vostru de preotese ale frumosului ca împlinire.
Și iată cum purtarea înseamnă trecerea din lumea de aici în lumea nevăzutelor printr-un însemn, aducerea puterilor de „dincolo” pe stradă. Cine a mai pomenit vreun moment ca zeul războiului, Marte, să-și dea mâna să v-ajute? Marte-Martie, puterea îmblânzită devine mărțișor. Va fi mult mai ușor de zâmbit. Și tot prin el, doamnelor și domnișoarelor vă va fi mai la îndemână să va regăsiți orientarea între agendă și vremuirea mută, dar stridentă, dacă nu e tratată cum se cuvine. Ca încercările Babei Dochia de la întretăierea frigului cu Soarele din care se iese, să știți, doar prin mărțișor.
Mărțișorul „adună anul” și vi-l pune nu oriunde, doamnelor și domnișoarelor, ci la inimă, acolo unde vă este tăria. Pentru că știm că lumea înainte de a fi este trăită, și cine o trăiește mai frumos ca voi?
Lăsați-vă purtate de mărțișor și purtați-l!
(mai ales că inițiatorii obiceiului răspândit și la slavi suntem noi).
vezi Ion Ghinoiu, „Mitologie română. Dicționar”, Univers Enciclopedic, București, 2013
Ion Ghinoiu, „Lumea de aici, lumea de dincolo”, 1999.
