În copilărie mă mai ruga mama cîteodată s-o ajut să care ligheanele cu rufe la râu, la spălat. Vara era cum era, apa din vale fiind călduță și limpede îmi plăcea să țopăi printre pietre și să mă uit cum dă cu maiul în haine. Mai stăteam uneori cu ea și hlizeam prin preajma ei, uitîndu-mă fascinat cu lovește rufele întinse pe lespedea de lîngă râu. În dreptul multor case erau cărări ce coborau spre vale și locuri amenajate pentru spălat hainele. Le ziceam hâlboane și însemnau un mic baraj din pietre, ca să fie apa mai mare, mai ales când era de limpezit cearșafuri și rufe mai mari. Și mai era o lespede lată pe care se băteau cu maiul rufele în mai multe reprize. Casa noastră era încadrată de două astfel de locuri, așa că mai toată ziua auzeam pe cineva îmblătind maiul și, în pauzele de tras sufletul, schimbând o vorbă cu lumea care mai trecea pe uliță. De multe ori, mai ales vara, s...