Durerea pe care ti-o lasa lipsa unei femei pe care tu o consideri o parte din sufletul tau, poate fi eterna. Acel sentiment de neliniste si de calvar emotional il poti inlocui cu greu. Va fi si mai greu cand increderea in tine iti pierzi, iar sfletu-ti inchizi de frica sa nu mai irosesti grame de iubire pe nu stiu ce femeie care ar putea sa-ti reinoiasca inima. Ea o sa fie victima ta colaterala, persoana care o sa te desconsidere si o sa creada despre tine ca esti un inchis, un om fara suflet.

Tu insa esti doar pierdut in amintirea pielii ei dupa o sticla de vin. Tu doar gandesti ca un sarut ar fi putut deconecta-o pe ea din firul acela stupid ce o leaga de un abis intunecat.

Tu cred ca pretindeai ca ea se simte atat de libera langa tine, incat ar fi fugit oricand, oriunde cu tine de toti oamenii astia zombie ce-si cauta iubire cu indarjire. Tu doar te-ai pierdut prin aurea ei, emanata de vocea amuzanta si chipul ei frumos.

O sa te mai pierzi in continuare, stai linistit, ca de fiecare data, dar oare cat timp va mai dura tranzitia asta, dintre tine, cel care ai inceput sa tii ca un nebun crezand-o ca poate fi acea persoana care te va salva de mine, cel care scrie randurile astea?

Nisipul din clepsidra devine din ce in ce mai rarefiat precum si intensitatea imaginii tale. Ai sa intorci clepsidra invers, sau ai sa lasi sufletul asta sa fie secat complet de amintirea zambetului tau?