M-am îndrăgostit iremediabil de tine, T, când ai plecat la drum. Și am găsit în espadrile un poem. Acest poem.
„Mi-e poftă să-ți mânânc gura, vocea, părul,
Mort de foame și mut umblu pe străzi,
Pâinea nu mă înzdrăvenește, apusul mă scoate din minți.
Răscolesc ziua după sunetul lichid al tălpilor tale.
Mi-e foame de râsul tău lunecos,
De mâinile tale, de culoarea unori lanuri de grâu răvășite,
De unghiile tale, din piatră gălbuie.
O să-ți înghit pielea, ca pe-o migdală întreagă. <