O voroavă peregrinează prin
rouă,
Vine de la cei mari
străbuni,
Ne aduce chibzuință dragă
nouă:
Să ne trezim tomnatic în
ziua de luni.
Zorii mijiți sub aroma
nourilor grei,
O ceașcă de cafea în
proaspătă răcoare;
Cărnurile umblă presate pe
plumbuite alei,
Cată peste tot ombra senină
de soare.
Vecinicul timp se petrece
agale,
Dar urbea freamătă a
goliciune de fiară;
E un munte de gânduri ce se
prăvale
Năpârlind herculiane hlamide
abisal în seară.
