Din tenebre lirice zămislit,
Un rege încătușat în neființă
Descinde în Abisul dezlănțuit,
Pășește sigur într-o nouă credință.
O nebunie cu ombre și muze,
De muritoare slove tăinuită,
Muțenia e tot ce rămâne pe buze
În amiaza toridă cu reverie nebănuită.
O șoaptă e pretutindeni în ecou
Din vremuri ce fi-vor demult apuse,
În ceruri plutesc miresme de plumb nou