Șopote, ehouri, înfiripate
chimere
De ale mele muze mă
tem
Pergamentul gogește sleit în
tăcere
De ale mele muze mă
tem
E o primăvară spânzurată
saharian
De bolta cu nouri de plumb;
o temere
Se plimbă nevrotic în vene
de ruginit fier
Relevă șopote, ehouri,
închipuite chimere
Vin denudate în valsuri
tempestuoase
Cu nuri nescriși încă de
buze
Cu poeți între coapsele lor
abandonați
Cu siluete de amazoane
maiestuoase
Anonimele caligrafii, în
icoane de muze,
Devin capodopere de zei
grizați
Dănțuie... în sicre
petrecute efemere
Noaptea se lasă... dănțuie
burlesc... să le chem
Cu șopote, ehouri, conjurate
chimere?
De ale mele muze, eu,
totuși, mă tem.
Și mă tem de ale mele
muze
Mă tem că nu-mi vor mai
picura
Slove pe buze
Că mă vor alunga din tenebre
în lumini
Nu îmi vor mai fi
călăuze
Poate mă vor zări printre
arini
Și vor începe să se
amuze
De soarta-mi de
aed
De noemele-mi
difuze
Dar cât timp haosul e
fraged
Eu mă tem de ale mele
muze
Cerurile toate le știu de
păcătoase
Pe ale mele sfinte
muze
Dar sunt feroce de
frumoase
Și nu e chip sau
îndoială
Obliterate sunt și
scuze
Când din neant vine unica
răceală
De ea ne temem și eu și ale
mele muze
