Te rog sa ma ierti pentru ca nu ma pot abtine sa nu-ti vorbesc. Iarta-ma pentru ca nu-ti pot accepta gandurile si sa te las sa fi linistita. Stii doar ca nu-ti pot rezista privirii tale angelice, iar rautatea ta ma scote de minti, ma innebuneste. Iarta-ma pentru ca stiu, insa nu ma pot abtine sa nu-ti tastez, nu ma pot abtine sa nu-ti aud rasul, sau cel putin sa nu te stiu ca faci asta.

Imi esti atat de draga, incat nu am rezistat sa nu-ti vanez profilul de facebook si in cele din urma sa cedez inimii a te invita la o plimbare. Sunt constient de el, iar eu nu sunt genul ala de barbat care sa se bage in viata altcuiva, insa tu ma schimbi. E o situatie stupida si mi-as fi dorit sa ies usor din chestia asta, insa exista o legatura psihica mult prea mare care nu ma lasa sa respir normal si nici sa gandesc. Nu as vrea sa fur dragostea nimanui, insa egoul meu care statea linistit in banca lui sa ridicat fulger si urla incontinuu la mine ca tu ai putea fi a mea. Ai putea fi?

Sunt atat de patetic si nu ma regasesc deloc in mine, cel ce nu se sinchisea printre glume mici si priviri ciudate. Ma simt atat de prost cand ma gandesc ca mai e unul ce-si varsa iubirea in bratele tale, iar eu ma chinui cat mai mult sa treaca totul pe laga tine. Insa..

Ma simt de parca as avea impresia ca ochii tai imi priveste sufletul si ma dezbraca si ma face sa ma simt eu, liber. Ma simt de parca bateriile mele se incarca la fiecare zambet al tau si ma face atat de puternic incat orice imbratisare pe care mi-o dai as putea trasforma-o intr-o eternitate. Ai rezista o aternitate langa mine oare?