 |
| photo credit: https://smartasset.com |
„So let's look at the
statistics. The United States is home to 5% of the world's
population… but 25% of the world's
prisoners.”
Barack
Obama
Sclavia legală a fost
abolită de ceva vreme, fiind una dintre condițiile esențiale ale
modernizării și intrării în categoria statelor civilizate. Noi
românii am fost mai codași și-am abolit sclavia romilor abia pe la
mijlocul secolului al XIX-lea. Și asta nu doar din proprie voință,
ci și datorită urechelilor constant primite dinspre lumea
occidentală civilizată care renunțase de sute de ani la a mai
practica așa rușinoase și abuzive ocupații la ei
acasă. Au rămas numai cu sclavia din colonii, asta și pentru că
chiar dacă se lansaseră proclamații solemne ale unor drepturi
universale pentru toți oamenii, nu erau considerate valabile pentru
cei cu culoarea mai închisă. Să n-o lungim, sclavia a dispărut și
lumea încerca să-și fie mai bună și mai frumoasă. Dar e o mare
problemă cu așa măsură, oricît de oameni ne-am dori să fim cu toți
oamenii. Oricît de nobilă și de apreciat ar fi o astfel de măsură
poate cauza mari prejudicii întreprinzătorilor și oamenilor de
afaceri, văduvindu-i de accesul la o mînă de lucru foarte ieftină
și fără a necesita costisitoarea tratare ca ființă umană a
persoanei înrobite. Desigur, ca și în cazul dezrobirii
romilor de la noi, și în SUA sau în fostele colonii occidentale au
fost despăgubiți foștii proprietari de oameni. Dar multora
tot nu le-a căzut bine, mai ales că aveau dubii că ăia
dezrobiți s-ar putea descurca singuri, fără a se apuca de
furat de la cei care au. Știu, s-a petrecut de
multă vreme, între timp ne-am obișnuit cu toții să ne
arătăm dezgustul față de normalitatea acelor
vremuri și să ne întrebăm cum au putut oamenii tolera sau
participa (beneficia) de așa oroare. E clar, suntem mult mai
buni azi și mai atenți la semenii noștri. Totuși, sunt
semeni și semeni și problemele unora sunt mai de interes
public decît ale
altora.
Nu vedeți cîte discuții sunt în jur legat de ideea creșterii
salariului minim pe economie, măsură care nu e deloc înghițită de
mediul de afaceri? Și atunci ce e de făcut? Cum pot fi
ajutați acești investitori? Cum poate statul și societatea să
contribuie la bunul mers al biznisurilor și la procurarea de mînă
de lucru extrem de ieftină și pretabilă la un regim de sclavaj,
fără a ni se bate obrazul că nu-i frumos ce facem, fără a ne
simți mai puțin întregi la etică? De regulă am fi înclinați
să căutăm soluții în trecut, fie că e vorba de iobăgie sau de
regimul de muncă forțată la care erau supuși majoritatea
deținuților în perioada comunistă. Dar ca să nu se zică că o dăm
înapoi, zic să vedem ce fac cei mai civilizați dintre civilizații
și democrații lumii. Mai exact, cum se rezolvă problema asta în
țara libertății, SUA.
Simplu. Prin
criminalizarea multor infracțiuni, prin creșterea semnificativă a
pedepselor și printr-o aprigă campanie plină de reverberații etice
în jurul ideii de Lege și Ordine, de combatere a unor flageluri
(precum drogurile) care macină fibra societății și prin constante
injecții de frică și panică executate prin media, se poate ajunge
în cîțiva ani la o remarcabilă recoltă de deținuți numai buni de
folosit la diverse munci. Singurul căruia i se
mai poate nega dreptul la demnitate umană e
deținutul, infractorul. Ăla e singurul care merită un
tratament inuman și de violul căruia ne putem bucura fără
reținere și fără să realizăm că ne
abrutizăm. Sigur o merită, chiar dacă n-a
ucis, violat, traficat persoane sau comis alte acte de
cruzime. Ăla are probleme cu profilul moral. Sau
trebuie construit prin descriere în așa fel încît să aibă, încît
nicio pedeapsă să nu pară suficientă, fie că e vorba de
un traficant sau consumator de marijuana, de un funcționar
corupt sau de un „țigan” prins a 3-a oară la
găini.
Desigur, beneficiile unui astfel de proces sunt multiple și le
putem vedea în documentare precum recentul „13th” (2016) sau în
diferite material care documentează povestea de success a
compelxului industrial penitenciar american. Cum nu mai e ok să
organizezi și să reformezi societatea în jurul unor categorii și
idei explicit rasiste, cel mai simplu e să se recurgă la un limbaj
abstract, corect și cu profunde conotații etice, care să profileze
pericolul întruchipat de anumite segmente de populație fără a-i
numi explicit.
Dar să aducem în
prim-plan niște cifre. Sistemul penitenciar din SUA adăpostește cel
mai mare număr de deținuți din lume, însumînd aproximativ 25% din
numărul global al deținuților. Peste 2 milioane de adulți sunt
închiși în închisorile de stat sau private din SUA. (2.2 milioane
erau ăn 2013, conform biroului de justiție și statistică). Asta în
condițiile în care în 1972 erau mai puțin de 300.000 de persoane
încarcerate, iar în 1990 se ajunsese la aproximativ un million. Cu
mai bine e zece ani în urmă erau numai 5 închisori private în SUA,
încarcerînd o populație de 2.000 de persoane. În 2008 erau deja
100, cu 62.000 de persoane închise. De remarcat că China are cu o
jumătate de million mai puține persoane închise, deși are o
populație… de peste un milliard de locuitori. Pentru mai multe date
statistice vă recomand consultarea articolelor atașate acestui
material. De asemenea, recomand vizionarea documentarului menționat
adineaori, unde sunt prezentate cifre pînă la nivelul anului 2016.
Documentarul expune și legătura dintre acest biznis și formele
anterioare de sclavie, evidențiind ponderea semnficativă a
populației Afro Americane sau Latino Americane din închisori,
precum și tratamentul diferit de care beneficiază cetățenii, atît
din partea Poliției, cît și, în multe cazuri, din partea justiției,
în funcție de culoarea sau statutul social al persoanei
vizate.
O altă categorie de
deținuți o reprezintă imigranții ilegali. În cazul acestora, în
pofida unui discurs umanist și plin de îngrijorare, mandatul lui
Obama a depășit recordurile la încarcerare și deportare. Asta și
pentru că datorită lobby-ului exercitat de diferite corporații
interesate în acest biznis, legislația împotriva imigranților a
fost constant înăsprită. Dintre cele 350 de închisori pentru
imigranți, majoritatea sunt deținute de corporații private precum
Corrections Corporation of America (CCA), The Geo Group sau
Management & Training Corporation (MTC). Acestea primesc din partea
statului cîte 122$ pe zi pentru fiecare deținut încarcerat. De aia
există tot interesul să fie veșnic pline. (Vasquez,
2014).
Să revenim la șmecheria
care îndoapă populația cu frici și revoluții morale, în timp ce
privații fac banul gros din valorificarea oportunităților oferite
de complexul industrial penitenciar.
Documentarul menționat (și numeroase alte surse) arată rolul
corporațiilor în evoluția legislației penale, aspect care a făcut
să crească în continuu numărul celor încarcerați, în special din
mediile sărace. În 2008 erau cel puțin 37 de state care au
legalizat contractarea de către privați a forței de muncă
incarcerate în închisorile de stat. Companii precum IBM, Boeing,
Motorola, Microsoft, AT&T, Wireless, Dell, Compaq, Intel, etc.
și-au rotunjit bine de tot veniturile contractînd deținuți plătiți
fie cu venitul minim (indiferent de munca depusă) sau chiar cu sume
mult mai mici decît minimul pe economie. Tunurile mai bune se dau
în închisorile private, unde plățile sunt și mai mici, uneori chiar
17 cenți pe oră. Această manevră a făcut ca SUA să redevină
atractivă pentru unii investitori la capitolul munci care erau de
multă vreme direcționate către lumea a treia.
Începută în siajul
războiului împotriva drogurilor demarat de Nixon la începutul
anilor 70, afacerea închisorilor private a demarat în
anii 80, în timpul lui Reagan și Bush dar s-a extins masiv sub Bill
Clinton, mai ales că acesta avea să vină cu niște propuneri
legislative (redactate direct de lobbyști ai corporațiilor
beneficiare) revoluționare. Acuma, în recenta campanie
electorală a doamnei Clinton, el admite că
deciziile au fost greșite și că n-au dus la scăderea
criminalității, ci la creșterea
ei. Un material din
2008 menționează 18 corporații care dețin 10.000 de închisori
private în 27 de state. Primele două companii sunt Correctional
Corporation of America (CCA) și Wackenhut, acestea avînd cam 75%
din biznis. Dar biznisul privaților nu se rezumă
doar la exploatarea forței de muncă, ci și la încasarea
subvențiilor din partea statului. În 2012 CCA a primit 59.14$ pe zi
pe cap de deținut. Mai multe despre acest biznis
și despre cît de externalizat și monetarizat a devenit sistemul
penitenciar SUA, precum și despre cum se metamorfozează, găsiți în
film.
Ce învățături se pot
trage din acest model de reformare morală prin biznis public-privat
a societății cele mai libere din lume? Obținerea de mînă de lucru
ieftină, pentru corporații, am menționat-o deja. Alte beneficii ar
fi: scapi de votul segmentelor de populație închise prin pedepse
aspre argumentate prin profunde referințe morale și psihologice. În
cazul ăsta, SUA a scăpat de procente groase din voturile săracilor
și populațiilor Afro și Latino Americane. Distrugi acele comunități
și le arunci într-o stare de dependență accentuată, prin faptul că
trimiți în malaxorul închisorilor pentru fapte mărunte cît mai
mulți dintre ei. Dacă nu au fost infractori de calibru pînă să
intre acolo, ci simplii găinari sau curieri, îi ai așa după aia.
SUA are o rată impresionantă de
recidivism. Așa că ai certitudinea că în scurt
timp se întorc tot acolo, pentru o perioadă muuult mai lungă,
aspect ce ajută și la capitolul predictibilitatea biznisului. Un
astfel de proces trebuie musai stropit cu multă morală, frică și cu
un discurs care să criminalizeze categoriile vizate (chiar dacă nu
le numește direct). Trebuie creați monștri și multă panică morală.
Trebuie, într-un fel sau altul, reduși la stereotipuri și
dezumanizați pentru a justifica necesitatea înăspririi măsurilor, a
intervențiilor brutale din partea unor autorități tot mai
militarizate și mai numeroase. Trebuie creat și alimentat constant
un climat de ură și dispreț față de categoriile vizate pentru a
face imposibile orice demersuri care vorbesc de necesitatea unor
condiții și tratamente decente pentru cei care, din motive
întemeiate sau mai puțin întemeiate, ajung să fie trași în vîrtejul
sistemului penitenciar care susține revoluția morală profundă. Nu
trebuie lăsat prea mult spațiu public ideilor care susțin sau
propun alte modele de reducere a criminalității și de reinserție în
societate a foștilor deținuți. Trebuie subliniată ideea că ăia care
ajung acolo merită o soartă cît mai dură, că nu sunt recuperabili
și că restul societății, partea aia bună și cumsecade, trebuie
protejată de ei. În paralel, trebuie din cînd în cînd alimentat și
narcisismul celor care susțin cu zel astfel de procese de
purificare a societății. Nu uitați, interesul nu e să-l reintegrezi
pe cel care a greșit, ci este să te asiguri că se reproduce modelul
său în familiile și comunitățile (periferice) pe care le distrugi
prin astfel de politici, atît pentru a avea carne de tun pentru
biznis, cît și pentru a justifica scufundarea în mizerie a celor
încă ne-închiși sau eliberați temporar.
Nu subestimați
capacitatea urii și fricii de a mobiliza oamenii și de a face să
prospere biznisul făcut cu cap și cu cinism. Nu subestimați ura și
disprețul oamenilor față de cei închiși și nici dorința de-ași
vedea semenii antipatici după gratii, în condiții mizerabile și
puși la muncă forțată.
Referințe:
https://smartasset.com/mortgage/the-economics-of-the-american-prison-system
http://www.nytimes.com/2013/08/24/nyregion/citys-annual-cost-per-inmate-is-nearly-168000-study-says.html
http://www.vox.com/policy-and-politics/2017/2/23/14718580/trump-justice-department-private-prisons
https://www.theatlantic.com/business/archive/2015/09/prison-labor-in-america/406177/
https://www.theguardian.com/us-news/2016/jun/16/us-prisons-jail-private-healthcare-companies-profit
http://www.globalresearch.ca/the-prison-industry-in-the-united-states-big-business-or-a-new-form-of-slavery/8289
Vásquez, Manuel A. “From
Colonialism to Neo-Liberal Capitalism:
Latino/a Immigrants in the U.S. and the New Biopolitics,” in Journal for Cultural and Religious Theory, vol. 13 no. 1 (Fall 2014): 81-100.
Latino/a Immigrants in the U.S. and the New Biopolitics,” in Journal for Cultural and Religious Theory, vol. 13 no. 1 (Fall 2014): 81-100.
