În fiecare an, în preajma zilei mele de naștere – 8
decembrie – îmi iau răgazul să privesc înapoi la tot ceea ce am
trăit în ultimele luni. Îmi place să-mi fac un bilanț al reușitelor
și al eșecurilor, să mă analizez și să-mi dau seama cum m-am
schimbat și ce anume s-a transformat în viața și în gândirea mea.
Mă uit cu atenție la oamenii care au rămas aproape de mine și la
cei de care m-am îndepărtat.
Îmi place să-mi notez aceste gânduri și, din când în
când, să recitesc paginile. Ele sunt ca niște hărți ale sufletului
meu, marcând drumurile pe care le-am parcurs și destinațiile la
care am visat.
Uneori, simt dorința de a le împărtăși cu voi. Cine
știe? Poate că experiențele mele vă pot inspira, vă pot încuraja să
începeți anul următor mai împăcați cu voi înșivă, cu mai multă
încredere, cu dorința de a vă stabili prioritățile așa cum vi le
doriți, cu mai mult curaj și determinare.
A fost 2024 un an bun pentru mine?
Cu certitudine, da! Și încă unul cu adevărat
extraordinar. Pentru că, în sfârșit, am înțeles cum să-mi ofer mie
însămi toată atenția de care aveam nevoie. Anul acesta a fost
despre mine, despre ceea ce mi-a trezit cu adevărat entuziasmul și
bucuria de a trăi. Am învățat să-mi respect dorințele, să elimin
„trebuie” și să trăiesc conform a ceea ce simt în adâncul
sufletului, fără să mă mai tem de judecata celor din
jur.
Am învățat, în sfârșit, să mă odihnesc și să mă bucur
conștient de fiecare lucru pe care îl fac. Am decis să nu mai
investesc timp și energie în activități lipsite de satisfacție sau
care nu îmi sunt benefice. Pentru unii, o asemenea schimbare poate
părea egoistă, însă pentru mine a fost eliberatoare – am înțeles
că, pentru a avea suficientă energie pozitivă de dăruit, am nevoie
mai întâi să am grijă de mine.
Anul acesta a fost despre cum m-am simțit eu. Mi-am dat
voie să fac doar ceea ce am dorit, fără să mă mai simt vinovată
dacă nu am corespuns așteptărilor celorlalți. Nu am mai dus poveri
care nu erau ale mele și m-am eliberat de sentimentul că trebuie să
mulțumesc pe toată lumea.
Mi-am ales anturajul cu mai multă atenție, renunțând la
compromisurile făcute „de dragul aparențelor” și îndepărtându-mă de
cei care nu au fost pe placul meu. Și am mai făcut ceva important:
am încetat să le mai vorbesc oamenilor care nu mă ascultă niciodată
și nu am mai ascultat oameni care, de obicei, nu spun
nimic.
Am păstrat aproape doar oamenii care cred în mine și îmi
respectă valorile. A fost reconfortant să observ cât de mult se
poate schimba starea interioară atunci când te înconjori de
persoanele potrivite.
Am descoperit și libertatea ce vine odată cu pierderea
interesului pentru părerea altora despre mine. Înainte să acord
atenție criticilor, am învățat să-i analizez pe cei care le aduc:
ce realizări au, ce stil de viață duc, ce transmit ei lumii, ce
oameni au în anturajul lor? Și astfel, m-am convins că, în
definitiv, nu oricine are un cuvânt valoros de spus în viața
mea.
Nu am mai încercat să mă justific și am ales să nu mai
reacționez la lipsa de respect, la insultele subtile și la judecăți
nerostite... Am evitat discuțiile inutile și mărunte, precum și
orice ocazie de a intra în conflict cu cineva. Nu le-am mai acordat
atenție celor care m-au atacat, știu că atunci când un om nu are
loc de tine în lumea aceasta imensă, înseamnă că ești foarte mare
în ochii săi, atât de mare încât se simte pus în umbră de măreția
ta. ?
După mulți ani în care am crezut că trebuie să iert
imediat orice greșeală și pe oricine, pentru că „așa este bine și
creștinește”, am ajuns să înțeleg că iertarea nu poate fi forțată.
Mă simțeam vinovată pentru resentimentele pe care le purtam și
pentru neputința de a-i ierta pe unii, dar acum știu că nu sunt
obligată să ofer iertarea dacă aceasta nu vine natural, din adâncul
sufletului meu. Am înțeles că am dreptul să rămân supărată pe cei
care m-au rănit, până când timpul și inima mea vor fi pregătite să
lase acele răni în urmă. Rănile nu se închid la fel de repede
precum au fost făcute, iar a-mi acorda răgazul necesar este un act
de grijă față de mine însămi.
Totodată, am realizat că nu sunt obligată să înțeleg pe
nimeni. Fiecare are dreptul la propriile alegeri, la propriile
greșeli, iar eu nu mai simt nevoia să găsesc explicații pentru
acțiunile celorlalți – la fel cum nici alții nu sunt datori să mă
înțeleagă pe mine. Această acceptare a limitelor reciproce m-a
eliberat, permițându-mi să mă concentrez asupra propriei mele
liniști interioare.
Am avut o altă altă atitudine față de mine însămi. Am
învățat să fiu mai blândă cu mine. Am început să mă apreciez sincer
și să-mi accept și defectele, și slăbiciunile, lăsându-mi loc să
greșesc și să încerc din nou. Dacă ceva nu mi-a reușit, mi-am spus
că poate nu era încă momentul potrivit ori că mai aveam de învățat
ceva înainte să pot atinge acel obiectiv.
Mi-am propus să trăiesc frumos, armonios și liber, în
pace și adevăr cu mine însămi. Mi-am satisfăcut toate poftele, am
călătorit foarte mult, am petrecut mult mai puțin timp pe rețelele
de socializare și am evitat activitățile irositoare de timp. Am
renunțat la obiceiul toxic de a-mi începe și de a-mi încheia zilele
cu telefonul. În schimb, diminețile mele au devenit momente de
contemplație conștientă – mi-am îngrijit florile, am privit pe
fereastră și mi-am planificat ziua. Seara, înainte de culcare, am
ales liniștea pentru a rememora tot ce a fost frumos în ziua
respectivă.
Am învățat să tac și să nu mai intervin la fiecare
comentariu sau gest, mai ales dacă știam că persoana din fața mea
nu e dispusă să primească un sfat cu inimă deschisă. Am descoperit
că pentru unii, orgoliul e mai important decât dorința de a evolua
și că e mai simplu, dar și mai sănătos, să-mi văd de calea
mea.
Am încetat să mai repar oameni, relații și situații pe
care nu eu le-am stricat. E o alegere dificilă, dar foarte
vindecătoare, pentru că m-a ajutat să-mi recuperez puterea
interioară.
Sigur, există și lucruri pe care aș putea să mi le
reproșez: poate că uneori n-am fost destul de disciplinată sau
mi-am încălcat propriile promisiuni. Cu toate acestea, am hotărât
să fiu blândă cu mine și să-mi ofer răgaz pentru a crește și a
evolua. Voi persevera, la timpul potrivit, dar fără să mai pun acea
presiune sufocantă pe care o cunoșteam odinioară.
Privesc anul 2024 cu o bucurie aparte. A fost anul în
care m-am împăcat cu mine însămi, anul în care am învățat să mă
plac, să mă privesc cu blândețe și să mă prețuiesc pe deplin. Am
trăit fiecare zi cu intenție, cu bucurie autentică și cu o profundă
recunoștință pentru tot ceea ce am primit și am creat. Mi-am oferit
ceea ce mi-am dorit cu adevărat: amintiri prețioase, momente
speciale de tihnă și frumusețe, bucurii simple, dar pline de sens.
Am învățat să-mi ascult inima și să-mi onorez libertatea
interioară.
Poate că, din cele povestite de mine, veți găsi și voi
un strop de inspirație – să vă oferiți timp, să nu vă mai lăsați
definiți de așteptările altora și să trăiți cu adevărat după
propriile reguli. Trăiți cu modestie, dar și cu îndrăzneala de a vă
urma visurile, căci merită să ne bucurăm de fiecare clipă, să ne
construim cu curaj propriul drum și să trăim liberi, așa cum ne
dictează inima.
Dedicați-vă acelor oameni și proiecte care vă hrănesc cu
adevărat sufletul – căci doar acestea dau sens zilelor noastre. Iar
în această libertate și autenticitate, veți descoperi nu doar
pacea, ci și cea mai pură formă de fericire.
Rămas bun, 2024! Îți/îmi mulțumesc pentru tot!
Să aveți un an nou minunat, dragii mei! Să vă fie fiecare zi plină de sens și bucurie, să fiți sănătoși, frumoși, luminoși, buni, iubitori și iubiți! ?
.jpg)
