Când la Petrograd au izbucnit flăcările mistuitoare ale revoluţiei, Ţarul Nicolae al II-lea, om bun şi blând din fire, dar sărac cu duhul şi stăpânit de ţarina Alexandra Feodorovna care nu ieşea din cuvântul mujicului siberian Grigore Efimovici Rasputin, se afla la Marele Cartier General din Mohilew. De la începutul revoluţiei chiar, Ţarul a declarat adjutantului său generalul Rusky, unul dintre cei mai distinşi militari, comandantul armatelor de Nord şi care a fost printre primii ofiţeri trecuţi de partea revoluţionarilor, că intenţionează să acorde poporului o constituţie liberală, renunţând la o parte din drepturile sale de autocrat. Generalul Rusky i-a răspuns că momentul unei astfel de hotărâri a trecut şi l-a sfătuit, împreună cu alţi generali revoluţionari să abdice. Acelaşi sfat i-a fost dat Ţarului şi de către cadetul Goutschkoff, delegatul Comitetului Executiv al Guvernului provizoriu, care a propus ca abdicarea să se facă în favoarea Ţareviciului. Nevoind să se despartă de copil pe care îl iubea nespus de mult, Ţarul a abdicat la 15 Martie 1917 în favoarea fratelui său, Marele Duce Mihail, iar Marele Duce Nicolaevici, fost generalisim al armatei, era desemnat pentru transmiterea puterilor. Situaţia politică din Rusia fiind nelămurită, Marele Duce Mihail a declarat chiar a doua zi (16 Martie 1917), că nu poate primi sarcina grea şi periculoasă ce i se încredinţase, rugându-i pe „toţi cetăţenii Rusiei să se supună guvernului provizoriu până în momentul cel mai apropiat posibil, când, pe baza votului universal, direct, egal şi secret, Adunarea constituantă va exprima voinţa poporului în privinţa formei de guvernământ”.
În timp ce la Mohilew discuţiile se duceau cu multă
înfrigurare, la Petrograd răzvrătiţii pecetluiau definitiv soarta
ţarismului. Mândrii cazaci ai escortei, frumoasele regimente ale
gărzii, poliţia curţii, servitorii cei mai intimi ai familiei
împărăteşti, cu toţii se aruncau fără şovăire în braţele
triumfătoarei revoluţii. Semnele imperiale nu se mai zăreau
nicaieri, numele Ţarului nu se mai pomenea cu respect şi evlavie,
în locul drapelului de odinioară - steagul roşu fâlfâia biruitor,
iar gloatele răsculate tot mai ameninţătoare cereau Guvernului
provizoriu arestarea şi judecarea Romanovilor. Câteva zile Guvernul
a rezistat. În cele din urmă a îngenunchiat în fata voinţei
poporului, hotărând la 20 Martie 1917 arestarea fostei familii
imperiale. A doua zi (21 Martie 1917), o delegaţie alcătuită din
reprezentanţii Dumei, a plecat la Mohilew pentru a aduce la
cunoştinţa Ţarului hotărârea Guvernului. În aceeaşi zi a fost
arestată şi ţarina în Palatul de Iarnă, unde-i îngrijea singură, zi
şi noapte, pe cei cinci copii ai săi, bolnavi de un pojar grozav cu
complicaţii ganglionare şi pulmonare.
Supunându-se dispoziţiei Guvernului, Ţarul a plecat
însoţit de delegaţii Dumei în frunte cu Rodzianko spre Ţarskoe
Selo, unde a ajuns abia a doua zi (22 Martie 1917), deoarece trenul
imperial a trebuit să staţioneze în timpul nopţii la Pscov, pentru
a nu fi expus atacurilor revoluţionarilor. Plecând de la Mohilew,
Ţarul a adresat armatelor sale un mesaj de adio, care vibrează de
un cald patriotism şi peste care istoria Rusiei nu va putea păşi cu
uşurinţă. La Ţarskoe Selo, familia imperială a stat până la 14
August 1917 (aş depăşi cadrul încercând să expun toate umilinţele
şi grelele suferinţe îndurate de membrii familiei imperiale ruse,
din momentul arestării până în clipa când moartea le-a închis
pleoapele pe vecie. Nu pot trece însă înainte fără a aminti cele
mai caracteristice momente ale acestei înfiorătoare tragedii).
Supravegherea supremă a arestaţilor o avea generalul Korniloff,
comandantul militar al Petrogradului, iar colonelului Eugen
Kobylinski îi era încredinţată în mod special paza
Palatului.
În a doua jumătate a lunii iulie 1917, revoluţia
bolşevică devenind ameninţătoare pentru viaţa Romanovilor, Guvernul
s-a gândit să-i pună în siguranţă în Anglia sau Danemarca.
Ministrul afacerilor străine Miliukoff, întrebându-l pe Buchanan,
plenipotenţiarul Angliei de la Petrograd, dacă Guvernul său ar fi
dispus să acorde ospitalitate Ţarului şi familiei sale, acesta a
răspuns afirmativ la început, dar mai târziu a revenit, comunicând
succesorului lui Miliukoff că familia imperială nu poate fi primită
în Anglia decât după încetarea războiului. În urma acestui răspuns
şi în virtutea hotărârii luată de Guvern în luna iulie, Ţarul
împreună cu ţarina şi cei cinci copii, Ţareviciul Alexei şi marile
ducese Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia, au fost îndreptaţi la 14
August 1917 către Tobolsk. Odată cu familia imperială au plecat un
număr de servitori şi câţiva devotaţi dintre care amintim pe
mareşalul curţii, prinţul Vasilie Dolgoruki, generalul adjutant
Tatiseff, medicul de naţionalitate elveţiană Eugen Botkin,
domnişoara de onoare contesa Anastasia Hendrikov, etc. Călătoria
până la Tiumen s-a făcut cu trenul, iar de acolo până în orăşelul
destinat exilului, cu vaporul „Rus”.
La Tobolsk, primul popas în lungul drum spre Siberia,
exilaţii au fost instalaţi în ziua de 26 August 1917. În acest
orăşel mic şi liniştit, depărtat de drumul de fier, deţinuţii şi-au
depănat firul vieţii îndurând cele mai crude mizerii până la 26
Aprilie 1918, când Vasili Jakovliev sosit de la Moscova şi
dispunând de puteri extraordinare, îi transportă pe Ţar, ţarină şi
fiica lor cea mai mică, Maria Nicolaevna în marele oraş
Ecaterinenburg din central Uralilor, instalându-i la 30 aprilie în
casa lui Nicolai Ipatiev. La 23 mai acelaşi an, au fost aduşi de la
Tobolsk şi ceilalţi deţinuţi sub conducerea marinarului Kokriakov,
preşedintele Sovietului din Ecaterinenburg şi succesorul lui
Jakovliev. Toţi captivii au fost daţi în paza Sovietului Regional
din Urali, care a pus în libertate o parte dintre ei.
În acest timp a izbucnit conflictul dintre Soviete şi
legionarii cehoslovaci. Armatele populare antibolșevice unite cu
acelea ale legionarilor cehi, atacau şi cucereau rând pe rând
oraşele de pe Volga, din Siberia şi Urali. Ecaterinenburgul era
ameninţat. Către el se îndreptau mulţi ochi şi mii de inimi băteau
pline de nădejde. Acolo mai vieţuia încă Nicolae al II-lea,
strănepotul lui Mihail Romanov, care în 1613 salvase Rusia din
întunecimile păgânismului. Şi mulţi aveau nestrămutata credinţă că
el, Nicolae al II-lea, întocmai ca şi străbunicul său, ar fi putut
abate din cale blestemul lui Iehova împotriva Babiloniei, care se
revărsase asupra Rusiei: „Voi face din această ţară o pustietate
întinsă, o grămadă de ruine pentru veşnicie”. Acest lucru îi
neliniştea pe noii conducători ai Rusiei. Membrii Sovietului din
Urali se aflau într-o continuă frământare. Ce era de făcut? Albii
se apropiau de cetatea zidită de Ecaterina a II-a. Orice clipă
pierdută putea fi fatală pentru dictatorii roşii. Şi soluţia a fost
găsită. Idolul trebuia sfărâmat. Hotărârea s-a luat de către
Sovietul din Urali cu aprobarea Comitetului Central Executiv din
Kremlin, compus din Lenin, Trotzki, Sverdion, Zinowiew şi
Djerzinsky şi cu executarea ei a fost însărcinat evreul ceasornicar
Iacob Jurovsky. În noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, Jurovsky
întovărăşit de 12 soldaţi nemţi şi unguri şi-a îndeplinit misiunea.
Ţarul, ţarina, Ţareviciul, cele patru mari ducese, doctorul Botkin,
A. Demidova, cei doi lachei şi bucătarul, au fost executaţi fără
nici o judecată în subsolul casei Ipatiev, numită în timpul din
urmă „casa cu destinaţie specială”. Apoi corpurile lor au fost
dizolvate cu acid sulfuric şi resturile arse cu benzină în pădurea
Koptiaky. Astfel urmele Romanovilor s-au şters pentru totdeauna de
pe pământ, dar umbrele lor mai stăruie încă în amintirea poporului
rus.
Au fost oare răzbunate suferinţele îndurate de-a lungul
veacurilor de un popor de 150 milioane de locuitori prin suprimarea
nevinovatei familii imperiale? Acei care doreau cât mai mult bine
pentru cât mai mulţi, erau oare credincioşi convingerilor lor
atunci când împlântau rădăcinile viitorului într-un pământ îngrăşat
cu cadavrele miilor de nevinovaţi? Sau poate că altul era scopul
revoluţiei pregătită şi înfăptuită de oameni care nu aveau nimic
comun cu tradiţia, obiceiurile, sângele, religia, limba şi
aspiraţiile poporului rus?
