Ratacesti printr-o parcare la 12 noaptea. Esti singur si asculti melodii ce-ti amintesc de o viata anterioara in care iubeai. Acum fara vre-un sens te gandesti doar cum ar arata masina dupa ce te izbesti cu 180 km/h in primul stalp pe care il vezi in fata ochilor. Cacat, ma cuprinde sentimentul de "missing someone i used to love". Ploua in draci, parca nici vremea nu mai tine cu mine, plange cerul. Sunt super singur si ma ametesc cu diferite conversatii ce le port in modul robot cu toti cei care ma inconjoara. Ce rost mai am eu acum? Ce rost mai pot eu cara pe umeri? Ce rost mai am, cand viata mea sa dus in jos si eu nu pot opri alunecarea asta de teren? Ce rost mai am cand ochii-mi sunt plini de oceane? Gandurile mi-s ingundate cu imaginea zilelor in care zambeam. Mai stiu sa zambesc? Ce e ala zambet? La ce-mi foloseste?
M-am imbatat cu sperantele unui vin rosu si mi-am rascolit amintiri incuiate in ultima usa din capatul creierului meu. M-am invatat sa cred ca totul pana acum a fost un vis. Un vis frumos din care credeam ca nu ma voi mai trezi niciodata. Cat de ciudata e viata cand iti proiectezi viitorul in bratele unui om, iar acesta te lasa atunci cand crezi ca sunteti capabili sa cuceriti toate varfurile greutatilor ce ti le ofera viata! Mi-am dorit mereu o familie si am crezut ca am ales persoana potrivita care va dori sa impartasim acest ideal impreuna. Sunt trist, mi-am pierdut sfetnicul, reperul si cel mai bun prieten. Am gresit, am confundat iubirea vietii mele cu o femeie ce mi-a devenit intre timp, straina.