La 1 ianuarie 1917, frontul româno-rus definitiv închegat pe
graniţa apuseană şi de miazăzi a Moldovei, stăvilise înaintarea
vijelioaselor valuri vrăjmaşe. Iaşi devenise inima ţării. Acolo
s-au strâns într-un singur mănunchi toţi cei ce aveau încredere
nestrămutată în împlinirea idealului care de la Mihai Viteazul
încoace hrănise cugetarea poporului român şi tot acolo se îndurau
cele mai cumplite suferinţe morale şi materiale. Rănile retragerii
erau adânci şi trebuiau tămăduite.
Revoluţia izbucnise în Rusia. Sufletele soldaţilor ruşi
de pe front au început să fie înveninate de purtătorii steagului
roşu. Ei refuzau să mai lupte, părăsind poziţiile pe distanţe de
zeci de kilometri. Situaţia apare pentru noi din nou
îngrijorătoare. În raport cu lungimea frontului de apărat şi
superioritatea tehnică şi numerică a duşmanului, armata noastră era
prea mică şi prea slabă. Şi cu toate acestea, lupta trebuia dusă
până la capăt. România nu putea tolera să fie considerată lașă de
lumea întreagă.
Birourile Parlamentului şi un însemnat număr de
senatori, deputaţi, magistraţi, funcţionari publici şi particulari
etc., au luat drumul pribegiei. Avutul ţării nu putea fi părăsit.
Guvernul a luat măsuri şi pentru evacuarea lui. Consiliul de
Miniştri, în urma propunerii dlui N. Titulescu, ministru de
finanţe, întemeindu-se pe art. 1 al legii din 24 decembrie 1916,
hotărăşte prin jurnalul Nr. 275 bis din 18 iulie 1917, strămutarea
sediului şi a avutului Băncii Naţionale în Rusia. Hotărârea a fost
adusă la cunoştinţa guvernatorului prin scrisoarea Nr. 11.960 din
22 iulie, semnată de dl. N. Titulescu şi regretatul economist I.
Angelescu. În acelaşi sens, s-a făcut o comunicare tuturor
instituţiilor bancare mai importante, care au fost invitate să ia
grabnice măsuri pentru „ca avutul societăţii, constând în titluri,
efecte de orice natură, obiecte preţioase, etc. să poată fi imediat
expediate în Rusia, numerarul urmând a fi vărsat de urgenţă Băncii
Naţionale”. Băncile: Comercială Română, Marmorosch Blank,
Românească, Comerţului şi Banca de Scont, au fost invitate să
comunice dacă „în scop de a funcţiona mai departe (pentru
populaţiunea neevacuată) voiesc a fi autorizate să păstreze 10%
Moldova şi Iasilor 20% din portofoliile lor o egală proporţie din
suma depunerilor, titlurile urmând a fi trimise în întregime aiurea
în toate cazurile”.
În timp ce se duceau tratativele, pregătirile pentru
transportarea valorilor în Rusia se făceau cu multă grabă. Banca
Naţională luase măsuri pentru aducerea tuturor valorilor din sedii.
Încărcarea trenului începută la 23 iulie, s-a terminat la 27 ale
aceleiaşi luni. Douăzeci şi patru de vagoane, dintre care trei
conţineau valorile Băncii Naţionale, au fost complet încărcate şi
chiar în seara zilei de 27 iulie, trenul a luat drumul Moscovei. Cu
acest prilej s-au semnat două protocoale: unul de către Stanislaw
Poklewsky Koziell, ministrul Rusiei, dl. N. Titulescu, ministrul de
finanţe al României, delegaţii Băncii Naţionale, cenzorii C. Nacu
şi generalul C. Constantinescu şi altul de către Stanislaw
Poklewsky Koziell, ministrul Rusiei, dl. N. Titulescu, ministrul de
finanţe al României, C. Ionescu, directorul Casei de Depuneri, G.
Zaharia, casier general şi N. Lupu, membru în Consiliul de
Administraţie al Casei de Depuneri, deputat. Fiecare protocol a
fost redactat și semnat în câte trei exemplare
originale. Banca Naţionale a luat un exemplar din primul protocol,
Casa de Depuneri un exemplar din cel de-al doilea, iar
reprezentantul Guvernului rus şi al acelui român câte un exemplar
din fiecare.
Cele 3 vagoane încărcate cu valorile Băncii Naţionale
purtau numerele 142.013, 832.742 şi 905.964 şi conţineau 78, 54 şi
56 casete, în total 188 casete, a căror valoare declarată era de
1.594.836.721,09 lei. Din totalul de 1.594.836.721,09 lei, aurul
efectiv valora 574.523,57 lei, valoarea arhivei era calculate la
500.000 lei, iar restul de 1.593.762.197,52 lei aur reprezenta
titluri, efecte, depozite și alte valori. Uşile
vagoanelor au fost încuiate. Apoi s-a aplicat pe fiecare sigiliul
de către consulul rus şi reprezentanţii Băncii Naţionale. În plus,
fiecare vagon a fost plombat şi reprezentantul Guvernului român a
aplicat sigiliul pe trei din uşile vagoanelor. Se menţiona în
protocolul încheiat, că cu începere din ziua încărcării valorilor,
Guvernul rus garantează Băncii Naţionale siguranţa transportului, a
depozitarii şi reîntoarcerii lor în România. Cu ocazia depozitarii
în Rusia, avea să se facă o nouă inventariere a casetelor şi să se
încheie un protocol. Deasemeni,se precizase că cheile
de la compartimentul unde vor fi depuse valorile, se vor împărţi
între reprezentanţii Băncii Imperiului şi directorul Th.
Capitanovici, delegatul Băncii Naţionale. În lipsa lui Th.
Capitanovici din Moscova, cenzorul C. Nacu era desemnat să păstreze
în mod provizoriu cheile.
Încărcarea valorilor Casei de Depuneri s-a făcut în
zilele de 23, 24, 25 şi 27 iulie 1917. În prima zi s-au încărcat în
vagoanele numerotate: 198.291, 411.271, 131.911, 832.135 şi
403.175, câte: 103, 107, 90, 129 şi 126 casete. A doua zi s-au
încărcat 149, 79, 46, 62, 56, 73 şi 58 casete, în vagoanele care
purtau numerele : 731.410, 792.100, 193.163, 325.787, 629.276,
172.880 şi 591.805. În cea de a treia zi au fost încărcate
vagoanele numerotate: 120.870, 599.483, 406.662, 656.036, 761.253,
286.196, 179.883 şi 455.189, cu: 52, 57, 81, 37, 108, 85, 82 şi 55
casete. În sfârşit, în ziua plecării trenului (27 iulie stil
vechi), s-a mai încărcat un vagon cu 26 casete şi care purta
numărul 424.629. Casa de Depuneri expediase deci în total 1.661
casete în 21 vagoane. Valoarea declarată era de şapte miliarde
jumătate lei. Casetele intacte, erau toate sigilate. Uşile
vagoanelor au fost încuiate cu câte un lacăt şi s-a aplicat pe
fiecare câte un sigiliu al reprezentantului Guvernului rus şi
român. Din ziua încărcării, valorile erau încredinţate Guvernului
rus, care garanta transportul, depozitarea şi repatrierea lor. La
Moscova urma să se facă o inventariere a lor şi să se constate
starea în care au ajuns. Operaţiunea trebuia consemnată într-un nou
protocol. Cheile compartimentului în care erau să fie depozitate
valorile, aveau să fie încredinţate delegatului Guvernului rus şi
delegatului Casei noastre de Depuneri.
Trenul a ajuns la Moscova în ziua de 3 august.
Transportul s-a efectuat sub directa supraveghere a cenzorilor
Băncii Naţionale, generalul N. Constantinescu şi C. Nacu;
directorul Casei de Depuneri, C. Ionescu şi delegaţii instituţiilor
bancare din ţară: Em. Pantazi - Banca de Credit, Paspati - Banca
Marmorosch Blank, Dupont - Banca Comercială, Creangă - Banca
Generală, Şeitan şi Tomescu - Banca de Scont. Câţiva funcţionari ai
Băncii Naţionale au însoţittrenul, dat în paza unei
gărzi de cazaci comandată de un locotenent.La Moscova
s-au semnat două procese-verbale de depunere
avalorilor. Primul de către reprezentanţii Băncii
Naţionale: Th. Capitanovici, C. Nacu şi N. C. Constantinescu şi
delegaţii Băncii Imperiului: W. Kowalnitzky, N. Weniaminoff şi W.
Jakowleff. Cel de-al doilea, de către delegaţii Casei de Depuneri
şi Împrumuturi rusă: P. Zaremba şi E. Levitzky şi delegaţii Casei
de Depuneri şi Consemnaţiuni române: C. Ionescu şi Gr. Zaharia.
Ambele procese-verbalepoartă şi semnătura consulului
român de la Moscova, P. Guérin,care împreună cu
ceilalţi delegaţi a asistat la depunerea
valorilor.Fiecare proces-verbal s-a redactat în limba
rusă şi franceză, în câtepatru exemplare, dintre care
s-au predat câte două delegaţilor respectiviromâni şi
ruşi.
Banca Naţională a României expediase 1.928 casete în
valoare de 1.916.417.177,93 lei aur. Din această sumă, 7.000.000
lei erau evaluate bijuteriile M. S. Regina Maria, iar arhiva Băncii
500.000 lei. Valorile trimise de Casa de Depuneri în
1.621 casete, atingeau cifra de 7.500.000.000 lei aur. Aceasta a
fost valoarea declarată la Moscova. Realitatea era însă altă.
Adevărata valoare a depozitului făcut în Rusia de Casa de Depuneri
reprezintă o cifră cu mult mai mare, deoarece în compunerea lui
intrau obiecte unice care nici nu pot fi evaluate. Spre Moscova au
luat drumul o parte din arhivele statului şi ale ministerelor,
actele orăşeneşti ale Brașovului, aduse în Bucureşti ca să fie
salvate, picturile lui Grigorescu şi alte tablouri rare din
pinacoteca Statului şi din muzeul Kalinderu, variatele gajuri ale
Muntelui de Pietate, odoarele manăstireşti din Moldova şi Muntenia,
preţioasele colecţii ale Academiei Române, compuse din numeroase
documente originale, 300 de pergamente cu peceţi domneşti, 25 de
volume-manuscrise române şi slavone, câteva tablouri în ulei, de
mare valoare, printre ele şi portretul lui Avram Iancu, făcut după
natură de pictorul Rosenthal, unele raritaţi între care şi
vestitele „Răspunsuri ale Mitropolitului Varlaam din 1644 la
Catehismul calvinesc” - unicul exemplar cunoscut - colecţiile de
medalii şi monezi vechi moldoveneşti şi munteneşti, strânse cu
osârdie de Dimitrie Sturdza, precum şi piesele rare ale muzeului
nostru de Antichităţi, cuprinzând şi vestita „Cloşcă cu puii de
aur”, singura urmă de trecere a goţilor pe la noi. Valori
incalculabile...
Tot ce era mai de preţ, tot ce alcătuia o bogăţie nobilă
şi sfinţită de veacuri în durerile neamului nostru, toată aurăria
şi argintăria lucrată cu ciocanul şi bătută în nestemate - faima
manăstirilor şi a singuraticelor schituri - acele panaghiare ale
lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Neamţului şi evangheliile
slavoneşti ferecate în aur şi argint din veacul XV şi XVI; odoarele
Brâncoveneşti ale Horezului şi cele Cantacuzinești de la Mănăstirea
dintr-un Lemn; urmele pietăţii bătrânilor voievozi şi a strămoşilor
noştri care-şi însemnau şi în acest chip trecerea lor prin viaţă şi
care s-au păstrat sute de ani prin sfintele lăcaşuri, ca nişte
moaşte scumpe din trecutul zbuciumat al poporului
român.
Mihail Gr. Romașcanu (1934)
