La Deva, oraș reședință de județ care a pierdut cîteva zeci de
mii de locuitori în deceniile postcomuniste, nu există librărie.
Cei de la Diverta au ceva punct de lucru într-unul din mall-uri și
undeva pe un bulevard central se mai pot achiziționa cărți de la un
fel de librărie, adică un spațiu mic și înghesuit unde se vînd ceva
cărți stivuite în mormane pe lîngă pereți. Dar cu greu poți numi
astfel de spații librărie, în sensul celor pe care le întîlnești în
alte orașe și în care mai pot fi găzduite evenimente, răsfoite
cărți etc. Au, în schimb, firme de foraje pentru resurse naturale
și companii ale unor investitori gata să scoată aurul din munți și
alte resurse ascunse prin subsolurile arealului. Minvest, Deva Gold
Cuprumin și altele pe care le puteți găsi gugălind. Au și alegeri
locale, pentru că fostul primar a fost depus la bulău în urmă cu
cîteva luni, alegeri la care se înghesuie să fie aleși oameni de
aur, unul și unul. Dovadă că duhul aurului plutește în continuare
pe-aci, printre ruinele post-industriale. Au și o cetate fain
amplasată, recent betonată spre a fi transformată într-un fel de
atracție turistică. Valurile masive de turiști se lasă încă
așteptate. Au și un teatru frumos, secession, unde Fuego, Puric și
fel de fel de comedioare jalnice de pe la teatrele bucureștene
găsesc adăpost și ceva lume dispusă să bage bani în cultură. Au
multe mall-uri, comparativ cu alte orașe. De exemplu, Bistrița nu
are așa podoabă conferitoare de ștaif și noblețe, deși pe facebook
circulă de ani buni o petiție către autoritățile locale ca să le
facă și lor mall, că-s de toată rușinea și-s nevoiți să bată drumul
pînă la Cluj sau Tg. Mureș pentru așa distracție. De fapt, la Deva
se cheamă mall aproape orice clădire mai măricică în care sunt
îngrămădite magazine, farmacii, păcănele și branduri. Totuși, cel
de la intrarea dinspre Simeria, se conformează, cît de cît,
canoanelor estice a ceea ce înseamnă un astfel de spațiu sacru.
Zilele astea, la Deva au și un tîrg de carte. Și pentru că n-au
librării și nu s-a gîndit nimeni să pună un cort în centrul
istoric, l-au urcat la ultimul etaj al Deva Mall, lîngă o sală de
fitness și alta de jocuri, într-un fel de spațiu ce amintește de
sălile de nunți din anii 80, cu pereții tapițați.
Am fost azi pe-acolo, să iau pulsul. Dacă decorul aduce a 80,
muzicile puse de digeiul responsabil cu atmosfera erau din
următoarele decenii. Eu unul am intrat între tarabe pe un hit
douămiist al celor de la Venga Boys. După aia am pierdut șirul
pieselor, realizînd doar după o vreme că pe fundal e muzică, nu
doar povești despre sine și spirit, cînd l-am sesizat pe Leonard
Cohen (fie-i țărîna ușoară) cu hit-ul său despre dansat pînă la
capătul vieții. Revenind la carte, desigur, marile edituri (știți
voi care) erau acolo, iar alături de ele o puzderie de edituri mai
mici și mai mărunte. Inclusiv vreo trei edituri personale. A fost o
veritabilă revelație să dau peste ele. Și cînd zic personale, nu mă
refer doar la cele înființate de vreo persoană și botezate după
numele lor sau al cuiva drag. Am văzut o editură care vindea
cărțile unei singure autoare. La un moment dat vindea chiar ea și
foarte greu am reușit să mă sustrag fără să iau ultimul ei roman
care promitea senzații violente. Ceva cu Terente. Mi l-a povestit
cap coadă. Acțiunea se petrece în Galați sau Brăila, într-o familie
foarte bogată a unui negustor. Era pomenită și Ana Aslan pe-acolo,
dar nu-mi mai amintesc de ce. Oricum, plotul e că într-o noapte de
jucat cărți la un cazino interbelic, bogătașul pierde toată averea
și o joacă inclusiv pe nevastă-sa. Și de-aici începe nebunie. Eu
credeam că e cu Terente cel cu plua mare, dar mă înșelasem. Era un
vînzător de la ceva prăvălie, care o salvează pe cucoană și se
îndrăgostește de fiica sa. Sau invers. Am avut noroc mare de tot că
ăsta micu a început un plînset strașnic și-așa mi-am putut
justifica plecarea grăbită din țesătura de vorbe cu care doamna
autoare/vînzătoare/editoare îmi împăienjenea mintea. Și-am trecut
pe la alte tarabe. Foarte multă spiritualitate, pe toate gusturile.
Și discuții extrem de spirituale la mai toate tarabele unde aveai
chef și răbdare să poposești. La o privire superficială, cred că
mai bine de jumate din standuri erau cu cărți adresate sufletului
și transformărilor spirituale/dezvoltării personale. Și să mai zică
răutăcioșii că oamenii nu se mai gîndesc și la cele sufletești, ci
numai la băgat la maț și la făcut averi din săpat după aur.
Editura Militară avea, de asemenea, o ofertă incitantă, din ce
am văzut eu de la distanță. Chiar m-aș fi oprit să răsfoiesc dar,
după zîmbet, îmi părea că domnul cu standul e de asemenea gata
să-mi povestească vreo cîteva cărți. M-am uitat și la clujenii de
la Mega, să văd ce mai publică istoricii clujeni. În continuare,
foarte multe cărți despre preoți, ierarhi și faptele lor de ispravă
sau absolut banale și irelevante din trecut. Bocșan chiar a reușit
să facă școală și canonul său greu va fi depășit, după cum se poate
vedea din lucrările (atît de previzibile și șablonarde) publicate.
Dar mi-am luat două cărți de la Editura Argonaut. Nici nu știu la
ce să mă aștept. Am mai văzut niște cărți faine la Casa Cărții de
Știință, dar chiar dacă aveau reduceri semnificative, tot nu mi-am
permis să le achiziționez. Plus că pe unele le-am parcurs deja, cel
puțin parțial, dar suficient cît să sesizez că edițiile șchioapătă
pe alocuri. Și cum biblioteca din Deva e faină tare și surprinzător
de bine dotată pe anumite segmente, m-am gîndit să n-arunc cu banii
pe cultură. Nu era multă lume pe tîrg și n-am prins (încă) nicio
lansare. Am făcut cîteva poze și-am pornit spre ieșire, cu gîndul
la porția de mici pe care mă pregăteam s-o servesc la o terasă din
piața ascunsă în dosul mall-ului. Și, spre surpriza mea, deja cu
mintea aburită de atmosfera de bîlci și terasă ieftină, trecînd pe
lîngă unul din standurile nu știu cărei edituri ce vindea cărți de
vindecat sufletul și îmbunătățit caracterul și calitatea vieții, am
putu auzi sunînd de la un badoc mic, rezemat de o grămăjoară de
cărți, un turbo-folk de dată recentă. Nu-s sigur, dar tind să cred
că era ceva bucată de Simi Deac. Într-un cuvînt, cultura e la Deva,
gata să-și lecuiască cititorii.