| @ nytimes.com |
Mulți dintre noi au consumat cu saț producțiile americane despre războiul din Vietnam. Unele mai simpliste, cu super eroi precum Chuck Norris, altele mai sofisticate, cu actori de calibru, precum Robert de Niro și Christopher Walken, toate ne-au prezentat violența unui conflict purtat de soldații americani departe de casă, pentru apărarea democrației în fața expansiunii comunismului. Eroismul soldaților, camaraderia, spiritul de sacrificiu, imprevizibilitatea unui inamic aparent pretutindeni și lipsit de orice scrupule, torturi inimaginabile, atentate și bombardamente intense, toate sunt ingredientele unor astfel de producții cu scopuri multiple și diverse. Dacă unele întrunesc din plin caracteristicile propagandei de război, altele oferă incursiuni critice asupra conflictului, evidențiind atrocitățile comise de americani și efectele nocive asupra psihicului soldaților americani. Dar nu despre modurile în care cinematografia americană a prezentat conflictul din Vietnam vreau să vorbesc în paginile următoare, ci despre un aspect mai puțin cunoscut la nivel popular, deși este esențial pentru înțelegerea violenței acelui conflict și a modului în care este instrumentată lupta pentru democrație și drepturile omului de către cea mai mare putere militară contemporană.
Pe parcursul secolului al XX-lea marile puteri au
investit resurse enorme în dezvoltarea de arme biologice și
chimice, unele dintre ele fiind testate în timpul marilor și
micilor conflagrații. Unul dintre cele mai traumatizante cazuri îl
reprezintă utilizarea pe front a gazelor toxice în Primul Război
Mondial, într-atît de traumatizante încît se zice că nu ar mai fi
fost folosit în timpul celui de-al doilea război mondial, chiar
dacă acesta a avut numele și caracteristicile unui război total și
a implicat cîteva din cele mai odioase figuri ale umanității.
Oricît de iresponsabili ar fi fost liderii politici și militari,
oricît de încrîncenată ar fi fost lupta, lumea civilizată a
realizat proporțiile și pericolele unor astfel de arme și nu și-a
mai permis luxul de-ași da în petec în propria ogradă, mai ales că
în multe cazuri efectele unor arme biologice și chimice nu se
limitau doar la inamici și se prelungeau mult după încheierea
conflictelor, inclusiv asupra generațiilor următoare. Tocmai grija
și responsabilitatea marilor oameni de stat și arme au determinat
fel de fel de inițiative menite să determine marile și micile
puteri că nu vor dezvolta și utiliza astfel de arme (Protocolul de
la Geneva din 1925; Biological and Toxin Convention BTWC, 1972
etc.). Cu atît mai mult că utilizarea de către japonezi a armelor
biologice în China a oripilat (postum) întreaga lume.iDar, ca și în
alte cazuri, astfel de protocoale și convenții erau mai mult pentru
căței, tentația superiorității militare categorice fiind
irezistibilă. Doar că investițiile în astfel de arme, oricît ar
avea parte de teste în perimetre controlate, sunt incomplete fără
utilizarea lor într-un conflict real. Și pentru una dintre marile
puteri care a investit în acest tip de armament, oportunitatea a
reprezentat-o intervenția anticomunistă din Vietnam, care a dus la
uciderea a aproximativ 58.000 de americani și undeva între 2 și 3
milioane de vietnamezi, foarte mulți dintre ei civili.iiDar mai
există o altă categorie de victime a acestui conflict, atît în
rândul americanilor, cît mai ales a vietnamezilor, inclusiv în
rândul generațiilor apărute după sfîrșirea oficială a conflictului.
Milioanele de oameni afectați de războiul chimic purtat de
SUA.
Între 1961 și 1971, în cadrul operațiunii Ranch Hand,
peste 73 de milioane de litri de substanțe chimice au fost
slobozite asupra Vietnamului,iiiîn special în zona rurală,iv pentru
a distruge vegetația care oferea adăpost și hrană trupelor inamice
ale Vietcongului. Din care în jur de 45 de milioane de litri de
Agent Orange, care conține una dintre cele mai puternice toxine
cunoscute de omenire: dioxina. Numai în 1967 armata americană a
aruncat 5.1 milioane de galoane de ierbicide cu dixină asupra
satelor vietnameze, fără să se țină cont de efectele violente
asupra oamenilor și naturii. Ca și în alte cazuri în care s-au
utilizat astfel de arme, impactul toxinelor nu s-a limitat doar la
populația inamică (soldați, civili, femei, copii, bătrîni etc.), ci
a lovit din plin și în rândul soldațiilor americani, cu efecte care
se resimt inclusiv în zilele noastre.vCercetările ulterioare
estimează că aproximativ 3 milioane de vietnamezi și cîteva mii de
americani au fost expuși la Agentul Orange/dioxină și au avut de
suferit din această cauză.viConform unui material de pe site-ul
Aspen Institute, în unele cazuri concentrația acestor substanțe era
de 20 de ori mai puternică decît cea utilizată în mod normal în
agricultură pentru uciderea plantelor.vii Același material arată că
astfel de ierbicide au fost aruncate asupra unei suprafețe de peste
24%, distrugînd 5 milioane de acrii de pădure și aproximativ
500.000 de acrii de recolte. Din aceste suprafețe, 34% au fost
stropite de mai multe ori, iar un studiu arată că 3.181 de sate au
fost de asemenea stropite.
În ultima perioadă, o serie de cercetări medicale și
anchete au scos la iveală impactul acestor substanțe, impact
cunoscut și în anii utilizării, însă trecut cu vederea sau, în
unele cazuri, cum este raportul Bionetics din 1965, suprimat de
către guvernul SUA.viiiAstfel de rezultate, precum și numeroasele
procese pe care statul american le-a avut cu proprii veterani, au
determinat apariția în presă a unor articole care prezintă
chestiunea.
Ce a rămas în urma utilizării intensive a acestor
substanțe toxice?
Dincolo de distrugerea imediată a recoltelor și
hectarelor de vegetație, cu repercursiuni asupra solului care se
simt și în prezent, au rămas efectele pe termen scurt și lung
asupra populației, indiferent de vîrstă. Cercetările medicale arată
că au explodat cancerul (mai ales cancerul de prostată la bărbați)
și malformațiile la nou-născuți, că au determinat schimbări
hormonale la noii-născuți, dizabilități fizice și afecțiuni
neuronale grave.ixMai multe despre aceste efecte, despre
rezultatele cercetărilor medicale și despre poveștile unora dintre
cei afectați, puteți citi în bibliografia atașată acestui scurt
material.
La Acordul de Pace din Paris din 1972, administrația
Nixon a promis să contribuie cu 3 miliarde de dolari la
reconstrucția Vietnamului. Promisiune neîndeplinită. În 2004,
veterani de război din SUA și victime vietnameze au dat în judecată
companiile care au produs aceste ierbicide (companii precum
Monsanto și Dow) despre care conțineau un nivel letal de dioxină.
În pofida faptului existau promisiuni anterioare cum că veteranii
vor fi despăgubiți pentru anumite afecțiuni cauzate de expunerea la
Agentul Green și alte ierbicide, administrația SUA și companiile
vizate și-au susținut în instanță că nu există probe care să
susțină legătura dintre afecțiuni și expunerea la acele
substanțe.xEforturile veteranilor americani și numeroasele procese
intentate de-a lungul deceniilor, au determinat congresul SUA să
aloce în 2010 13.3 miliarde de dolari pentru despăgubiri și alte
costuri. Senatul a mai adăugat 12 milioane de dolari pentru
combaterea efectelor Agentului Green în Vietnam, dintre care o mică
sumă pentru cheltuieli legate de sănătate. Despre cum își asumă
guvernul SUA urmările războiului chimic purtat împotriva
vietnamezilor și despre cum caută să repare, pe cît posibil,
distrugerile provocate și să stopeze perpetuarea efectelor, puteți
să vă faceți o idee pornind de la sumele investite și programele
elaborate. De exemplu, peste 100 de milioane de dolari au fost
alocați pentru decontaminarea aeroportului Da Nang, unul din hot
spot-urile operațiunii care a implicat utilizarea Agentului Green.
Și doar 20 de milioane de dolari pentru victime. Ca și în cazul
procesului amintit mai sus, scuza pentru absența unor compensații
semnificative și a unor programe medicale serioase pentru victime,
este lipsa unor dovezi clare care să arate legătura dintre
expunerea la aceste toxine și bolile/dizabilitățile de care suferă
victimele vietnameze. Dar presa americană susține contrariul, anume
că există nenumărate dovezi care acreditează această legătură
negată de administrația SUA și de companiile cărora se solicită
despăgubiri. Iar Departamentul pentru Veterani al SUA recunoaște de
ceva vreme 14 boli/afecțiuni despre care se consideră că au o
legătură cu expunerea la Agentul Green.xi
În încheiere, o observație legată de una dintre
companiile producătoare de astfel de ierbicide și, implicit,
beneficiară de profituri semnificative din contractele cu guvernul
american pentru măcelărirea vietnamezilor. Monsanto nu doar că a
fost bine-mersi în toată perioada post măcel, dar s-a extins, de
multe ori tot cu sprijinul autorităților americane, dar recent a
fuzionat cu o altă companie care are o moștenire impresionantă în
materie de profituri obținute din uciderea chimică a semenilor:
Bayer, companie germană urmașă a I.G. Farben, cea care a produs
gazul toxic Zyclon B, utilizat de naziști pentru exterminarea
evreilor și romilor în lagărele de concentrare.xii
Cum a fost posibil așa ceva după toate ororile prin care
deja trecuse omenirea?
Explicații sunt multe. Subliniez un singur aspect.
Succesul propagandei americane în rândul propriilor cetățeni,
pentru că altfel nu s-ar fi expus mii de soldați unui astfel de
risc, oricît ar fi fost de bine plătiți și orice ordin ar fi
primit. Eficiența propagandei (P.R., în termenii lor) se datorează
și lansării unui program educațional care le arăta cetățenilor
civili voioși care utilizau în contexte pașnice acele ierbicide, ba
chiar aplicîndu-le pe propria piele sau trecînd fără necazuri prin
zone în care vegetația fusese curățată prin folosirea acestora.
Cetățenii erau asigurați că aceste ierbicide sunt inofesive pentru
oameni, afectînd doar plantele.xiii
Cam atît despre respectul față de ființa umană și
preocupările pentru o viață mai bună. Cam atît despre ”claritatea
morală” a Occidentului care și-a învățat lecția după cele două mari
orori ale secolului XX. Concluziile le puteți trage și
singuri.
ihttps://ligaoamenilordeculturabontideni.blogspot.ro/2015/09/regretabile-ispravi-stiintifico.html.
iihttps://www.commondreams.org/views/2017/10/09/vietnam-war-not-history-victims-agent-orange.
iiihttps://www.salon.com/2017/10/09/agent-orange-exposed-how-u-s-chemical-warfare-in-vietnam-unleashed-a-slow-moving-disaster_partner/.
ivhttps://www.nytimes.com/2017/09/15/opinion/agent-orange-vietnam-effects.html
vhttps://www.nytimes.com/2017/09/15/opinion/agent-orange-vietnam-effects.html.
vihttps://www.commondreams.org/views/2017/10/09/vietnam-war-not-history-victims-agent-orange.
viihttps://www.aspeninstitute.org/programs/agent-orange-in-vietnam-program/what-is-agent-orange/.
viiihttps://www.commondreams.org/views/2017/10/09/vietnam-war-not-history-victims-agent-orange.
ixhttp://nypost.com/2017/09/28/agent-orange-is-still-causing-deformities-in-vietnams-babies/.
xhttps://www.commondreams.org/views/2017/10/09/vietnam-war-not-history-victims-agent-orange;
https://www.nytimes.com/2017/09/15/opinion/agent-orange-vietnam-effects.html;
xihttps://www.nytimes.com/2017/09/15/opinion/agent-orange-vietnam-effects.html.
xii/http://ligaoamenilordeculturabontideni.blogspot.ro/2016/10/afaceri-de-succes-bayer-si-monsanto.html.
xiiihttps://www.salon.com/2017/10/09/agent-orange-exposed-how-u-s-chemical-warfare-in-vietnam-unleashed-a-slow-moving-disaster_partner/.
