Adversarul cel mai fără rezervă al teoriei mele din
„Istoria critică” este d. Xenopol, adversar foarte cuviincios şi
mai cu seamă foarte meşter. El nu primeşte pe nici un Negru-vodă,
afară de acela din cronica muntenească cea din epoca lui Matei
Basaraba, adică nu primeşte decât pe Radu-Negru cel descălecat din
Făgăraş anume la anul 1290. După d. Xenopol acest Negru-vodă era
tot din familia Basarabilor, dar nu severinean, ci ardelean neaoş.
Pe lângă cronică, d. Xenopol se reazemă pe documentele de la
Câmpulung. Într-o notă el zice: „este de observat că d. Haşdeu,
pentru a-şi întemeia argumentarea, nu aminteşte prin nici un cuvânt
de cele 6 documente, care pomenesc despre hrisovul lui Radu-Negru”.
În aparenţă, obiecţia e zdrobitoare. În realitate însă, cele 6
docurnente ale oraşului Câmpulung, chiar dacă ele ar fi
originaluri, nu nişte simple copii ca cele existente, sunt întocmai
omogene cu documentele cele despre Tismana, Cozia, Cotmeana, ba şi
despre mănăstirea tot de la Câmpulung, a căror absolută falsitate
eu am demonstrat-o în „Istoria critică”. Prin urmare, faţă cu o
asemenea perfectă omogenitate, nu eu trebuia să mă mai opresc
degeaba asupra mistificării cronologice ale celor 6 documente
relative la oraşul Câmpulung, ci însuşi d. Xenopol era dator să se
opresca asupra Tismanei, Coziei, Cotmenei, mai în special asupra
mănăstirii de la Câmpulung, pe când pe toate acestea el nu le
aminteşte prin nici un cuvânt.
Încă ceva ca un apendice la acea abilitate. D.
Xenopol se face a nu fi citit în „Istoria critică” la pag. 148 un
hrisov original din anul 1576, în care se constată limpede că
numele Negru-vodă îl purtase tatăl lui Mircea cel Mare, adică
Radu-vodă cel de pe la 1370. Despre acest Radu-Negru - un adevărat
Radu-Negru – este un hrisov original, nu copie, şi este un hrisov
cu mult mai vechi decât toate cronicele munteneşti păstrate până
astăzi. D. Xenopol nu vrea să ştie nimic despre acest hrisov, iar
pe tatăl lui Mircea cel Mare îl numeşte numai Radu fără nici un
adaos de Negru. O asemenea adâncă tăcere despre un act
necontestabil este inexplicabilă altfel decât numai dară ca un fel
de abilitate, un hazliu neznai al muscalului. Pe la 1450, după
bătălia de la Kossovo, Domnul muntean Dan-vodă
îltrimise la sultanul Murad pe boierul Murgu ca să încheie cu
Turcia un tratat de pace. Acel ambasador român scrisese pe la 1460
o pretiosisimă notiţă cronologică moldo-munteană, pe care o
poseda în manuscris Luccari. D. Xenopol
recunoaște epoca şi extrema importanţă a acelei
notiţe. Este cea mai veche schiţă de cronică română tocmai de pe la
jumătatea secolului XV, sub generaţia imediat următoare după marele
Mircea.
Încă o dată, d. Xenopol o recunoaşte.
Eibine, acea cronică confirmă ea oare pe un Radu-Negru
de la 1290? Nicidecum. Luccari ne spune că „Negro-Voievoda” domnea
la 1310 şi era tatăl lui Vladislav Basaraba, adică nici un fel de
Radu, ci celebrul Alexandru Basaraba, bunicul marelui Mircea.
Izbindu-se de acest text, d. Xenopol zice: „Deosebirile în privirea
datei, pe care Luccari o pune la 1310 în loc de 1290, numele
nedeplin al întemeietorului Negru-vodă în loc de Radu-Negru, ne
arată tocmai că Luccari nu reproduce tradiţia curată, astfel cum ea
se află în gura poporului, şi deci tocmai această variaţiune,
precum şi greşeala învederată care face din
descălecător tatăl lui Vladislav Basarab, dau o mai mare valoare
spuselor sale”. O mai mare valoare, da, nu însă în favoarea teoriei
dlui Xenopol, pe care o dărâmă cu desăvârşire cronica
lui Murgu. Tot aşa, „bonne mine a mauvais jeu” face d.
Xenopol în privinţa căsătoriei regelui sârb Milutin cu fiica unui
Domn al românilor, o căsătorie pe care atât de bine o fixează
Cantemir la anul 1274, prin confruntarea textului lui Gregoras cu
textul lui Pachymeres. D. Xenopol nu-l băga în seamă pe Pachymeres
şi zice : „Nu poate deci să se refere Valahia lui Nicefor Gregoras
decât la Muntenia, iar principele a cărui fiică Milutin o ţinuse în
prima lui căsătorienu poate fi decât Radu-Negru,
întrucât în cei 10 ani trecuţi de la 1290, data
întemeierii statului muntean, până la 1300, epoca când
Milutin voieşte să încheie a patra lui căsătorie, el avuse timpul
de a ţine şi a lepeda pe cele trei ale lui femei”. A lepeda 3
neveste în 9 ani, fie, dar d. Xenopol uită că la 1299 Milutin era
de 45 ani, deci pentru prima oară se va fi căsătorit în 1290 la
vârsta de 36 ani, flăcău unguresc, întârziind peste măsură pentru
hatârul teoriei, deşi tot după aceeaşi teorie a d-lui Xenopol
regele sârb era aşa de grabnic de a schimba 3 neveste în 9 ani!
Cantemir fixă acea căsătorie la anul 1274, Engel la 1276, bunul
simţ nu permite a pogorî datamai jos; dar atunci ce
facem cu 1290?
În sfârşit, actul unguresc din 1291 despre Ugrin
ca stăpân al Făgăraşului nu i se pare d-lui Xenopol a
fi o incompatibilitate pentru a-l aşeza la 1290 pe un Radu-Negru
ca duce al Făgăraşului: unul, argumentează d. Xenopol,
era stăpân peste oraşul Făgăraş, celălalt era duce al întregii ţări
a Făgăraşului. Urmează că Radu-Negru era senior direct, iar Ugrin
vasal. Fie. Cum de se întâmplă însă că vasalul Ugrin se duce a se
judeca departe, tocmai la Belgrad, fără a se menţiona măcar în
diplomă seniorul direct? S-ar putea întâmpina ca Radu-Negru îşi va
fi pierdut ducatul cu un an înainte prin plecarea peste Carpaţi,
dar pierzând ducatul, cum de mai rămânea el duce? Despre Ugrin eu
unul susţin pur şi simplu că el n-a stăpânit niciodată vreo moşie
în Ţara Făgăraşului, ci numai căpătase un drept pe hârtie. D.
Xenopol a scăpat din vedere acest motiv de recurs, singurul serios,
dar prin care procesul lui Radu-Negru de la 1290 totuşi nu se
câştigă.
Până la mine nimeni nu ştiuse că tatăl lui
Alexandru Basaraba se numea Tugomir. D. Xenopol adoptă acest punct
documental şi zice: „Tatăl lui Alexandru Basarab este deci după
documentul maghiar Tugomir, după acel muntenesc Negru Basarab, de
unde se vede că ambele aceste nume erau purtate de una şi aceeaşi
persoană şi că întemeietorul Munteniei era el însuşi un Basarab”.
D. Xenopol ţine foarte mult ca întemeietorul Munteniei să fie
totodată Radu. Acum dară acest întemeietor poartă nu un dublu, ci
un triplu nume: Tugomir-Radu-Negru Basarab, ceva des la spanioli,
fără exemplu la români. D. Xenopol mai ţine în acelaşi mod la
titulatura lui Negru-vodă cel din 1290 ca duce al
Amlașului şi Făgăraşului, fiindcă aşa este în cronică. Nesocotind
această particularitate, când ajunge apoi la diploma lui Vladislav
Basaraba din 1372, unde titulatura se publică totdeauna înainte:
„dux novae plantationis terrae
Fagaras”, d. Xenopol
observă: „Credem cu Dl. Haşdeu, Ist. Crit. p. 19, că
trebuie citit novae plantationis „et de” Făgăraş, căci Făgăraşul,
ducatul vechi de baştină al voievozilor munteni, numai nova
plantatio nu putea fi”. Dar la mine acea
„novaplantatio” în diploma din 1372 se
explică prin „Amlaş”. D. Xenopol va trebui să şteargă Amlașul din
titulatura lui Negru-vodă cel de la 1290. Ştergând Amlaş, de ce să
nu şteargă şi Făgăraş?
