Gabi

Articole postate de Gabi

  • Antoine de Saint Exupery- Citadela (fragment)... 185

      ”Voi scrie un imn tăcerii. Tu, muzician al fructelor. Tu, locuitor al pivnițelor, beciurilor și grajdurilor. Tu, vas de miere al hărniciei albinelor. Tu, odihnă a mării asupra plenitudinii. (...) Tăcere a femeilor care nu mai sunt decât carne în care se coace fructul. Tăcere a femeilor sub povara sânilor grei. Tăcere a femeilor, care e tăcerea tuturor vanităților zilei și a vieții, care le cuprinde pe toate. Tăcere a femeilor, care e sanctuar și perpetuare. Tăcere în care se va desfășura mâine singura cursă care duce undeva. Tăcere a depozitelor în care mi-am închis onoarea și sângele. Tăcere a bărbatului care-și sprijină fruntea în palmă și reflectează, primind fără cheltuială și fabricându-și esența gândurilor. Tăcere care-i permite să cunoască și să ignore, căci e bine, câteodată, să ignori. Tăcere care e refuz al viermilor, al paraziților și al ierburilor

    Citește mai departe

  • Radu Gyr - Nuferi... 202

        Pe iazul plin de broaște dolofane,sub zumzete albastre de țânțari,cine bătu lumina-n ținte mariși-a răstignit-o-n candide piroane?Când au ieșit din mâini de aurari,din dălți subțiri și gingașe ciocane,genunchi plăpânzi, călcâie diafaneși umeri goi de heruvimi amari?Sau poate noi, iubito, cine știe,cuprinși în brațe-ntr-un amurg de veac,ne-am înecat pe-un fund de veșnicieși-acolo unde ochii noștri zaco taină, un crâmpei de duioșieaprinse albe candele pe lac.      

    Citește mai departe

  • Nicolae Steinhardt - Trei soluţii... 181

      Testament politic Pentru a ieşi dintr-un univers concentraţionar – şi nu e neapărat nevoie să fie un lagăr, o temniţă ori o altă formă de încarcerare; teoria se aplică oricărui tip de produs al totalitarismului – există soluţia (mistică) a credinţei. Despre aceasta nu va fi vorba în cele ce urmează, ea fiind consecinţa harului prin esenţă selectiv. Soluţia întâi: a lui Soljeniţîn În Primul cerc, Alexandru Isaievici o menţionează scurt, revenind asupră-i în volumul I al Arhipelagului Gulag. Ea constă, pentru oricine păşeşte peste pragul Securităţii sau altui organ de anchetă, în a-şi spune cu hotărâre: în clipa aceasta chiar mor. Îi este permis a-şi vorbi consolându-se: păcat de tinereţele ori vai de bătrâneţele mele, de nevasta mea, de copiii

    Citește mai departe

  • Giorgios Sefereis- Voluptosul Elpinor... 182

        L-am văzut ieri oprindu-se la ușăsub fereastra mea; să fi fostpe la șapte; cu el, o femeie.Avea întru totul purtarea lui Elpinorpuțin înainte de a cădea zdrobindu-se,și totuși nu era beat.Vorbea foarte repede, și ea, distrată,privea spre fonografe;îl întrerupea câteodată să spunăvreun cuvânt , și pe urmă privea cu nerăbdarespre locul unde se prăjea niște pește: ca o pisică.El șoptea, c-un chiștoc stins pe buze:– „Ascultă și asta. Sub lunăstatuile se înclină uneori ca trestiaprintre fructe vii – statuile,și flacăra devine răcoros leandru,flacăra ce-l arde pe om, vreau să spun.”– „E lumină... umbre ale nopții.”– „Poate noaptea ce s-a deschis, rodie albastră,sân întunecat, și te-a umplut de steledespicând timpul.Și totuși statuilese înclină uneori, împărț

    Citește mai departe

  • Giorgios Seferis- Matei Pascal printre trandafiri... 185

          Fumez fără oprire de azi dimineață;de m-aș opri, trandafirii m-ar îmbrățișacu spini și cu multe petale, înăbușindu-mă;cresc strâmbi, cu același trandafiriu; privesc:poate așteaptă pe cineva; însă nimeni nu trece;îi observ tăcut pe după fumul pipei,pe crenguța lor plină și fără parfum;în cealaltă viață o femeie îmi spuneapoți atinge această mână,e al tău acest trandafir, e al tău,poți să-l ieiacum sau mai târziu, când vei vrea.Fumând fără oprire, cobor treptele,trandafirii coboară cu mine iritațiși în purtarea lor au ceva din voceala rădăcina țipătului, acolo unde începesă strige omul: „Mamă!” sau „Ajutor!”sau micile strigăte ale iubirii.E-o grădină mică, numai trandafiri,câțiva metri pătrați ce coboară cu mine,c

    Citește mai departe

  • Giorgios Seferis - Lumina... 185

          Pe măsură ce anii trecse înmulțesc judecătorii cari te condamnă.Pe măsură ce anii trec și vorbești cumai puține voci,vezi cu alți ochi soarele.Știi că acei care au rămas te înșelau –delirul cărnii, frumosul danssfârșind într-o senzație de gol.Așa cum în noapte cotind pe-o șoseapustievezi sticlind deodată doi ochi de animal,care a și plecat, așa îți simți ochii;te uiți la soare, apoi dispari în tenebre;tunica doricăpe care-au atins-o degetele tale și ca munțiis-a curbat, e o marmoră în soare,dar creștetul și-l țineîn întuneric.Pe cei ce lăsară arenaca să ia arcurileși l-au lovit pe îndârjitul alergătorîncât văzu dinainte arena plutind în sânge,lumea diminuîndu-se ca lunași glorioasele grădini pălind,îi vezi în soare, în spatele soarelui.Băieții ca

    Citește mai departe

  • Giorgios Seferis- Acest trup... 178

            Acest trup ce spera ca o ramură să înflorească,să se-ncarce de rod și în ger să devină flautfantezia l-a adâncit într-un stup numai zumzetca să treacă și să-l chinuie timpul muzicalTraducere Aurel Rău

    Citește mai departe

  • Giorgios Seferis- Primăvară după Cristos... 188

      Cu primăvara din noua îmbrăcat culori viiși umblând ușorcu primăvara din nou,cu vara din nouzâmbea.Printre mugurii cruzisâni dezgoliți până la vene,dincolo de noaptea uscatădincolo de bătrânii albițicare șușoteau întrebându-secum e mai bine: să predeacheile ori să legefrânghia și să se spânzuresă lase goale trupuriunde sufletele nu rezistauunde mintea nu ajungeași genunchii se înmuiau.Cu primii muguribătrânii și-au pierdut capulși au predat toate:nepoți și strănepoțiadâncile ogoareși munții verziiubirea și avutulmila și acoperișulrâurile și marea;și-au plecat ca niște statuilăsând după ei tăcereape care nu spade o tăiarăpe care nu tropote o luarănici strigătele celor necopți;și-a venit marea singurătate,și-a venit mar

    Citește mai departe

  • Nichita Stănescu- Pionul... 182

      De bună seamă și tu ai zis de mine că eu sunt pion din pricina regalității melecă în final în aut eu pot să fiu încoronatjustificând orice palatorice miros chiar și mirosul cel spurcatpe care cel care mănâncă oameni vii l-a lepădat.Dar nu, iubiții mei, voi toți v-ați înșelateu nu-s pion, eu sunt un cal mult condamnats-apară un pioneu sunt nebunul condamnatsă-nainteze peste câmpul cel pătratca un pion.

    Citește mai departe

  • Octavian Paler – Dürer, între măsură şi exces (Melancolia) 191

          De ce ne regăsim în Melancolia lui Dürer atât de mult încât vorbim mereu despre ea ? Nu putem ocoli această gravură, la fel cum nu putem uita de soarele negru a Melancoliei lui Gérard de Nerval. E una din acele opere emblematice despre care s-a spus totul şi nimic. Şi la care simţim mereu nevoia să ne întoarcem pentru a le înţelege sau, poate, pentru a ne înţelege pe noi. În jurul geniului uman, o femeie înaripată şi copleşită de gânduri sau de oboseală, se văd tot felul de instrumente de măsură şi unelte care ne dau, o clipă, impresia unui bazar, plin de lucruri ce n-au altă legătură între ele decât nepotolita curiozitate a lui Dürer. Clepsidra, scara, poliedrul, clopotul, fierăstrăul, ei bine, fie, dar de ce şi un câine ? Apoi echerul, rindeaua, balanţa, sfera, piatra de moară… Femeia care întrupează condiţia n

    Citește mai departe

  • Octavian Paler – Dürer, între măsură şi exces (Ce este frumuseţea) 187

      Din  “Ce este frumuseţea, nu ştiu”, scria Dürer. Dar cine ştie ? Sau cine a ştiut ? Cum cine ? ne mirăm singuri. Grecii. Dar e deajuns să ne aducem aminte de războiul troian şi să judecăm lucrurile la rece ca să ne dăm seama că am fost victimele autorităţii lui Homer. În realitate, troienii aveau o părere mai exactă despre frumuseţe din moment ce ştiau că frumuseţea nu poate fi cucerită cu forţa. Să recunoaştem, chiar dacă nu ne plac bărbaţii de seră, că între Menelau şi Paris există o deosebire esenţială. Paris n-avea nevoie de o armată ca s-o oblige pe frumoasa cauză a războiului troian să doarmă în acelaşi pat cu el. Şi numai datorită lui Homer vedem întreg războiul troian din corturile grecilor. Aşa cum, datorită sculptorilor greci, de mai bine de două mii de ani credem că frumuseţea stă în măsură, că excesul e impur, neînţelept şi vulgar. S-a vorbit mult despre măsura gr

    Citește mai departe

  • Octavian Paler – Dürer, între măsură şi exces (Muntele) 186

         Dürer e comparat adesea cu Leonardo. Dar e comparat şi cu Luther. Şi tocmai faptul că e comparat cu amândoi demonstrează că, de fapt, nu poate fi comparat până la capăt cu nimeni. Fără îndoială, el are aceeaşi foame de a şti ca Leonardo şi aceeaşi pasiune arzătoare ca Luther. Dar nici nu e discret ca Leonardo, nici zgomotos ca Luther. E sigur de sine. Atât. Şi chiar în galeria autoportretelor e greu să-i găsim un termen de comparaţie. N-are obrazul supt, devorat de febră şi cotropit de o barbă ţepoasă ca Van Gogh. N-are orgoliul amar al lui Michelangelo. N-are candoarea lui Corot. N-are singurătatea lui Cézanne. N-are asprimea lui Goya. N-are umbrele lui Rembrandt. Nu. El e Dürer. Frumos, elegant, constient de valoarea sa. Cândva a vândut, se zice, gravuri chiar de la fereastra casei sale transformată în prăvălie. Dar poate că asta nu e decât anecdotă. În au

    Citește mai departe

  • Octavian Paler- Aceeași vârstă... 188

            Am exact vârsta la care Don Quijote și-a început aventurile, Am aceeași vârstă și iubesc lumea la fel, Nu-mi mai lipsește nimic. Poate, un scutier îmi lipsește, dar nu-i nimic, Voi porni singur la drum. Am aceeași vârstă și aceeași nevoie să cred, Nu-mi lipsește nimic. Poate-mi va lipsi Rosinanta, Dar nu-i nimic, voi merge pe jos. Și poate morile sale de vânt,

    Citește mai departe

  • Martha Rivera-Garrido Nu te îndrăgosti de o femeie care citește 185

      Nu te îndrăgosti de o femeie care citește, de o femeie care simte prea mult, de o femeie care scrie…Nu te îndrăgosti de o femeie cultă, plină de vrajă, pasională, nebună.Nu te îndrăgosti de o femeie care gândește, care știe ea ce știe, și, mai mult, știe să zboare; o femeie sigură de ea însăși.Nu te îndrăgosti de o femeie care râde sau plânge când face dragoste, care știe să-și preschimbe trupul în spirit; și, cu atât mai puțin, de una care să iubească poezia (ele sunt cele mai periculoase), sau care să stea o jumătate de oră contemplând o pictură și care să nu știe să trăiască fără muzică.Nu te îndrăgosti de o femeie pasionată de politică, rebelă și care simte o imensă oroare față de nedreptate. De una căreia să-i placă fotbalul și baseball-ul și căreia să nu-i placă, deloc, să se uite la televizor. Nici de o femeie care e frumoasă, oricum i-ar fi chipul și corpul.Nu te îndrăgosti de o femeie însuflețită, jucăușă și luci

    Citește mai departe

  • Fănuş Neagu- Nomadul... 192

        I s-a spus lui Panait Istrati, „vagabondul genial”- şi aşa va rămâne peste veacuri, fiindcă spiritul lui nu cunoştea sigilii decât ca să le rupă, îndrăzneţ, revoltat, ca vântul semănând primăvara, la Brăila, praf verde din Orient, praf negru din Balcani. S-a născut, fără îndoială, pe un pat de scânduri de corabie când luna, la Dunăre, scoate pui de nebunie şi, făcând parte din neamul de oameni care nu vor să moară până nu s-or trage zece draci pe roată, s-a înhămat de mic să iubească drumulşi să bea numai din vinul neliniştii. A străbătut Europa, Nordul Africii, Caucazul şi partea cea mai dulce a Asiei, Istanbulul, dar cei ce socotesc că Istrati a fost un călător se înşeală. Panait Istrati a fost ceea ce reprezintă esenţa a mii

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile