Gabi

Articole postate de Gabi

  • Panait Istrati - Dictatura şi democraţie... 184

        Acum, lăsând în pace omenirea şi filozofia şi ocupându-ne numai de necazurile actuale ale românismului (ca să vorbim numai ca între „cruciaţi”) rog acest românism să nu se supere dacă, plecând de la ultimul perceptor necinstit şi urcându-ne în trecut până la cvasibeatificatul domnitor Constantin Brâncoveanu, voi fi nevoit să spun că atât istoria , cât şi literatura naţională ne zugrăvesc ca un popor cu mentalitate şi apucături de robi. Trădarea, laşitatea, ploconul, chiulul, codeala, căpătuiala sunt caracteristicile unui neam întreg, nu ale câtorva oligarhii. Întrebaţi-i pe toţi acei puţini idealişti politici care colindă satele, târgurile şi mahalalele noastre în vreme de alegeri, şi toţi vă vor spune că alegătorul nu le cere legi şi reforme cu caracter general, ci numai favoruri şi revendicări personale ori de gaşcă.

    Citește mai departe

  • Mariana Marin - Pumaho... 182

         Refuz să mai privesc realitatea în faţă.Port în braţe doar poemul acesta,care miroase urât - câine mort.Îl pocnesc şi bucăţi de carnesar din râsul hidos.Plec atunci la marginea mării să mă spăl.El îmi sare în faţăşi mă trezesc în hainele de luni.funcţionar tăcut,spoind lumea cu literele unui alfabetsinguratic şi mort.- Trebuie notat totul, îmi şopteştemanşeta mea roasă de viaţă.Inventează, acolo unde ochii îţi cad înaintea plânsuluişi limba se desfată înainte de râs.Îmi iau atunci sfertul de secol în spateşi, iată, notez:”La întretăierea drumurilor comercialese poate muri prin utopie sau uitare de sine.O lume brutală, ai spunedacă anumite previziuni nu te-ar mai fi dus cu vorbadin epoca min şi te-ar fi părăsit în epoca tao.La intrarea în muncile de prim

    Citește mai departe

  • Rainer Maria Rilke - Elegie neterminată (Ultima formă a proiectului) 186

         Nu lăsa soarta să-ţi nege copilăria,fidelitatea acestei cereşti, inefabile vârste, carece chiar pe captivul pierind în carcera sumbră,încă-l susţine, până la capăt. Căci dincolo de timp,ea stăruie-n inima noastră.Chiar şi bolnavului,când privirea lui fixă-nţelege că nu-i mai răspunde odaia,şi nici un lucru în jur, căci toate-s bolnave ca el,chinuite de febră, vindecabile totuşi – chiar şi lui îi mai dăruie copilăria roadele ei:în mijlocul unei naturi ce dispare, decade,singură ea mai păstrează proaspăt răzorul de flori.Dar nu e fără primejdii. Iluzia ce cu dantele şi vălurio face s-arate mai mândră, ne-a-nşelat doar o vreme.Nu e mai tare ca noi, şi nici mai cruţată;nici zeii nu pot să-i sporească puterea:Fără-apăraree ca şi noi, ca jivinele iarna, fără-apărare, ba şi mai f

    Citește mai departe

  • Pablo Neruda - Poemul V... 195

        Ca să mă auzicuvintele melese subţiază uneorica urma pescăruşilor pe plajă.Colier, clopoţel buimacpentru mâinile tale suave ca strugurii.Îmi privesc cuvintele şi-mi par străine.Mai mult decât ale mele sunt ale tale.Se agaţă de vechea mea durere ca iedera.Astfel urcă pereţii umezi.Şi eşti vinovată de acest joc sângeros.Ele fug de peştera mea întunecată.Tu doar le umpli, numai tu le umpli.Înaintea ta au locuit în singurătatea pe care o ocupişi sunt obişnuite, mai mult decât tine, cu tristeţea mea.Acum vreau să spună ceea ce vreau să-ţi spun.Ca tu să mă auzi cum vreau să mă auzi.Vântul neliniştii încă le mai trânteşte.Uraganele visului încă le mai pulverizează.Simt cum se colorează cu dragostea ta cuvintele mele.Tu ocupi totul, tu stăpâneşti totul.

    Citește mai departe

  • Nicolae Labiş - Bătrânul pădurar... 183

      Bătrânul pădurar visează parcă,Îndrăgostit de codri ca de-o arcă,Pe care-n timpi mai vechi ca amintireaEl a durat-o, rânduind în eaGalop de cerbi, bârlog de urşi şi unduireaIzvoarelor, să aibă fiarele ce bea.Sub ochii lui, plini de senin şi zare,Sub ochii oglindind o depărtare,Dureri şi bucurii de-ale păduriiS-au petrecut, şi-n suflet el le-a strâns,Şi neschimbându-şi apa cătăturiiÎn taină-a râs cu ele ori a plâns.Când mierea lunii picură-n frunzişuri,Ivind peste steiuri albe ascuţişuri,Cu gâtul încordat prin seară zboară,Îndrăgostiţi un ţap şi-o căprioară…El se afundă-n gânduri pe un trunchi,Privind duios la puşca pe genunchi.Or, primăvara în bârlog ursaciiNu mai încap de maica-le, săracii,Iar ea, dorindu-şi alţii, mai mărunţi,Îi bate şi-i alungă către munţi…El îi priveşte-ntunecat la faţă -Noi începutu

    Citește mai departe

  • Miron Costin - Viiaţa lumii... 192

      Sueta seustv, vsa vseaceska sueta Eclisiastis, glava I(Deşertarea deşertărilor şi toate sunt deşarte)A lumii cântu cu jale cumplită viiaţa,Cu griji şi primejdii cum iaste şi aţa:Prea supţire şi-n scurtă vreme trăitoare.O, lume hicleană, lume înşelătoare!Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară,Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară.Trece veacul desfrânatu, trec ani cu roată.Fug vremile ca umbra şi nici o poartăA le opri nu poate. Trec toate prăvăliteLucrurile lumii, şi mai mult cumplite.Şi ca apa în cursul său cum nu să opreşte.Aşa cursul al lumii nu să conteneşte.Fum şi umbră sântu toate, visuri şi părere.Ce nu petrece lumea şi în ce nu-i cădere?Spuma mării şi nor suptu cer trecătoriu,Ce e în lume să nu aibă nume muritoriu?Zice David prorocul: "Viaţa iaste floara,Nu trăiaşte, ce îndată iaste trecătoarea"."Viiarm

    Citește mai departe

  • VIRGINIA GRÜTTER - Patria... 195

          Acolo unde se află şcoala copiilor mei, acolo unde se află acoperişul pentru trupul meu, acolo unde rodeşte pomul sădit de mine, acolo unde mulţi aşteaptă să-mi ispăşesc pedeapsa pentru ca după aceea să-mi ceară să surâd. Acolo unde pot să muncesc fără condiţii,

    Citește mai departe

  • VIRGINIA GRÜTTER - Pentru că obrazul tău... 188

      Pentru că obrazul tău aspru-i de mătase pentru degetele mele, mereu orfane-s de prezenţa ta, ca un fluture fără de lumină, ca o corabie eu pânze fără mare ; de aceea, azi, pentru a nu muşca praful înfrângerii iubirii, răscumpăr cu singurătate

    Citește mai departe

  • VIRGINIA GRÜTTER -Tu vei sosi mirosind a dimineaţă 185

      Tu vei sosi mirosind a dimineaţă, a muşchi de copac şi a drum lung. Vei aduce frunze de arbori neştiuţi răsucite în păr şi nu vei fi obosit, dar eu îţi voi săruta ochii de vultur până ţi se va usca ultima lacrimă, până la ultima picătură de sânge. Cu busuioc şi lămâiţă te voi spăla de pulbe

    Citește mai departe

  • Rainer Maria Rilke- XVI... 184

        Prietene, deci, tu eşti singuratec...  Noi vorbe şi semne le-mpărtăşim, treptat lumea prindem să ne-o însuşim: doar chipul ei, poate, şi slab şi sălbatec.   Mireasma, cine cu-n deget o zvântă? Puteri ne pândesc, cum tainice oşti. Şi multe le simţi... Pe morţi îi cunoşti. Descântecul însă cum te-nspăimântă!   Îndură

    Citește mai departe

  • Nina Cassian -Lettere... 183

      ...

    Citește mai departe

  • Cesare Pavese- Femei pătimaşe... 190

        Fetele la apusul soarelui se bagă în apă,Pe când marea se evaporă, cât vezi cu ochiul.În pădure frunzele tremură, iar când ies afarăPrecaute călcând pe nisip, se  aşează la ţărm. SpumaÎşi vede de jocurile ei zbuciumate cât e ţărmul de lung. Fetelor le e teamă de algele scufundateSub valuri, căci te-apucă de picioare şi de umeri:De tot ce-i goliciune a trupului. Se-ntorc repede la mal,Zicându-şi pe nume, şi uitându-se una la alta.Chiar şi umbrele pe fundul mării, în beznăSunt enorme şi se văd mişcându-se şovăitoare,Parcă atrase de trupuri ce trec. Pădurea E un refugiu tihnit pe când soarele asfinţeşte,Mai sigur ca prundişul, dar fetelor negricioaseLe place să se arate stând încolăcite-n cearşaf.

    Citește mai departe

  • Octavian Paler- Elegie... 184

        Mai bine să umplem cu flori toate craterele vulcanilor, să uităm morţii neîngropaţi şi vântul să cânte singur ce mai e de găsit prin cenuşă, mai bine să ne ducem departe de rănile noastre, să nu regretăm nimic şi să cultivăm trandafiri, mai bine să fixăm sărbătorile în zile fără memorie, mai bine să ducem ucigaşilor crini şi

    Citește mai departe

  • Roberta Dapunt - Credo... 181

     Credo nelle anime sante, nella loro indipendenza conquistata sui sensi di una preghiera. Credo nel lamento di un uomo in agonia, inaccessibile silenzio degli ultimi istanti in una vita. Credo nel lavaggio del suo corpo fermo, nel suo vestito a festa e nell’incrocio delle mani, testimoni di un battesimo confidato. Credo nella gloria dei vinti. Credo nelle loro carni piegate sotto le macerie, i loro respiri cessati. Credo nelle distese di orti trasformati, dentro al loro recinto le ossa dei popoli ammazzati. Credo nei miserabili che annegano alle porte d’Italia. Credo in quelli che rimangono e il giorno dopo chiamiamo clandestini. Credo nelle loro bambine vendute ai nostri piaceri, nella loro tristezza che sorride vittima di un rossetto ingrato. Credo negli angeli senza ali, in quelli che a piedi nudi camminano dentro una fede. Credo nel mondo, quello fuori dalla vetrina in ginocchio a guardare dentro. Credo nel colo

    Citește mai departe

  • Jose Luis Borges – Întoarcerea... 191

      După ani de exil,m-am întors în casa copilărieiși încă mi-e străină ambianța ei.Mîinile mele au atins copaciicum ai atinge pe cineva care doarmeși am reluat vechi drumuri,de parcă aș fi recuperat un vers uitat,și am văzut, cînd s-a lăsat seara,fragila lună nouă,care s-a ghemuit în adăpostul întunecatal palmierului cu frunze-nalteprecum pasărea în cuibul ei.Ce noian de ceruriva cuprinde curtea între zidurile ei,cîte asfințituri eroicevor pieri în capătul străziiși cîte seceri de lună nouăvor inunda grădina cu duioșia lor,înainte de a mă recunoaște casași de a fi iarăși o obișnuință! Traducere: de Andrei Ionescu

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile